12.9 C
București
duminică, 25 februarie 2024
AcasăSportChelaru, despre sesizarea PDL: CC s-a pronunţat acum două luni pe înlocuirea...

Chelaru, despre sesizarea PDL: CC s-a pronunţat acum două luni pe înlocuirea lui Blaga şi Anastase

Senatorul PSD Ioan Chelaru, vicepreşedinte al partidului, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că în urmă cu două luni Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la înlocuirea lui Vasile Blaga şi a Robertei Anastase de la preşedinţia celor două Camere, procedurile fiind apreciate ca legale.

 

“Eu cred că PDL nu generază evenimente serioase şi atunci, ca să fie în atenţia media, vine cu ştiri de genul ăsta sau cu acţiuni care, după părerea mea, nu-şi găsesc în niciun fel justificarea”, a spus Chelaru.

“Vă aduc aminte că, în urmă cu două luni, când evenimentul respectiv a avut loc – înlocuirea domnului Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului – s-a pronunţat CC în sensul în care Curtea a spus că înlocuirea s-a făcut legal, dacă vă aduceţi aminte, şi înlocuirea domnului Blaga, şi înlocuirea doamnei Anastase”, a spus Chelaru.

El a arătat că îl miră decizia PDL de a sesiza CC în privinţa revocării lui Blaga.

“Deci Curtea s-a pronunţat o dată. Eu rămân la părerea că este o chestiune formală, că PDL, negenerând acţiuni serioase, cu caracter politic şi cu caracter eventual electoral, se gândeşte să se agaţe de evenimente de genul acesta. Mă mir, pentru că ei au totuşi câţiva oameni care se mai pricep, iar domnul Rădulescu este un lider”, a spus Chelaru.

Grupul parlamentar al senatorilor democrat-liberali a depus, vineri, la Curtea Constituţională, o nouă sesizare privind hotărârea prin care Vasile Blaga a fost înlocuit de la şefia Senatului, a declarat, pentru “Gândul”, liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu.

În 3 iulie, liderul PDL Vasile Blaga a fost revocat din funcţia de preşedinte al Senatului, în această poziţie fiind ales preşedintele PNL Crin Antonescu.

Legea de aprobare a OUG 38/2012 privind modificarea atribuţiilor Curţii Constituţionale a fost declarată, miercuri, neconstituţională.

În 18 iulie, Senatul, forul decizional, adoptase legea de aprobare a OUG privind funcţionarea Curţii Constituţionale (CC) în varianta Camerei Deputaţilor.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 38/2012 a modificat competenţa Curţii Constituţionale, în sensul că nu se mai poate pronunţa pe deciziile Parlamentului.

Pe de altă parte, în 9 iulie, CC a admis sesizarea de neconstituţionalitate formulată de 67 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal şi constată că soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională. PDL reclamase modificarea alin.(1) al art.27 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Tot în 9 iulie, CC a respins sesizările formulate de Vasile Blaga şi Roberta Anastase, susţinute de PDL, privind revocările din funcţiile de preşedinţi ai Senatului şi, respectiv, Camerei Deputaţilor.

Cele mai citite

După Transnistria, alt pericol în Republica Moldova: Autonomia Găgăuză, cu 98% la sută din locuitori pro-Rusia

În contextul în care pe 28 februarie autoritățile de la Tiraspol ar urma să ceară anexarea Transnistriei la Rusia, este posibil ca Putin...
Ultima oră
Pe aceeași temă