2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportBogdan Aurescu pledează pentru consolidarea statului de drept în Moldova

Bogdan Aurescu pledează pentru consolidarea statului de drept în Moldova

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat, într-o întâlnire cu omologul moldovean, Natalia Gherman, necesitatea ca autoritățile de la Chișinău să aprofundeze pe mai departe reformele și consolidarea statului de drept, informează Mediafax.

„Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat, în acest cadru, necesitatea ca autoritățile de la Chișinău să aprofundeze pe mai departe reformele, în special cele cu relevanță directă asupra consolidării statului de drept, şi să implementeze riguros Acordul de Asociere UE – Republica Moldova”, se arată într-un comunicat MAE.

Cei doi oficiali au analizat stadiul actual al cooperării bilaterale, cu accent pe proiectele de interconectare a Republicii Moldova – în plan energetic și al infrastructurii – la România și la spațiul european. De asemenea, pornind de la rezultatele summit-ului Parteneriatului Estic de la Riga (mai 2015), au fost evaluate priorităţile comune de acţiune în plan politico-diplomatic, în vederea susținerii agendei europene a Republicii Moldova.

Demnitarii au convenit organizarea unei noi sesiuni a Comisiei interguvernamentale de integrare europeană în toamna acestui an, în continuarea sesiunii de la București din martie 2015.

Totodată, Aurescu şi Gherman au avut un schimb de opinii cu privire la stadiul reglementării politice a problematicii transnistrene şi la impactul evoluțiilor regionale asupra acestui dosar. Ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat importanța reluării cât mai rapide a procesului de negociere în formatul „5+2”, în vederea ajungerii la o soluție durabilă, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale ale Republicii Moldova.

De asemenea, cei doi miniștri au discutat despre pregătirea reuniunii Trilaterale România – Ucraina – Republica Moldova care va avea loc în perioada următoare.

În finalul întâlnirii, cei doi miniştri au asistat la prezentarea întregului poştal care marchează împlinirea a 5 ani de la instituirea Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. La lansare a participat Cristina Popescu, directorul general al Romfilatelia, instituție care a realizat emisiunea poştală menționată.

Cu acest prilej, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că acest prim bilanț, de 5 ani, al Parteneriatului Strategic consemnează progrese pe toate marile proiecte bilaterale – energie, asistenţă nerambursabilă, sănătate, educaţie, cooperare sectorială. De asemenea, acești ultimi 5 ani au marcat un avans remarcabil al Republicii Moldova pe traseul european, realizat inclusiv în baza sprijinului politic și tehnic acordat de România și consfințit prin începerea aplicării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, respectiv prin liberalizarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova în spaţiul european.

În marja vizitei, ministrul Bogdan Aurescu a participat, rostind un cuvânt în deschidere, la Concertul omagial organizat de Ambasada României la Chișinău și dedicat memoriei poetului național Mihai Eminescu.

„A vorbi despre Eminescu aici, de această parte a Prutului, este un demers care merge dincolo de reverberațiile moștenirii sale poetice și filosofice. Eminescu a fost, pentru multe generații de români de aici, argumentul care a stat la temelia strădaniilor de afirmare a valorilor civice și naționale”, a arătat Bogdan Aurescu, citat în comunicat.

Concertul a avut loc în Sala cu Orga, obiectiv emblematic al capitalei R. Moldova, care va fi reabilitat cu un sprijin de un milion de euro oferit în acest scop, anul trecut, de Guvernul României, informează Ministerul de Externe.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, miercuri, o întrevedere cu ministrul de Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Natalia Gherman, în cadrul vizitei efectuate la Chişinău, informează MAE.

Cele mai citite

Rusia, printre liderii globali în producția criptomonedelor. Metoda de a evita sancțiunile occidentale

Într-un context economic marcat de sancțiunile occidentale, Rusia a început să utilizeze bitcoin și alte criptomonede pentru plăți internaționale. Modificările legislative recente au facilitat adoptarea...

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...

Serviciile de la Kremlin susțin că au dejucat comploturi ucrainene vizând ofițeri de rang înalt din Rusia

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat joi că a prevenit o serie de comploturi ale serviciilor de informații ucrainene care aveau...
Ultima oră
Pe aceeași temă