20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportCe le urează Traian Băsescu românilor în anul 2013

Ce le urează Traian Băsescu românilor în anul 2013

Preşedintele Traian Băsescu a transmis românilor un mesaj cu ocazia Anului Nou, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis, luni, România liberă.

„Dragi români, Cu prilejul Noului An pe care îl întâmpinăm în această noapte, vă adresez gândurile mele cele mai bune, însoţite de calde urări de sănătate, prosperitate şi bucurie alături de cei dragi. Fie ca anul 2013 să fie unul al liniştii şi al solidarităţii între români!”, se arată în comunicatul citat.

Citeşte şi REVELION 2013. Unde îşi petrece preşedintele Băsescu ultimele zile din 2012

Amintim că preşedintele Traian Băsescu îşi va petrece Revelionul la Covasna, unde a ajuns duminică cu un elicopter, împreună cu soţia sa, Maria Băsescu. El a precizat că va petrece alături de fiicele sale, Ioana şi Elena, şi că nu a invitat pe nimeni din PDL.

Duminică, şeful statului le-a spus jurnaliştilor că a ieşit să bea o cafea la un hotel aflat în apropierea vilei de protocol din staţiune, hotel unde va petrece şi Revelionul: „Mă simt bine, aer curat, frumos, şi parcă e în iernile de prin Bucovina, se lipesc nările de frig, ceea ce e plăcut”.

Întrebat unde va petrece Revelionul, şeful statului a spus că la Hotelul Clermont din staţiunea Covasna. „Şi dacă nu v-aş spune, tot aţi afla. La Clermont o să fac Revelionul, vor veni şi fetele mâine (luni – n.r.). Nu am invitat pe nimeni (din PDL – n.r.), sunt doar cu familia”.

Totodată, Traian Băsescu a spus că va sta în Covasna până în 2 ianuarie şi că nu ştie ce program va avea.

Citeşte şi Băsescu: În 2013, să se adeverească programul de guvernare al USL

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă