3.5 C
București
luni, 6 decembrie 2021
AcasăSportLovitură pentru drepturile omului. Coaliția pentru Familie se pregătește pentru modificarea definiției...

Lovitură pentru drepturile omului. Coaliția pentru Familie se pregătește pentru modificarea definiției familiei în Constituție, după ce a primit undă verde de la CCR

Coaliția pentru Familie se pregătește pentru referendumul pentru modificarea definiției familiei în Constituție, după ce Curtea Constituțională a publicat și motivarea deciziei din vară. Astfel, Bogdan Stanciu, reprezentant al Coaliției, ne-a declarat că speră ca inițiativa care prevede ca familia să fie definită prin căsătoria dintre soț și soție să fie preluată ca temă în campania electorală, iar referendumul să fie odată cu alegerile parlamentare.

”Nu am făcut nici un secret că dorim programarea referendumului să fie în aceeași zi cu parlamentarele. S-ar face o economie importantă, avem ocazia ca oamenii să vină la vot să-și spună opinia, este și campanie electorală; se poate introduce și subiectul acesta în campania electorală, nu ar fi rău dacă ar fi așa. Modificarea Constituției e actul politic suprem, nu vedem cum ar putea să fie nepolitizat un referendum pentru revizuirea Constituției. Noi avem nevoie ca Parlamentul să voteze asupra acestei propuneri, pentru a ajunge la referendum. Dacă inițiativa aparține cetățenilor nu ar trebui avizată în vreun fel de Parlament, dar, dacă asta e legea, trebuie să o respectăm”, ne-a declarat Bogdan Stanciu.

Cum a motivat CCR unda verde pentru referendum

Curtea Constituțională a constatat că inițiativa cetățenească a Coaliției pentru Familie este constituțională, că îndeplinește numărul de semnături cerut de lege, deși s-au înregistrat probleme cu listele de susținători (din cele 2,7 milioane, 62.000 nu au fost atestate), dar și că nu intră în competența sa examinarea oportunității de revizuire, precum și că nu suprimă dreptul la căsătorie sau garanții ale acestuia. 

”Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, prin noțiunea ”a suprima” se înțelege ”a face să dispară, a înlătura, a elimina, a anula”. Examinând redactarea art.48 alin.(1) din Constituţie, propusă de iniţiatorii revizuirii, Curtea constată că aceasta nu este de natură să facă să dispară sau să înlăture, elimine ori anuleze instituția căsătoriei. De asemenea, toate garanțiile dreptului la căsătorie, astfel cum sunt consacrate în textul constituțional de referință, rămân neschimbate. Prin înlocuirea sintagmei ”între soți” cu sintagma ”între un bărbat și o femeie”, se realizează doar o precizare în privința exercitării dreptului fundamental la căsătorie, în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex. biologic diferit, acesta fiind, de altfel, chiar semnificaţia originară a textului. În anul 1991, când Constituția a fost adoptată, căsătoria era privită în România în accepţiunea sa tradițională, de uniune între un bărbat și o femeie. (…)Este evidentă, deci, componenta biologică ce a fundamentat concepția legiuitorului constituant în privința căsătoriei, fiind fără îndoială că aceasta a fost privită ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, câtă vreme numai dintr-o astfel de uniune, indiferent dacă este în căsătorie sau în afara ei, se pot naște copii”, se arată în motivarea CCR.  

Totuși, ne-a explicat directoarea executivă a organizației APADOR-CH, Curtea a analizat doar procedura prin care s-au strâns semnăturile, iar pe fond a interpretat doar intenția, respectiv că, la momentul redactării Constituției, nimeni nu își punea problema că familia nu se va întemeia dintr-un bărbat și o femeie. ”Curtea a interpretat doar dreptul la căsătorie, nu s-a referit si la celelalte drepturi fundamentale – la viața privata sau nediscriminare. Practic, au desființat amicus curiae depuse de ONG-uri”, a punctat Nicoleta Andreescu, care este de părere că motivele expuse acum nu vor duce la ”concluzia certă” că următoarea decizie a CCR – privind cuplul gay româno-american care cere recunoașterea căsătoriei încheiate în Belgia – va fi împotriva petenților.

Contactat de România liberă, președintele Curții, Valer Dorneanu, ne-a declarat: ”Citiți ce am scris noi în decizie. Mai mult decât să adaug ce este scris în motivare, nu fac”. 

Coaliția pentru Familie: Familia asigură nașterea copiilor

Motivarea deciziei CCR a fost salutată de Coaliția pentru Familie. Astfel, avocatul Marius Bârlădeanu, din cadrul asociației, ne-a declarat CCR a ”spus lucrurilor pe nume”.

”Familia este acel loc optim în măsura să asigure condițiile pentru nașterea copiilor și principala condiție pentru asta este existența unui bărbat și a unei femei”, a spus Marius Bârlădeanu, care a explicat că inițiativa Coaliției a fost de a proteja familia tradițională.

