4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportBugetul Elenei Udrea pe 2012 a primit avizul favorabil al parlamentarilor

Bugetul Elenei Udrea pe 2012 a primit avizul favorabil al parlamentarilor

Bugetul MDRT pentru anul viitor a fost avizat favorabil, cu cinci voturi împotrivă, în şedinţa de luni a Comisiilor parlamentare reunite de administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

„Bugetul MDRT, de 3,45 miliarde de lei este al 8-lea în ierarhia bugetelor. Investiţiile se fac în cea mai mare parte prin autorităţile locale, deci nu putem fi acuzaţi că favorizăm pe cineva”, a spus ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, care a prezentat bugetul celor două comisii, citată de Mediafax.

Udrea a mai spus că cele mai multe investiţii finanţate de către MDRT sunt decise de consiliile judeţene, nu de minister.

„Bugetul nu acoperă nici pe departe finanţările începute. Numai în acest an avem lucrări facturate de un miliard de lei şi am reuşit să obţinem o rectificare bugetară de 450 de milioane de lei”, a precizat ministrul dezvoltării.

În varianta iniţială a proiectului de buget pentru anul 2012, bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului scădea de la 3,4 miliarde lei la 3,1 miliarde lei. La sfârşitul lunii noiembrie, guvernul a decis însă să modifice bugetul acestui minister în creştere, comparativ cu alocările din acest an şi cu proiectul iniţial, la 3,45 miliarde lei.

În acest an, bugetul instituţiei a fost de 3,44 miliarde de lei.

Comisiile parlamentare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului discută şi avizează luni, în şedinţe comune, bugetul de stat pe anul 2012. Şedinţa de plen pentru dezbaterea bugetului de stat pentru anul viitor este programată să se desfăşoare în 12 decembrie.

Cele mai citite

Vasul rusesc care s-a scufundat în Marea Mediterană, victima unui „act de terorism”, susține Rusia

Un vas cargo rus, numit "Ursa Major", care s-a scufundat în Marea Mediterană, a fost victima unui „act de terorism”, potrivit agenției de știri...

Patrimoniul mondial în pericol: Războaiele amenință siturile istorice și culturale

În anul 2024, conflictele armate din diverse colțuri ale lumii au avut un impact devastator asupra patrimoniului cultural global. Monumentele, siturile religioase și ruinele antice,...

Radu Drăgușin rămâne la Tottenham, după ce Fiorentina îl luase în vizor

Fiorentina este ultima echipă italiană interesată de serviciile lui Radu Drăgușin, după ce în presa din Italia au apărut informații și despre un interes...
Ultima oră
Pe aceeași temă