6.4 C
București
luni, 19 februarie 2024
AcasăSportCe spune Rovana Plumb despre pensiile speciale pentru parlamentari

Ce spune Rovana Plumb despre pensiile speciale pentru parlamentari

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, vineri, referitor la proiectul pensiilor speciale pentru parlamentari, că decizia aparţine “în exclusivitate” Parlamentului, informează Mediafax.

“Vom discuta în momentul în care va apărea o astfel de iniţiativă legislativă, dar decizia în ceea ce priveşte iniţiativele legislative venite din partea colegilor din Parlament aparţine în exclusivitate Parlamentului”, a afirmat ministrul Muncii.

Întrebată dacă, de principiu, Guvernul susţine o astfel de lege, dat fiind că va trebui să dea un aviz, Rovana Plumb a spus: “Tipurile de avize pe care le dă Guvernul pe iniţiativele legislative sunt: susţine, nu susţine sau Parlamentul decide. În acest caz, Parlamentul va decide”.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost depusă, joi, la Camera Deputaţilor şi este semnată de 255 de deputaţi şi senatori.

Potrivit proiectului, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.

Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii. Astfel, pensia ar putea ajunge la 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate.

Peste 100 de parlamentari ar urma să beneficieze de acest tip de pensii, dacă propunerea va fi aprobată de Legislativ.

Parlamentarii nu sunt la prima iniţiativă de acest fel, anul trecut un proiect de lege al deputatului PSD Anghel Stanciu pe această temă a fost discutat la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, dar a fost uitat după ce ministrul Muncii Rovana Plumb a declarat că nu susţine proiectul.

Cele mai citite

– Puterea.ro Cuba își cheamă emigranții acasă

Țările din întreaga lume refuză să primească înapoi solicitanții de azil respinși în Germania și UE. La cealaltă extremă, comuniștii din Cuba imploră,...

Cum arată casa de vacanță a Monicăi Anisie de la Valea Doftanei

Monica Anisie, fost ministru al Educației în cabinetul Orban, a fost mult timp „vedeta” presei ca urmare a faptului că își construiește o...

Minaur Baia Mare, calificare en fanfare în „sferturile” EHF European Cup

CS Minaur Baia Mare s-a calificat în sferturile de finală ale EHF European Cup, după ce a învins în deplasare echipa bosniacă RK Vogosca,...
Ultima oră
Pe aceeași temă