11.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSportCe avere are Teo Trandafir

Ce avere are Teo Trandafir

Candidatul PDL Teodora Trandafir deţine, potrivit declaraţiilor de avere şi de interese, un teren intravilan şi o casă în Drăgăneşti (Teleorman), un apartament în Bucureşti şi este acţionar la mai multe firme de producţie de televiziune.

Trandafir are un teren intravilan în comuna Drăgăneşti din judeţul Teleorman, de 1800 de mp, achiziţionat în anul 2009, a cărui valoare de impozitare este de 78 lei.

La capitolul imobile, Trandafir a trecut apartament în Bucureşti, de 46,83 metri pătraţi şi o casă în comuna Drăgăneşti, cumpărată în 2009, cu o suprafaţă utilă de 40,86 metri pătraţi.

Teo Trandafir are mai multe conturi bancare, la Unicredit, în valoare de 6.900 de euro, două depozite la ING, unul în valoare de 5.142 de lei, deschis în 2001, iar celălalt de 7.840 lei, deschis în 2002.

Veniturile lui Teo Trandafir au venit de la firma SC Local TV Network SRL, unde în ultimul an fiscal a încasat suma de 27.067 lei şi de la firma SC BusyMedia Consulting SRL, unde a câştigat suma de 46.338 lei.

Candidata PDL în colegiul 19 a pus în declaraţia de avere şi alocaţia fiicei sale, Maia Maria Elena Trandafir, în valoare de 504 lei.

Potrivit declaraţiei de interese, Teo Trandafir este acţionar în mai multe firme: SC Teo Trandafir Production SRL, unde este acţionar unic, SC Local TV Network SRL şi SC Cool Dude Production SRL, unde deţine o cotă parte de 30% din acţiuni.

Aceasta mai deţine 50% dintre acţiunile firmei SC Dietetica SRL din localitatea Călimăneşti.

Teo Trandafir candidează la un post de deputat în colegiul 19 din Capitală.

Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă