16.3 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSportCalendar optimist: noul guvern, abia in ianuarie!

Calendar optimist: noul guvern, abia in ianuarie!

Mediul de afaceri si economistii cred, in majoritatea lor, ca, in situatia in care Traian Basescu va fi confirmat castigator al alegerilor prezidentiale, acesta ar putea numi un premier de la PDL, ipoteza anticipatelor fiind putin probabila. Totusi, multi membri ai mediului de afaceri considera ca sunt slabe sanse ca un nou guvern sa fie investit de Parlament pana la sfarsitul anului si avertizeaza ca intarzierile prea mari in formarea unui nou guvern constituie un risc insemnat. Ei asteapta de la autoritati stabilitate, predictibilitate si  rezolvarea rapida a problemelor legate de rambursarile intarziate de TVA, stimularea angajarilor, sustinerea finantarii companiilor private si masuri de reducere a evaziunii.

Citibank: revenirea la normalitate este necesara pentru aplicarea programului FMI/UE
Analistii Citibank considera ca PDL ar putea sa se alieze cu PNL pentru formarea guvernului, dar nu exclud in totalitate o alianta cu PSD, desi cred ca aceasta varianta nu este foarte posibila. "In opinia noastra, revenirea la normalitate pe plan politic este o conditie necesara pentru implementarea credibila a programului economic sprijinit de FMI si Uniunea Europeana, care promoveaza disciplina pe partea fiscala si facilitarea adoptarii reformelor structurale cerute", spun analistii Citibank.

In schimb, analistii RBS spun ca desemnarea de catre Basescu a unui premier PDL ar putea duce la alegeri anticipate si ar putea amana momentul reluarii acordului cu FMI. Astfel, Tim Ash, seful diviziei de analisti pentru piete emergente al Royal Bank of Scotland (RBS), spune ca presedintele Traian Basescu ar putea sa numeasca dupa castigarea alegerilor un premier de la PDL, conform agendei sale, insa apreciaza ca aceasta strategie ar putea conduce la alegeri anticipate. Or, acest lucru, avertizeaza el, va prelungi criza politica si momentul cand acordul cu FMI va fi reluat. Transa a  treia din acordul cu FMI a fost amanata din decembrie in martie din cauza inexistentei unui guvern cu puteri depline, inainte de primul tur al prezidentialelor.

Noul guvern, abia in ianuarie
"Sunt sanse tot mai mari sa se formeze o majoritate ad-hoc in jurul unui premier desemnat de presedintele Traian Basescu. si un guvern de tehnocrati ar putea fi o alternativa. Totusi, nu cred ca un nou guvern va fi investit mai devreme de jumatatea lunii ianuarie", spune expertul in fiscalitate Gabriel Biris, membru al Camerei de Comert Romano-Americane (AmCham Romania). El atrage atentia ca mediul de afaceri din Romania asteapta deja de mult timp masuri esentiale: "Asteptam ca noul cabinet sa implementeze masurile cerute de noi inca din 2004, si anume stimularea muncii, nu a speculatiilor, stimularea amplasarii in Romania a companiilor de tip holding, eliminarea distorsiunilor legate de impozitarea cladirilor, precum si masuri de reducere a evaziunii fiscale".

 

Mihai Ionescu, secretarul general al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR), vorbeste, la randul sau, despre stabilitate si sansa proiectarii in avans a afacerilor. "Avem nevoie de un guvern stabil cat mai urgent posibil. Trebuie trecut bugetul prin Parlament si trebuie reluat acordul cu FMI-UE. Datele pe octombrie-noiembrie arata ca exporturile nu au iesit din criza si este nevoie de o strategie anticriza pentru 2010. Asteptam achitarea la timp a obligatiilor de rambursare a TVA, repornirea finantarii firmelor, cu o mai mare implicare a garantiilor statului, precum si asigurarea finantarii programului de sustinere a exporturilor." "Noi ne-am dori sa avem un guvern pana la finele anului, dar s-ar putea sa nu se intample asa, ceea ce nu e placut pentru economie si pentru societate.

 

Vrem ca noul guvern sa vina cu o lista de investitii propuse mediului privat (in parteneriat public), sa prezinte domeniile prioritare pe care vrea sa le sustina in vederea revenirii economice, altele decat consumul si imobiliarele", afirma Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR). "Nefunctionarea institutiilor statului creeaza intarzieri mari si, ca atare, pierderile sunt uriase. Anul trecut am insamantat in campania de toamna doua milioane de hectare de teren agricol, in timp ce anul acesta insamantarile au fost mai mici cu 40% din cauza faptului ca fermierii nu au primit subventiile de la stat. Noi speram ca,  indiferent de rezultatul alegerilor, sa avem un guvern cat mai rapid", a precizat stefan Niculae, presedintele Agrostar. "Indiferent de apartenenta politica,  este necesar ca noul guvern sa aiba o sustinere politica foarte clara, astfel incat sa nu mai existe dispute politice", a declarat si analistul economic Aurelian Dochia.

Cele mai citite

SUA consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne “limitată”

Statele Unite(SUA) consideră în continuare că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne "limitată", la două zile după un bombardament mortal asupra acestui oraş din...

David Popovici reușește cel mai bun timp al său din 2024

Tânărul înotător român, David Popovici, continuă să impresioneze în circuitul internațional, obținând o victorie notabilă în proba de 200 de metri liber în cadrul...

VIDEO. Ciolacu spune că va discuta cu Boloș despre salariul minim

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că urmează să aibă o discuţie cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloș, despre creşterea la 300 de lei a sumei...
Ultima oră
Pe aceeași temă