6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportDosarul Gigina. Cine sunt senatorii care îi decid soarta lui Oprea: Juriști...

Dosarul Gigina. Cine sunt senatorii care îi decid soarta lui Oprea: Juriști la fără frecvență. Membrii Comisiei Juridice decid astăzi dacă ridică sau nu imunitatea fostului vicepremier. DNA vrea să-l ancheteze pentru moartea polițistului

Cea mai mare parte din membrii Comisiei juridice din Senat, care vor analiza dacă fostul vicepremier Gabriel Oprea poate fi urmărit penal de către DNA pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină, fie şi-au completat studiile juridice la vârste înaintate, fie le-au urmat la universităţi private cu reputaţie proastă, fie nu au deloc specializarea în Drept.

Comisia juridică a Senatului a respins în mai multe rânduri cererile de urmărire penală formulate de Direcția Națională Anticorupție în cazul unor parlamentari. Unele recomandări ale Comisiei juridice au fost discutabile și pot fi suspectate de influențe politice. Există însă și o problemă de expertiză, dat fiind faptul că majoritatea senatorilor din Comisia juridică fie au terminat facultatea de drept la universități private și la o vârstă înaintată, fie nu au urmat nici măcar un curs juridic.

Comisia va analiza, miercuri, o nouă cerere a DNA pentru încuviințarea începerii urmăririi penale a senatorului Gabriel Oprea în cazul morții polițistului Bogdan Gigină.

Ce spune legea

Potrivit articolului 150 din Regulamentul Senatului, Biroul permanent  al Senatului are obligaţia să ceară Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi și validări să prezinte, în cel mult cinci zile, o primă evaluare a respectivei solicitări a procurorilor și o estimare a timpului necesar pentru a realiza audierea senatorului și pentru a studia documentele înaintate de procurorul general.

O parte din cei 10 membri ai Comisiei juridice nu au temeinice cunoștințe juridice astfel încât expertiza lor pe dosarele primite de la DNA este cel puțin îndoielnică. Președintele Comisiei juridice este liberalul Cătălin Boboc. Acesta a absolvit facultatea de Drept la Universitatea Româno-Americană. Deși președinte a Comisiei juridice, Boboc a ales, anul trecut și în mod surprinzător, să își aprofundeze studiile printr-un master în domeniul Managementului Fondului Funciar la Academia de Științe Agricole și Silvice București. Consilierul senatorului ne-a precizat că senatorul se află într-o ședință și că va reveni cu un apel.

Student și director în același timp

Vicepreședintele Comisiei, Marius Coste, este specialist în mecanica agricolă după ce a absolvit Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic din Cluj. La vârsta de 47 de ani, a intrat la Facultatea de Drept a Universității Spiru Haret, una dintre cele mai controversate instituții de învățământ superior. E greu de spus când a avut timp senatorul Coste să aprofundeze dreptul la zi din moment ce, în aceeași perioadă, era directorul general al unei importante firme private de asigurări, o slujbă care îi acapara toată ziua.

Senatorul Nelu Tătaru a fost medic și manager la spitalul din localitatea Huși și nu are nici o treabă cu științele juridice. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din Iași și în 2011 a devenit doctor în științe. Nici Cristian Rădulescu nu are cunoștințe juridice, el fiind absolvent al Institutului de Medicină și Farmacie București – Facultatea de Medicină Generală, având competenţă în homeopatie. Senatorul a declarat pentru RL că experiența sa de 25 de ani în Parlamentul României i-ar permite să facă parte din orice comisie a Senatului.

Secretarul Comisiei, Doina Elena-Federovici, și-a luat licența la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza,“ București la o vârstă destul de înaintată pentru un student: 27 de ani. Are un masterat obținut în 2006 în Drepturile omului și justiție constituțională la Universitatea „Mihail Kogălniceanu“ din Iași. În 2014, această universitate a anunțat că programele sale au intrat în lichidare. Și doamna senator și-a definitivat studiile în timp ce muncea: facultatea a făcut-o în timp ce era consilier la Camera Deputaților, iar masteratul l-a obținut la Iași în timp ce era consilier la Botoșani. Tot la o vârstă înaintată – 27 de ani – a absolvit și Ovidiu Donțu. El uită să spună universitatea pe care a absol­vit-o în 1996 specificând doar: “absolvent al Facultății de Drept, urmat de  studii aprofundate de Drept internațional în anul 1997 la Institutul Internațional pentru Drepturile Omului, Rene CASSIN, Strasbourg, ca bursier al Consiliului Europei, absolvit cu lucrarea Implementarea Drepturilor Omului în Europa de Sud-Est”.

Miron Vasilica-Steriana este extrem de succintă în biografia sa care stipulează doar faptul că a absolvit Facultatea de Drept Româno-Americană.

Senatorul Dincă Mărinică are trecute în biografia sa nu mai puțin de șase diplome: “Diploma Licență Drept civil, Drept penal, Drept internaţional public, Drept internaţional privat, Drept comunitar, Drept comercial / Abilităţi specifice profesiei de avocat”. Diploma a fost obținută la Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept si Ştiinţe Administrative. Universitatea din Craiova nu se afla în categoria celor mai bune universități de drept. Potrivit listei programelor de studii (singura elaborată) care a fost aprobată de Ministerul Educației în 2011 și care cuprinde 60 de domenii de studii, cele mai bune programe de drept sunt la: Universitatea București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu și Universitatea „Babeș Bolyai“ din Cluj.   

Cele mai citite

4 idei ingenioase de depozitare pentru chiriașii cu spațiu limitat  

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Analiza PESTEL – Un instrument esențial în antreprenoriatul social

Într-un mediu de afaceri dinamic și adesea impredictibil, analiza PESTEL reprezintă un instrument esențial pentru antreprenorii sociali, oferind o perspectivă completă asupra factorilor externi...

Rareș Bogdan contestă demersurile lui Marcel Ciolacu: „Un joc politic pentru a-l favoriza pe George Simion”

Europarlamentarul PNL îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de manipulare prin publicarea unui document ucrainean care explică interdicția lui George Simion în Ucraina. Rareș...
Ultima oră
Pe aceeași temă