10.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSportCNA solicită instituției de reglementare a audiovizualului din Marea Britanie să analizeze...

CNA solicită instituției de reglementare a audiovizualului din Marea Britanie să analizeze reportajul Sky News privind presupusul trafic de arme din România

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a solicitat instituției omologe britanice, The Office of Communications (OFCOM), să analizeze reportajul difuzat de postul de televiziune Sky News, privind presupusul trafic de arme din România, potrivit Agerpres.

„CNA, în calitatea sa de autoritate unică de reglementare și control în domeniul comunicării audiovizuale, a transmis o adresă către OFCOM — organism din Marea Britanie similar cu CNA — prin care a solicitat ca reportajul difuzat de postul Sky News în legătură cu un presupus trafic de armament făcut pe teritoriul României să fie analizat prin prisma legislației britanice din domeniul audiovizualului referitoare la informarea corectă a publicului, respectarea acurateței și imparțialității în ceea ce privește opiniile și punctele de vedere exprimate în legătură cu acest subiect”, se arată într-un comunicat de presă semnat de vicepreședintele CNA, Răsvan Popescu.

Citește și: ÎCCJ: Cei trei români care apar în reportajul Sky News rămân în AREST preventiv

 

Televiziunea britanică Sky News a difuzat, în 7 august, un reportaj despre care a spus că a fost filmat în România, realizat de jurnalistul Stuart Ramsay, în care presupuşi traficanţi le prezintă jurnaliştilor arme pe care ar fi intenţionat să le vândă. în urma reportajului, procurorii DIICOT au deschis un dosar penal.

Citește și: Surse: Cererea DIICOT de audiere a jurnaliștilor de la Sky News, trimisă în Marea Britanie

Cele mai citite

Florin Piersic, mesaj de ultim moment: „Sunt viu”

Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un prim mesaj. El spune că e „viu”,...

Ministrul Agriculturii: Asigurarea unui buget consistent este esențial pentru viitoarea PAC

Asigurarea unui buget consistent pentru plăţile directe, prin care să se acorde acelaşi nivel al plăţilor pentru toţi fermierii din Uniunea Europeană, este esenţială...

Melinda Gates a ieșit din fundația pe care o fondase cu fostul ei soț Bill Gates

Melinda Gates, care a prezidat una dintre cele mai influente fundații filantropice din lume, a anunțat luni că părăsește organizația pe care a fondat-o...
Ultima oră
Pe aceeași temă