Ministrul afacerilor interne (MAI), Gabriel Oprea, a avut, joi, o întâlnire cu directorul organizației EUROPOL, Rob Wainwright, prilej cu care au discutat despre progresele pe care România le-a făcut în acești patru ani în domeniul aplicării legii, modalitățile de întărire a cooperării în combaterea criminalității cibernetice, dar și despre amenințările majore reprezentate de migrația ilegală din Marea Mediterană, potrivit unui comunicat MAI.
Astfel, Oprea a subliniat că România este pe locul 6 din punct de vedere al numărului de schimburi de date realizate în sistemul de informații EUROPOL, și că este unul dintre cele 12 state europene care au extins Rețeaua Securizată de Schimb de Informații (SIENA) la nivelul structurilor operative centrale, interconectând unitățile naționale angrenate în combaterea criminalității organizate grave.
”Avem așadar o cooperare permanentă și eficientă, care conduce la rezolvarea diverselor tipuri de infracțiuni, care îmbracă forme complexe ale crimei organizate, cum sunt traficul de droguri, infracțiuni informatice sau traficul de ființe umane”, a spus Oprea.
Citește și: Europol. Lovitură majoră adusă crimei organizate: 100 de arestări, inclusiv în România
De asemenea, ministrul a precizat că dacă România ar intra în spațiul Schenghen ar aduce certe beneficii pentru securitatea Uniunii, dar și a statelor membre.
”România este astăzi un stat sigur, stabil, recunoscut ca atare de partenerii noștri internaționali, un stat care generează stabilitate și securitate în zonă. Acest statut onorant pentru țara noastră este proba integrității, performanței și credibilității instituțiilor proprii, dar și dovada încrederii partenerilor internaționali. În calitate de viceprim-ministru pentru securitate națională, reafirm implicarea, fără rezerve, a structurilor naționale de aplicare a legii, în lupta cu criminalitatea, alături de partenerii noștri internaționali”, a subliniat Oprea.
Directorul EUROPOL, Rob Wainwright, a lăudat experții români care lucrează în cadrul agenției și a subliniat s-au înregistrat succese majore în combaterea crimei organizate.
”20 % dintre experții care lucrează în domeniul apărării cibernetice sunt din România. Expertiza pe care ei o aduc în activitatea lor de zi cu zi în lupta împotriva acestei amenințări este extraordinară, fiind una dintre cele mai bune din Europa”, a subliniat Wainwright.
Un alt subiect atins de cei doi demnitari a fost criminalitatea cibernetică.
”Am discutat, de asemenea, cu domnul vicepremier despre modalitățile de a întări cooperarea în combaterea criminalității cibernetice. Consider că acest tip de amenințare, criminalitatea cibernetică, este unul dintre cele mai mari la adresa securității Uniunii Europene. Trebuie să modernizăm capabilitățile de care dispun forțele de poliție. De asemenea, trebuie să întărim cooperarea cu sectorul privat și trebuie să facem modificările legislative necesare pentru a ajuta forțele de aplicare a legii să asigure protecție și securitatea cetățenilor”, a subliniat directorul Interpol.
Luna viitoare Ministerul Afacerilor Interne va primi o delegație din partea agenției Interpol.