5.9 C
București
duminică, 3 martie 2024
AcasăSportComisia Juridică prezintă luni raportul în cazul deputatului PSD Ion Ochi

Comisia Juridică prezintă luni raportul în cazul deputatului PSD Ion Ochi

Comisia Juridică va prezenta, luni, raportul cu privire la solicitarea Parchetului de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Ion Ochi, a declarat, miercuri, secretarul Camerei Deputaților Niculae Mircovici, potrivit Mediafax

Secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, a anunţat, miercuri, după şedinţa Biroului Permanent că scrisoarea ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, referitoare la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi “se trimite la Comisia juridică şi s-a stabilit termenul până luni pentru discutarea în Comisia juridică, inclusiv prezenţa deputatului şi a apărătorului, urmând ca luni comisia să prezinte raportul.

Citește și: Deputatul PNL Ion Ochi riscă arestarea. Și-a finanțat campania electorală cu bani publici furați

Întrebat dacă nu iese din termenul de trei zile calendaristice, Mircovici a precizat că “trei zile calendaristice înseamnă joi, vineri, sâmbătă”. “Dacă dădeam termenul duminică ce făceam, convocam duminică Biroul Permanent?”, a spus secretarul Camerei Deputaţilor.

DNA a cerut, marţi, Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi, el fiind suspectat că în perioada în care a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov a aprobat contracte cu dedicaţie, el fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în a doua jumătate a anului 2011, Ion Ochi, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, a convenit cu omul de afaceri Cristian Dorin Nica, inculpat şi el în acest dosar, ca firma acestuia din urmă, să execute lucrări de reparații ale drumului județean DJ 112D, între localitățile Prejmer și Lunca Câlnicului. Astfel, parlamentarul a urmărit să obțină foloase materiale necuvenite, precum și capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfășoare în toamna anului 2012, alegeri în urma cărora a și devenit deputat.

Aceste lucrări au fost efectuate în proporție de aproximativ 60% în perioada noiembrie-decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Brașov, fără a exista vreun contract, fără specificații tehnice și fără supraveghere din partea unui diriginte de șantier, conform DNA.

“Lucrările au fost executate necorespunzător, nu au fost finalizate, iar în prezent drumul județean respectiv se află într-o stare comparabilă cu cea de dinaintea reabilitării, fiind necesare, potrivit estimărilor, aceleași reparații”, susţin anchetatorii.

Pentru a crea o aparență de legalitate și pentru a putea justifica decontarea și plata lucrărilor, firma lui Nica a participat la o procedură formală de achiziție publică, context în care, instigat fiind de Ion Ochi, comisia de evaluare a ofertelor a declarat câștigătoare societatea omului de afaceri cu un punctaj maxim, deși oferta depusă nu a fost în realitate analizată.

“Mai mult, pentru a-i asigura folosul, inculpatul Ochi Ion i-a determinat pe ceilalți participanți care au contestat procedura licitației să-și retragă contestațiile formulate. Comisia de evaluare a ofertelor, din care au făcut parte și inculpații Costea Viorel și Blaga Nicolae, a fost constituită la data de 12 ianuarie 2012, printr-o dispoziție a președintelui Consiliului Județean Brașov. În acest sens, la data de 2 aprilie 2012, inculpatul Ochi Ion, în baza împuternicirii emise de președintele CJ Brașov, a semnat un contract pentru executarea unor lucrări deja efectuate”, precizează procurorii DNA.

Ulterior, în 26 aprilie 2012, firma lui Cristian Nica a depus un centralizator de lucrări pe luna aprilie 2012 și situația de șantier aferentă aceleași luni, prin care se atesta și se solicita decontarea unor lucrări în valoare de peste 2,5 milioane de lei, ceea ce reprezenta peste 60% din valoarea totală a contractului.

Citește și: INTERCEPTĂRI. Cum a asfaltat deputatul Ion Ochi comuna unde finul lui era primar ca să câștige alegerile parlamentare. Căncescu, despre Ochi: ”Dacă vrea să semneze o ilegalitate, s-o semneze”

Pe parcursul anului 2012, pentru a evita plata unor penalități de către firma omului de afaceri, în baza unor adrese trimise de primarul localității Prejmer, Constantin Todirică Șerban, la solicitarea lui Ochi și pe baza unor referate întocmite de Viorel Costea, contractul a fost prelungit succesiv prin patru acte adiționale, ultima dată la 28 septembrie 2012, prelungindu-se fără termen.

“Până la acea dată, lucrările respective nu au fost finalizate și nici recepționate, suferind deteriorări semnificative din cauza modului necorespunzător de efectuare a lucrărilor. În schimbul atribuirii contractului respectiv, inculpatul Ochi Ion a pretins omului de afaceri ca materialele necesare (agregate minerale) să fie achiziționate de la firma pe care o administra în fapt, lucru care s-a și întâmplat ulterior. Mai mult, plățile către această firmă, totalizând 490.000 lei, au fost făcute doar după ce societatea inculpatului Nica Cristian Dorin a primit banii de la CJ Brașov”, precizează sursa citată.

Prin acest mecanism, firma beneficiară a contractului de lucrări publice a obținut un folos necuvenit în valoare de peste 2,5 milioane de lei, sumă care reprezintă totodată prejudiciu pentru CJ Brașov.

Deputatul Ion Ochi a afirmat, marţi, că în dosarul în care DNA cere Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării sale s-au mai făcut cercetări și în 2012, când procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale, el susținând că acum dosarul a fost redeschis ”cu aceleaşi fapte şi aceiaşi martori”.

”Nu pot să mă pronunţ. Am avut o singură întâlnire, ieri (luni – n.r.) la DNA Braşov. Dosarul acesta a mai fost în anchetă în 2012 şi atunci mi s-a dat neînceperea urmăririi penale. Acum se pare că s-a redeschis acelaşi dosar cu aceleaşi fapte şi aceiaşi martori şi au altă opinie acum. Atunci am reuşit să-i conving că nu am nicio vină. Se va lămuri într-un fel toată situaţia, poate se va da din nou neînceperea urmăririi penale, poate se va ajunge în instanţă. Vom vedea“, a declarat, marți, deputatul PSD Ion Ochi.

Cele mai citite

Un fotbalist din „Generatia de Aur”, șantajat cu un clip video

Un fotbalist cunoscut din „Generatia de Aur”, Ioan Ovidiu Sabău, a fost șantajat cu un clip video „compromițător” în care apare fiica lui....

Exporturile de Săniuța către Rusia, așteptate să crească. Mulți ruși nu pot sta pe schiuri cum vrea Putin

Ilustrație: Marian Avramescu Exporturile de votcă Săniuța către Federația Rusă sunt așteptate să crească spectaculos, după ultimele doleanțe exprimate public de liderul de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă