În urma restricţiilor de pe piaţa muncii impuse de Spania românilor, firmele de recrutare vor inlocui angajaţii din România cu cei din China, Bulgaria, dar şi Republica Moldova.
„Cu siguranţă angajarea românilor va fi mult mai dificilă în Spania în urma restricţiilor. O să ne extindem spre forţa de muncă din China, Bulgaria dar şi Republica Moldova pentru a înlocui muncitorii români”, a declarat un reprezentat al firmelor de recrutare, Enescu Ileana.
Ea a mai declarat că există foarte multe solicitari din partea românilor pentru un loc de muncă în Spania pentru că salariile sunt mult mai mari decâ la noi în ţară, şi anume de 800- 1000 de euro pe lună.
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu a declarat că Spania a introdus aceste restricţii pentru a reduce rata şomajului şi a muncii la negru.
„Bulgarii nu au restricţii precum românii pentru că ei sunt într-un un număr mult mai mic pe piaţa muncii din Spania. În Spania există aproximativ un milion de angajaţii romani şi sunt doar 100.000 de bulgari. Restricţiile încearcă să reducă rata şomajului şi munca la negru, de aceea decizia s-a îndreptat spre grupul del mai numeros. Este o discriminare, aşa cum am spus şi la Madrid, iar partidele din opoziţie au împărtăşit această opinie”, afirmă Lăzăroiu.
Potrivit ministrului, în prezent există în Spania 300.000 de românii care muncesc cu contract de muncă, iar 200.000 beneficiază de ajutor de somaj sau sunt în căutarea unui loc de muncă.
„Restul de românii de pe piaţa muncii din Spania probabil că lucrează la negru„, a declarat Lăzăroiu.
Criza afectează grav Spania
Lăzăroiu susţine că economia Spaniei este într-o situaţie mai proastă decât cea a României.
„În Spania rata şomajului este de 21%, în timp ce la noi este de doar 7,4, iar datoria publică din Spania este de 65%, mai mare decat la noi. Spania se află într-o situaţie economică dificilă, în comparaţie cu România. Există o presiune mare asupra Spaniei şi Italiei să reducă deficitele. Această situaţie ne face şi pe noi să fim puţin mai atenţi la ce se întamplă acolo pentru că în aceste ţări trăiesc comunităţi mari de români”, spune ministrul.
Confuzia persistă în privinţa modului de implementare a restricţiilor
Sebastian Lăzaroiu s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii mai multor firme din Bucureşti, care recrutează şi intermediază forţă de muncă pentru piaţă muncii din Spania. El a declarat că confuzia este starea generală care înconjoară restricţiile impuse de spanioli şi modul lor de implementare.
„Ne-a interesat modul în care firmele au resimţit schimbări în activitatea pe care o au şi în relaţia cu angajatorii din Spania. Ei nu ne-au semnalat schimbări majore, angatorii spanioli au nevoie de forţă de muncă şi apelează la firmele de intermediere din Romania. Firmele şi-au spus pasurile, trebuie să vedem cum să rezolvăm anumite probleme. Ne-au spus că problemele nu sunt de după 22 iulie, ele au exista şi înainte : mici hărţuieri, sunt descurajaţi, dar angatorii spanioli au nevoie în continuare de forţă de muncă. Persistă confuzia ceea ce am remarcat şi în vizită la Madrid în privinţa modului în care vor fi aplicate aceste restricţii”, a declarat ministrul.
Lăzăroiu a spus că în România există peste 1.730 de agenţi care plasează forţă de muncă în străinătate şi că la discuţie au participat 20 de reprezentanţi ai unor astfel de firme. Ministrul susţine că statul român are obligaţia să respecte şi să pledeze pentru libera circulaţie a forţei de muncă şi să-i protejeze pe românii care lucrează în străinătate.
„Spania vrea să reanalizeze restricţiile la sfârşitul lui 2012. Înţelegem situaţia dificilă prin care trece, însă dorim ca decizia de ridicare a restricţiei să nu fie luată unilateral, ci să fie analizată pe fiecare sector de activitate în parte. Speram că analiza să se faca la sfarşitul acestui an”, a spus Lăzăroiu.
Ministrul Muncii a reamintit că restricţiile de muncă nu se vor aplica în cazul românilor care lucrează deja în Spania, ci doar pentru cei care intenţionează să obţine o slujbă.
De asemenea, el a specificat şi faptul că s- a adoptat recent memorandumul privind înfiinţarea unei linii telefonice gratuite pentru românii din Spania, cu scopul prevenirii abuzurilor legate de aplicarea restricţiilor pentru muncitorii români.