22.2 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSportCe a spus Ponta despre apelul lui Iohannis ca Executivul să nu...

Ce a spus Ponta despre apelul lui Iohannis ca Executivul să nu mai dea atâtea ordonanţe de urgenţă

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, referitor la apelul făcut, în Parlament, de preşedintele Klaus Iohannis, ca Executivul să nu mai dea atâtea ordonanţe, că acesta „a bătut la o uşă deschisă”, informează Mediafax.

Citeşte şi: LIVE TEXT. Iohannis: Îmi doresc un Parlament puternic

„A bătut la o uşă deschisă pentru simplul motiv că, în 2014, guvernul pe care îl conduc a emis cele mai puţine ordonanţe de urgenţă din ultimii 15-20 de ani. Mai mult, aceasta se întâmpla în condiţiile în care aveam la Cotroceni un preşedinte care bloca în continuu activitatea Parlamentului. Ştiţi foarte bine că nu promulga nicio lege votată de Parlament. Deci, în 2015, numai în situaţii absolut de urgenţă prevăzute de Constituţie va mai fi cazul să emitem ordonanţe. Colaborarea normală între Guvern, Parlament şi Preşedinte, la promulgare, ne scapă de ordonanţe şi cred că e un lucru foarte bun”, a declarat Victor Ponta.

Pe de altă parte, premierul a spus că este de salutat mesajul preşedintelui Klaus Iohannis, în condiţiile în care în ultimii zece ani, după mesajele către Parlament ale fostului preşedinte Traian Băsescu era „scandal şi ceartă”.

„După zece ani în care, după ce venea preşedintele în Parlament, aveam scandal şi ceartă, faptul că preşedintele a vorbit foarte mult despre respect, despre colaborare şi despre dialog, este exact de ceea ce aveam nevoie şi e normal să se întâmple în relaţia dintre Preşedinte, Parlament şi Guvern. Deci, după zece ani în care, de fiecare dată, ieşea un scandal, un mesaj constructiv nu poate fi decât de salutat”, a subliniat premierul.

Klaus Iohannis a declarat, luni, în Plenul reunit al celor două Camere, că îşi doreşte un Parlament puternic şi că parteneriatul Preşedintelui cu Parlamentul trebuie să restabilească încrederea populaţiei în această instituţie.

El a transmis că funcţia de legiferare a Parlamentului trebuie să recapete conţinut, arătând că toate partidele, în Opoziţie, critică legiferarea prin Ordonanţe de Urgenţă, iar când ajuns la putere recurg în egală măsură la ele.

Klaus Iohannis a afirmat în discursul său că salută preocuparea de a face schimbări în Regulamentele de funcționare ale celor două Camere, inclusiv ”faptul că reprezentanții Executivului se angajează să vină în fața Parlamentului”.

”Este un prim pas pentru ca funcția de control parlamentar să recapete conținutul adecvat și așteptat. Nu un control formal sau aparent, rămas pe hârtie și neexercitat în practică. Ci unul autentic și eficient asupra Guvernului, dar și asupra celorlalte autorități aflate sub control parlamentar. Golirea de fond a acestei funcției afectează autoritatea și prestigiul Parlamentului și reprezintă o pierdere în consolidarea democratică”, a arătat Klaus Iohannis.

 

Cele mai citite

Studentă cazată în regie, mușcată de ploșnițe. A ajuns la spital

Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, a publicat imagini pe contul său de Facebook cu o studentă cazată la un cămin...

PSD condamnă decizia CCR de respingere a candidaturii Dianei Șoșoacă

“Dreptul oricărui cetățean de a alege și de a fi ales. CCR Trebuie să explice rapid decizia de invalidare a candidaturii Dianei Șoșoacă” București, 5...

Mașină lovită de tren în Argeș. Șoferul a scăpat cu viață

Un bărbat de 51 de ani a fost implicat într-un accident grav într-o comună din județul Argeș, după ce mașina sa a fost lovită...
Ultima oră
Pe aceeași temă