În pregătirea zilelor de foc ale moţiunii, Traian Băsescu ajută PDL să nu cadă în dispute interne, iar PSD şi PNL fac tot ce pot ca să prezinte alternative la Guvernul Boc. Fiecare tabără are însă problemele ei.
Ca să treacă, moţiunea de cenzură are nevoie de 236 de voturi. La moţiunea din iunie, diferenţa a fost de opt voturi, pentru că 16 parlamentari ai puterii au votat cu opoziţia. Era nevoie de 24. Între timp, nici puterea, nici opoziţia nu s-au dovedit suficient de convingătoare pentru ca majoritatea parlamentară să se modifice decisiv într-o direcţie sau alta.
Băsescu: Blaga poate câştiga alegerile interne
Bulversat de plecarea lui Vasile Blaga din Guvern şi de influenţa din ce în ce mai pregnantă a Elenei Udrea, PDL a primit ieri un semnal clar. În bătălia ce se anunţa cruntă la alegerile interne, între tabăra vechilor pedişti, conduşi de Vasile Blaga şi cea dominată de Elena Udrea, preşedintele a indicat drept dezirabilă tabăra Blaga, liniştind pentru moment apele. Intervievat la ProTV, Traian Băsescu a declarat astfel că îl vede pe Vasile Blaga ca fiind „unul din politicienii foarte puternici ai PDL, care poate câştiga alegerile interne în partid”. „Nu poate câştiga prezidenţialele, dar să conducă partidul poate. Pentru Preşedinţie m-aş uita totuşi la oameni de gen Baconschi, poate Preda”, a adăugat el. Întrebat dacă vede posibilă candidatura unei femei la preşedinţia ţării, Traian Băsescu a răspuns: „Exclud un candidat femeie şi la preşedinţia partidului şi la preşedinţia României, nu exclud candidatura, exclud şansa de a câştiga”.
El a descris-o pe Elena Udrea ca fiind inteligentă, ambiţioasă, extrem de rezistentă în lupta politică, „unul dintre cele mai bune produse ale politicii PDL din ultimii ani”, dar a atras atenţia că, deşi oamenii tineri de 36-37 de ani trebuie promovaţi în politică, „funcţiile înalte gen prim-ministru, preşedinte, dincolo de forţă, mai impun şi implică o experienţă de viaţă”. „Vasile Blaga este unul dintre cei mai puternici oameni ai partidului, care ar putea fi susţinut de cei mai mulţi membri PDL”, a declarat ulterior vicepreşedintele PDL, Sulfina Barbu. Mai direct, Cristian Preda a declarat că l-ar alege pe Blaga într-o competiţie cu Emil Boc. „Blaga este o foarte bună soluţie pentru partid. El cunoaşte cel mai bine organizaţiile PDL. L-aş vota fără reţinere dacă ar candida”, a spus Preda. Vicepreşedintele Ioan Oltean a precizat în schimb că va hotărî la momentul potrivit cu cine va vota la alegerile interne din martie-aprilie 2011, în funcţie de contracandidaţi, accentuând că discuţiile legate de lideri nu afectează unitatea PDL la moţiunea de cenzură.
Aliaţii PDL sunt problematici
Între timp, UNPR nu pierde nici o ocazie ca să avertizeze că Guvernul Boc se sprijină pe voturile sale. Cristian Diaconescu a declarat sâmbătă că dacă se va întoarce împotriva intereselor României, Guvernul Boc va pleca de la guvernare. Acestei poziţii se adaugă gesturile unor parlamentari UDMR, precum Gyorgy Frunda, care avertizează constant că Uniunea îşi va pierde electoratul susţinând un Guvern slab.
PSD şi PNL, viitori competitori politici
Conducerile PSD, PNL şi PC urmează să aprobe astăzi textul final al moţiunii de cenzură. Opoziţia are tot interesul să nu rateze şedinţa Birourilor Permanente reunite ale celor două camere şi să depună textul moţiunii astăzi astfel încât ea să fie dezbătută pe 25 octombrie. Aceasta şi pentru că Guvernul încearcă să dilueze mesajul moţiunii de cenzură prin asumarea răspunderii asupra legii educaţiei, iar demersurile vor începe miercuri. O defecţiune de negociere în tabăra opoziţiei ar putea să vină însă tocmai din eforturile paralele ale PSD şi PNL de a demonstra că sunt o alternativă la Cabinetul Boc.
Astfel, PSD a adoptat la congresul de modificare a statutului de sâmbătă şi schiţa unui program de guvernare. Acesta cuprinde, pe lângă câteva idei populiste, criticate imediat de democrat-liberalul Videanu, şi trecerea la impozitul progresiv, un aspect de neînghiţit de către PNL. Liderii celor două partide au explicat însă că scopul moţiunii de cenzură este instalarea unui guvern de serviciu, cu un program minimal şi misiunea precisă de a organiza alegeri anticipate, unde cele două partide vor merge fiecare pe drumul său. Rămâne însă şi aici o problemă: PNL a prezentat ca alternativă la Guvernul Boc un aşa-numit guvern din umbră al cărui cap ar trebui să fie Crin Antonescu. E de presupus că PSD va voi însă partea leului în guvernul de tranziţie. Deci cele două partide nu au căzut încă de acord asupra posibilului viitor premier şi nici asupra tacticii de a-l convinge pe Traian Băsescu să-l accepte.