17.6 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăSportCJ Galați, desființat pe termen nedeterminat

CJ Galați, desființat pe termen nedeterminat

Noua ședință de constituire a fost convocată de președintele Consiliului Județean, deși acesta nu mai putea fi șeful instituției în condițiile în care tribunalul anulase hotărârea  de alegere a acestuia.

Consiliul Județean (CJ) Galați, care a fost dizolvat printr-o sentință a judecătorilor, va rămâne în continuare  desființat după ce a eșuat încercarea de reluare a procedurii de constituire a sa. S-a ajuns la dizolvarea instituției ca urmare a unei manevre puse la cale de liderii PSD și ALDE Galați, eurodeputatul Dan Nica și senatorul Eugen Durbacă. Aceștia  le-au cerut consilierilor din partidele lor să nu voteze validarea mandatului de consilier județean al fostului primar Marius Stan. Acesta a contestat decizia și instanța i-a dat dreptate, obligându-i pe consilierii județeni să valideze mandatul. Dar, din cauza acestei manevre, judecătorii au dispus și anularea hotărârii de constituire a CJ Galați, precum și a celor trei hotărâri referitoare la alegerea președintelui și a celor doi vicepreședinți ai instituției.

Numai că liderii politici locali nu au ținut cont de această decizie și au convocat o nouă ședință în cadrul căreia să fie reluată constituirea CJ Galați, dar și aceasta a eșuat pentru că liderii PSD și ALDE au convocat o ședință ordinară a Consi­liului Județean care a fost dizolvat de instanță, nu o ședință de constituire, care ar fi trebuit să fie convocată de către Prefectura Galați. Costel Fotea, președintele CJ Galați care a convocat ședința, nu mai era președinte al instituțieidupă sentința judecătorească. Totuși, secretarul CJ, Paul Pușcaș, a explicat că nu există o prevedere a legii care să se aplice într-o atare situație. „Personal, nu am indentificat un temei legal cu privire la dreptul Instituției Prefectului de a convoca această ședință de constituire“,  a replicat Paul Pușcaș.

Complicata joacă de-a cvorumul

După ce PNL și PMP au părăsit sala, președintele CJ a dispus trecerea la aprobarea proiectelor de hotărâri de pe ordinea de zi. La acel moment, Consiliul Județean era format din 33 de consilieri în loc de 35, lipsind unul ce trebuia nominalizat de ALDE în locul demisionarului Cristian Dima și Marius Stan (PMP), al cărui mandat încă nu era validat. După ieșirea consi­lierilor liberali și ai Mișcării Populare, în sală au mai rămas 16 consilieri, așadar, era întrunită majoritatea simplă, de 50% plus 1. În această formulă, a fost validat mandatul de consilier județean al lui Marius Stan, chiar și în lipsa acestuia, iar numărul membrilor CJ a crescut de la 33 la 34. Dar, în noua formulă, cei 16 consilieri prezenți nu mai asigurau cvorumul de 50% plus 1. Președintele CJ a conchis că, în lipsa cvorumului, nu mai pot fi aprobate celelalte hotărâri, adică nici aceea de constituire a consiliului. Astfel, instituția județeană rămâne în continuare dizolvată, pe termen nedeterminat.  

PNL cere demiterea prefectului

Liderii PNL Galați îi cer premierului Dacian Cioloș demiterea prefectului Galațiului, Dorin Otrocol, care nu a intervenit în stoparea ilegalităților care au dus la dizolvarea CJ Galați: „Cerem prim-ministrului Dacian Cioloș demiterea prefectului de la Galați pentru nerespectarea legii. Se demonstrează foarte clar că nu este imparțial și nu respectă legea“, a anunțat consilierul județean PNL Ion Ștefan.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă