3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSport“Cel mai frumos portret posibil” al candidaţilor la Primăria Capitalei

“Cel mai frumos portret posibil” al candidaţilor la Primăria Capitalei

Sorin Oprescu, locomotiva independentă care trage trenul USL

Imaginea proiectată în rândul maselor: „Domne, eu nu încerc să-mi creionez o imagine, eu încerc să pot să…După câte ştii eu sunt un primar independent sprijinit de cei din USL. Eu nu m-am amestecat în campania electorală a partidelor, chiar şi a acelora care mă sprijină. S-au folosit de imaginea mea fără să mă întrebe nimeni nimic. Ăsta este adevărul. Îţi dau cuvântul meu de onoare. Ce aveam de făcut? Să mă duc să-i şterg cu cretă siglele partidelor, sau «votaţi», ori «garantat oprescu»? Nu poţi să spui că mesajul e o ok când eu nu te întreb pe tine dacă îmi dai cămaşa dimineaţă să o port, pe care scrie numele tău şi aşa mai departe. Dar asta e, ce vrei să fac acum, să fac discuţii în campanie? Le-am spus şi eu discret: «Vă rog eu, terminaţi cu de-astea»”.

Cine a avut ideea mesajului electoral: „…

Cât a costat campania: „Am mandatar, îţi spune tot. N-am eu nici o treabă cu asta”.

Silviu Prigoană, curăţă şansele PDL-ului la Capitală

Deoarece Silviu Prigoană a declarat că nu ştie cine se ocupă de campania sa şi nici cât s-a cheltuit, pentru că atât timp cât el nu dă banii, nu îl interesează, ne-a răspuns Elena Udrea, şefa PDL Bucureşti:

Imaginea proiectată în rândul maselor: „Că e un bun manager şi un om care a demonstrat în privat, că este în stare să construiască ceva. A construit o întreprindere economică, asta cu curăţenia. Pe lângă faptul că adevărul despre Prigoană e că e campionul curăţeniei a făcut curăţenie în Sectorul în care activa, transformându-l în sectorul cel mai curat, un alt mesaj a fost şi că e capabil să facă curăţenie şi la figurat, să transparentizeze activitatea la primărie, ca să fie mai eficientă primăria”.

Cine a avut ideea mesajului electoral: „Cei care au venit cu propunerile sunt angajaţii partidului, nişte copii de la comunicare de la noi, care sunt permanent acolo, însă în fruntea campaniei de comunicare au fost vechii politicieni, care au trecut prin atâtea campanii. Deciziile privind sloganul s-au luat de către reprezentanţi politici ai organizaţii, de către preşedinţii de sectoare cu mine, cu tot biroul permanent pe Bucureşti. Totul a fost gândit în interiorul PDL. Doar partea de sondare am făcut-o cu case de sondaj şi de interpretare a lor”.

Cât a costat campania: „Mi-e greu să spun dacă e sub un million, dar am avut foarte puţine reclame. Cred că a fost invizibil, comparativ cu contracandidaţii”.

Becali candidează doar ca o formă de slujire lui Dumnezeu

Imaginea proiectată în rândul maselor: „Cel mai important este sloganul din dreptul imaginii. Adică «în slujba Crucii», adică ceea ce tu slujeşti şi ceea ce e important şi în al doilea rând şi care mi se pare foarte important, cum arăţi tu şi cum arată ăilalţi. Acum nu poţi să mă pui pe mine cu Chiliman. Cum arată Chiliman şi cum arată altul. Contează şi cum arăţi, nu? Dacă vrei să alegi un primar, trebuie să fie mai prezentabil, nu?”

Cine a avut ideea mesajului electoral: „Eu nu am consultanţi, eu nu am nici o echipă, eu spun şi scriu numai ceea ce gândesc şi numai ceea ce simt şi eu vreau să ştie toată lumea că eu asta simt. Eu vreau tot ceea ce fac şi tot ceea ce simt este că vreau să fiu în slujba lui Hristos, adică «în slujba Crucii», în tot ceea ce fac. Dacă eşti «în slujba Crucii», Crucea şi Hristos spun să fii folositor oamenilor şi dacă eşti în slujba Crucii eşti în slujba omului, adică a bucureşteanului, dacă eşti pe funcţie de primar de Bucureşti. M-ai înţeles? Şi canalizare şi curent, toate le faci, pentru că tu eşti «în slujba Crucii». Tu munceşti pentru om, deci faci toate pentru el. Ce zic contracandidaţii în minciunile lor, de 20 de ani tot zic că fac aia, că fac aia, că fac aia, Eu nu le văd făcute. Dar nu e important. Eu mai mult, când spun «în slujba Crucii», chiar dacă nu m-ajută cu nimic, mi-ajută sufletul, pentru că dacă eu, Becali, spun «în slujba Crucii», din 20 de milioane de români mai au curajul alţi 3-7-9-10 oameni să spună şi ei „în slujba Crucii” şi este important pentru mine. Pentru că ei văd: „băi, dacă Becali zice-în slujba Crucii-şi noi, care suntem-în slujba Crucii- dar noi nu zicem, că ne e ruşine. Păi dacă Becali zice, de ce să ne fie ruşine?. Pentru mine când zice cineva „În slujba Crucii”, este tot. Nu contează dacă nu am cel mai atrăgător mesaj şi din cauza asta pierd alegerile. Oricum nu eram eu favorit. Băi, când spun în slujba Crucii nu contează că-mi îmi pierd viaţa. Deci dacă pun capul pe buturugă ca Brâncovenilor şi spui: «Zi că nu eşti în slujba Crucii», eu spun «Pfu! Eu sunt în slujba Crucii. Taie-mi capul şi tot în slujba Crucii sunt. Nu mandatul, capul îl pierd şi tot în slujba Crucii zic»”.

