5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSportCarmen Dan îi ia apărarea chestorului Ciocoiu, care câștigă și pensie și...

Carmen Dan îi ia apărarea chestorului Ciocoiu, care câștigă și pensie și salariu: Este un bun profesionist. Consilierii mei au ales să renunțe la indemnizații

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a afirmat, marți, într-o emisiune de pe postul România TV, că „nu a avut o grijă pentru chestorii și generalii” care s-au pensionat.

„Nu sunt ministrul chestorilor și generalilor. Sunt ministrul celor mulți, sunt ministrul românilor. (…) Nu am avut o grijă pentru generalii și chestorii care, având informații, ar fi optat pentru a ieși din sistem. Mesajul meu s-a adresat celor mulți", a precizat Carmen Dan, în contextul dezbaterilor privind ordonanța care vizează modificarea modului de calcul al pensiilor speciale.

Totodată, șefa de la Interne a precizat că cei cinci consilieri ai săi au anunțat că renunță la indemnizația pe care o primesc pentru că lucrează la cabinetul de demnitar, pentru că „situația lor a fost intens mediatizată și imaginea Ministerului Afacerilor Interne este afectată".

„Astăzi, cei cinci consilieri mi-au spus că situația lor e mediatizată și imaginea MAI e afectată și au decis să iasă din această situație și au ales să renunțe la indemnizație. S-au oferit să rămână lângă mine. Oamenii și-au depus cererile de încetare", a mai spus Carmen Dan.

Totodată, ea a afirmat că pensionarea chestorului Cornel Ciocoiu a avut loc pe vremea premierului Sorin Grindeanu, care a dispus demiterea mai multor secretari de stat, iar revenirea acestuia în MAI a fost la solicitarea sa pentru că era „un bun profesionist".

„Situația secretarului de stat ar trebui tratată separat pentru că intră în categoria demnitarilor și este numit. (…) Fac precizarea și evoc contextul în care a fost în poziția de secretar de stat și a revenit în această funcție. Eu l-am propus în această funcție pe un singur considerent, că este un bun profesionist. L-am găsit în MAI, el lucrând în sectorul de ordine publică venind de la Poliția Capitalei și când eu mi-am preluat mandatul de ministru el era directorul general al direcției management operațional. L-am cunoscut în minister, a fost alături de mine la începutul mandatului meu. (…) Am vrut să lucrez cu el în echipă pentru a duce la bun sfârșit un proiect comun. A fost numit secretar de stat în perioada premierului Grindeanu când nu se mai dădea dus de la Palatul Victoria și, știți, că a luat o decizie prin care a demis mai mulți secretari de stat. (…) A fost demis în acea perioadă și secretarul de stat Cornel Ciocoiu, urmare acelei demisii, având în vedere cadrul unui articol care a modificat statutul polițistului și-a depus raportul de pensionare și a ales să plece din sistem. Nu avea nimeni cum să prevadă că lucrurile vor lua o altă întorsătură, că eu voi prelua mai departe mandatul de ministru, dar odată creată această conjunctură, având în vedre că începusem să implementăm un proiect comun, i-am făcut propunerea să se întoarcă în echipă", a mai spus Carmen Dan.

Carmen Dan a arătat că odată apărut un nou cadru legislativ chestorul Cornel Ciocoiu va lua o decizie, avansând ideea că s-ar putea ca acesta să facă chiar și o analiză proprie și să ia apoi o anume hotărâre.

Potrivit unor informații apărute în presă, chestorul Ciocoiu a fost pensionat la 45 ani cu o pensie de 13 mii de lei pe lună și ar fi fost reangajat pe postul de secretar de stat cu 8 mii de lei pe lună.

 

Cele mai citite

SUA extinde sancțiunile împotriva băncilor rusești, rubla atinge un minim istoric

Trezoreria SUA a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, vizând sectorul financiar prin includerea a 118 persoane și entități pe lista restricțiilor. Printre acestea se află...

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...

România și Bulgaria, mai aproape de aderarea completă la Schengen: Anunț oficial al Ursulei von der Leyen

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri un pas important pentru România și Bulgaria în drumul lor spre aderarea completă la...
Ultima oră
Pe aceeași temă