3.3 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSportBomba plantată de PSD în curtea viitorului Guvern

Bomba plantată de PSD în curtea viitorului Guvern

Fără să aştepte formarea noului guvern şi separat de discuţiile pe proiectul de buget pentru 2016, deputaţii care au sprijinit fostul Cabinet Ponta intenţionează să aprobe  o măsură  cu impact bugetar de 5 miliarde lei, considerat problematic  chiar şi în timpul guvernării Ponta.

Viitorul Executiv, fie că va fi format din tehnocrați veritabili, fie că va fi doar un melanj de specialiști „colorați“ mai mult sau mai puțin politic, va avea o misiune deloc ușoară. Cu gândul la cele două rânduri de alegeri de anul viitor (locale – iunie și parlamentare – noiembrie/decembrie), liderii partidelor politice vor face totul pentru a-și maximiza șansele. Iar acest lucru se va traduce în aprobarea unor noi măsuri cu impact social, dar și în direcționarea unor sume considerabile către administrațiile locale, ai căror șefi – primari și președinți de consilii județene – duc greul alegerilor. Practic, sunt două variante: fie noul Guvern va fi receptiv la doleanțele partidelor, fie acestuia i se va impune „partitura“, prin intermediul Parlamentului, pe masa căruia ajung toate actele normative, de la proiecte de lege și proiecte de buget până la ordonanțe de urgență.

Salariile bugetarilor, prima pastilă

Comisiile de muncă și sănătate ale Camerei Deputaților, în care PSD și aliații dețin majoritatea (au 27 de deputați din totalul de 43), au discutat și modificat, ieri, Ordonanța de Urgență nr. 35/2015, prin care Guvernul Ponta a majorat, de la 1 octombrie, salariile personalului din sistemul sanitar. Fără a aștepta formarea noului Guvern și fără a ține măcar cont de părerea actualilor reprezentanți ai Ministerului de Finanțe, social-democrații și colegii lor au impus, printr-un amendament adus ordonanței, ca salariile tuturor bugetarilor să crească, de la 1 decembrie, cu 10%. În plus, au decis ca și asistenții sociali și angajații direcțiilor de sănătate publică să beneficieze de mărirea de 25% acordată cadrelor medicale. Ordonanța modificată va intra chiar astăzi în plenul Camerei Deputaților, care este și Cameră decizională. Grabă mare, așadar, pentru ca lucrurile să fie „aranjate“ din timp, iar noului Executiv să nu-i rămână decât să pună în aplicare măsura servită în plic de PSD și colegii de coaliție.

De menționat că, în cadrul dezbaterilor de ieri din comisie, reprezentanții Ministerului de Finanțe au arătat că nu susțin propunerile deputaților puterii, deoarece s-ar crea în 2016, doar din majorarea cu 10%, un deficit de 5 miliarde lei.

Autorul amendamentului privind creșterea cu 10%, deputatul PSD Adrian Solomon, președintele Comisiei de muncă, a justificat formularea modificării prin faptul că, din cauza situației „socio-politice“, nu ar mai fi suficient timp pentru adoptarea legii salarizării unitare, lege care urma să includă majorarea. Tot Solomon i-a contrazis pe reprezentanții Ministerului de Finanțe, arătând că impactul bugetar ar fi doar de 1,5-1,8 miliarde lei.

Totuși, la finalul ședinței de Guvern din 27 octombrie, înainte cu doar câteva zile de incendiul care a bulversat societatea și a răsturnat Cabinetul Ponta, ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici vorbea de o creștere a salariilor bugetarilor în mai multe tranșe și arăta că majorarea din 2016 nu va fi consistentă deoarece au fost luate deja foarte multe măsuri cu un impact bugetar însemnat. Tot Teodorovici preciza că stabilirea procentului nu poate fi făcută decât în directă legătură cu elaborarea bugetului pe 2016. La momentul respectiv, se vorbea, pe surse, de o creștere de 5-10% pentru anul viitor.

Bani pentru învățământ

Viitorul Guvern va trebui să vadă cum asigură și fondurile necesare pentru majorarea salariilor personalului din sistemul de învățământ, aprobată de Guvernul Ponta exact înainte de a-și prezenta demisia. Este vorba de procentul de 15% care va fi acordat, tot de la 1 decembrie, pentru aproape 360.000 de angajați, fiind estimat un impact financiar de 1,66 miliarde lei pentru anul 2016.  

Cele mai citite

Licitație de peste 100 milioane de lei pentru digitalizarea administrației centrale

Implementarea acestor tehnologii digitale va permite reducerea erorilor umane, scăderea costurilor operaționale și orientarea personalului către sarcini cu valoare adăugată Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR)...

România, un pas mai aproape de OCDE: Aviz favorabil pentru reformele din muncă și solidaritate socială

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a evaluat „favorabil” măsurile implementate de România în domeniul muncii şi solidarităţii sociale, în cadrul procesului de...

Start spectaculos la Mondialele de înot. Șase recorduri mondiale doborâte în prima zi

Prima zi a Campionatelor Mondiale de înot în bazin scurt, desfășurate la Budapesta, a oferit un spectacol remarcabil, marcând doborârea a șase recorduri mondiale...
Ultima oră
Pe aceeași temă