”În condițiile în care poporul român moare încetul cu încetul, să mai lovim și în familie și o interpretăm cum vrem noi, s-ar putea să punem în pericol însăși existența societății. Un drept la o viață de familie poate fi recunoscut oricui, dar dreptul de a întemeia o familie în înțelesul ei fundamental nu îl au decât un bărbat și o femeie”, a concluzionat avocatul Coaliției pentru Familie.

Accept: Motivarea CCR, profund conservatoare

Motivarea publicată de Curtea Constituțională a stârnit critici în rândul societății civile. Asociația Accept a arătat că magistrații au făcut o analiză superficială, referindu-se doar la dreptul persoanelor heterosexuale de a încheia o căsătorie pentru a face copii, în vreme ce dcotorul în drept Vlad Perju, profesor invitat de drept european la Harvard Law School, a atras atenția, într-un text publicat pe platforma Contributors, că CCR își asumă un raționament pe care ar fi trebuit să îl demonstreze.

”Rationantul Curtii asuma ceea ce ar trebui sa demonstreze. Din perspectiva dreptului impotriva discriminarii garantat de Articolului 16, adoptarea definitiei “biologice” a casatoriei este discriminatorie. Principiul constitutional al egalitatii in drepturi nu permite ca aceasta definitie, in sine discriminatorie, sa fie invocata ca argument impotriva casatoriei intre persoane de acelasi sex. Prin motivarea deciziei luate, mai mult decat prin decizia in sine, Curtea Constitutionala a demonstrat o lipsa de respect fata de cetatenii Romaniei – nu doar fata de persoanele direct afectate in cazul in care initiativa de modificare a Constitutiei va avea success, ci fata de toti cetatenii”, a scris Vlad Perju, în analiza sa.

Similar, vicepreședinta asociației Accept, care apără drepturile persoanelor gay, ne-a declarat că motivarea Curții este ”dezamăgitoare”, pentru că ”nu realizează o analiză de substanță în ceea ce privește dreptul la demnitate, principiul egalității în drepturi, dreptul la viață intimă, privată și familială sau dreptul la căsătorie – garanții constituționale pe care este chemată să le apere și pe care în amicusul depus de ACCEPT le-am invocat”.

Din cele 18 pagini ale deciziei, doar patru paragrafe discută restrângerea dreptului la căsătorie, ”iar această discuție e una incompletă, superficială și din o perspectivă profund conservatoare. Argumentația judecătorilor CCR se referă exclusiv la dreptul persoanelor heretosexuale să încheie o căsătorie strict pentru a face copii. Noi considerăm că indiferent de idiosincraziile religioase ale judecatorilor sau ale unui grup, fie el si majoritar, drepturile nu pot face obiectul compromisurilor”, ne-a declarat Romanița Iordache. Mai mult, ea a subliniat că, în condițiile în care propunerea privind legiferarea parteneriatelor civile a fost respinsă pentru a patra oară în comisii, nici Legislativul, nici CCR nu își asumă protejarea drepturilor persoanelor de același sex.

 


Citește despre decizia Curții Constituționale dată în luna iulie: România, un pas mai aproape de interzicerea căsătoriilor între persoanele de același sex. Cum putem ”citi” deciziile date de CCR miercuri

Propunerea Coaliției pentru Familie este ca referendumul să aibă loc odată cu alegerile parlamentare, ceea ce ar putea transforma minoritățile sexuale într-un ”țap ispășitor pentru toate problemele românilor”, după cum a atras atenția Asociația Accept. O temere similară și-a exprimat și președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care a arătat că ar fi bine, totuși, ca referendumul să fie organizat separat de parlamentare, pentru ca oamenii să nu fie manipulați. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă Română a apreciat decizia ca fiind una ”firească,pentru că se situează în litera Codului Civil” și și-a exprimat speranța ca demersul să fie unul încununat de succes… citește mai departe aici …  

 

Cele mai citite

Trei schiori și-au pierdut viața într-o avalanșă, în Austria

Trei schiori au murit într-o avalanșă, pe o pârtie din Austria. Cei trei au fost îngropați sub 5 metri de zăpadă. Alte două persoane...

Angajările în instituțiile de stat, prioritatea Guvernului Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a decis reluarea procesului de angajări în instituțiile statului, după o oprire de 20 de luni, de la începutul pandemiei. Cei...

Moș Nicolae din Plenița aduce Halloween-ul

Moș Nicolae a cheltuit cu vreo 30% mai mult decât anul trecut. Plătind la casă pentru îndestularea traistei moșului, părinții și-au adus aminte de vorbele fostului premier demis: “românii simt prosperitatea.”
Ultima oră
Pe aceeași temă