Cât a costat campania: „N-am cheltuit nimic. Pare-mi-se vreo 40-50.000, cam aşa. Da, că am dat numai la persoane apropiate mie. Ce mare lucru am făcut? N-am făcut mare lucru”.

Iri, candidatul cu un singur banner. Dar ce banner!

Imaginea proiectată în rândul maselor: „Mă întrebaţi pe mine? Imaginea mea, de om serios, onest şi care ştie să facă afaceri, de data aceasta pentru concitadinii lui”.

Cine a avut ideea mesajului electoral: „O am din partea lui Dumnezeu”.

Cât a costat campania: „Nu vreau să ofer amănunte despre cât de mare a fost staff-ul de campanie, nici cât a costat campania. Bannere am avut unul singur (n.r. mega bannerul de la Piaţa Victoriei ). Informaţiile despre costul bannerului le găsiţi la BEC. Fluturaşi n-am avut nici unul”.

 

CASETA 1:

Cine sunt consultanţii din spatele candidaţilor? 

Una dintre firmele care s-au ocupat de imaginea candidaţilor PDL este Kensington Communication, o companie , o companie înfiinţată în 2007 de Răzvan Săndulescu, fost consilier pentru Valeriu Stoica şi Theodor Stolojan şi de Cătălin Dumitru, fost jurnalist şi consilier de stat la Departamentul de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale. „Este adevărat că am făcut «vizualul» pentru PDL, adică afişe, flyere, dar nu am creat strategia special pentru Bucureşti. Sloganul domnului Silviu Prigoană nu ne aparţine. Mai sunt şi alte firme cooptate pentru campanie. Noi am făcut doar «o părticică». Fiecare a venit cu strategii, propuneri de mesaje”, ne-a declarat Cătălin Dumitru, de la firma Kensington Communication. Celalate firme rămân secrete, însă surse din piaţă susţin că ar fi vorba şi de firma „One Communication” şi „Multimedia Political Communication”, apropiate de consultantul politic, Dan Andronic, lucru neconfirmat însă de stafful de campanie al PDL. „S-ar putea să lucrăm şi cu astea, dat nu ştiu sigur”, a spus el. Retincenţa partidelor de a comunica numele firmelor care le oferă consultanţă vine din faptul că majoritatea partidelor lucrează cu freelanceri, plătiţi la negru cu plicul de şefii de campanie, susţin surse din industria marketingului politic. Unii dintre «consultanţi» sunt recrutaţi chiar din rândul jurnaliştilor specializaţi pe politic, sociologilor, comentatorilor TV. „Fac pe consultanţii, dar nu lucrează cu contract. Nu sunt angajate firme mari de creaţie, se merge pe discreţie, se apelează la oameni care sunt cumva «de-ai casei»”, ne-au explicat surse din piaţă.

CASETA 2

Cât de bănoasă e îndeletnicirea de consultant?

Potrivit legii, un candidat la Primăria Capitalei are voie să chletuie până la un milion şi jumătate de euro pentru campanie, iar un candidat la primăria de sector până în 400.000 de euro. Candidaţii susţin în schimb că au cheltuieli de numai câteva zeci de mii de euro. 100.000 de euro poate primi un consultant pentru coordonarea unei campanii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Donald Trump plănuiește retragerea SUA din OMS în prima zi de mandat

Donald Trump intenționează să scoată Statele Unite din Organizația Mondială a Sănătății (OMS) chiar în prima zi a unui eventual nou mandat prezidențial, pe...

Marcel Ciolacu, desemnat prim-ministru de Klaus Iohannis: Guvernul Ciolacu 2 pregătit să fie votat de către parlamentari

Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi desemnarea oficială a lui Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru al României. Guvernul Ciolacu 2, format prin coaliția...

Crin Antonescu va fi candidatul comun al Coaliției la prezidențiale

Crin Antonescu va fi susținut de PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților la funcția de președinte al României Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de...
Ultima oră
Pe aceeași temă