2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportBogdan Aurescu pleacă într-o vizită oficială în Muntenegru

Bogdan Aurescu pleacă într-o vizită oficială în Muntenegru

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, va merge într-o o vizită oficială în Muntenegru, în perioada 22 – 23 iulie, alături de miniştrii afacerilor externe din Polonia, Croaţia şi Ungaria, pentru a evalua progresul înegistrat de Muntenegru pentru pregătirea aderării la NATO, scrie Agerpres

„Această iniţiativă a diplomaţiei române are loc în cadrul sprijinului constant pe care România îl acordă candidaturii Muntenegrului la NATO, obiectivul principal al vizitei comune fiind transmiterea unui mesaj puternic de susţinere şi de încurajare în sensul continuării procesului de reforme necesar aderării la Alianţă”, potrivit unui comunicat de presă emis de MAE.

Citește și: Bogdan Aurescu pledează pentru consolidarea statului de drept în Moldova

Cei patru miniştri de externe se vor întâlni cu preşedintele Muntenegrului, Filip Vujanović, primul-ministru Milo Đukanović, vicepremierul şi ministrul afacerilor externe, Igor Lukšić, ministrul apărării, Milica Pejanović-Djurišić, şi preşedintele Parlamentului, Ranko Krivokapić. De asemenea, înalţii demnitari vor participa la un seminar interactiv pe tema Politicii NATO a Uşilor Deschise şi vor vizita împreună cu autorităţile muntenegrene portul Bar.

Vizita în miniştrilor afacerilor externe în Muntenegru se desfăşoară în contextul evaluării progreselor pentru pregătirea aderării la NATO. Evaluarea progreselor are loc până la sfârşitul anului 2015.

Domeniile unde sunt necesare reforme suplimentare pentru accelerarea procesului de integrare euro-atlantică sunt funcţionarea statului de drept, reforma sectorului de securitate şi apărare, creşterea sprijinului opiniei publice privind aderarea la NATO şi sporirea bugetului apărării.

Ultimele sondaje arată că sprijinul opiniei publice din Muntenegru pentru aderarea la NATO este în creştere, acesta situându-se în intervalul 37-42%.

Cele mai citite

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

Energia nucleară, soluția marilor companii pentru inteligența artificială

Alimentarea centrelor de date necesită cantități uriașe de electricitate, investiții pe măsură, dar și riscuri semnificative Creșterea explozivă a inteligenței artificiale (AI) determină giganții tehnologici...
Ultima oră
Pe aceeași temă