Creşterea preţului la carburanţi nu se poate justifica prin povara fiscală impusă de stat prin taxele percepute companiilor petroliere, a declarat, miercuri, în Guvern premierul Emil Boc, confirmând totodată toate datele prezentate anterior de agentia Mediafax pe această temă.
Raportul întocmit în cazul producătorilor şi distribuitorilor de benzină şi motorină, aflat pe masa premierului şi obţinut de Mediafax, relevă că preţul carburanţilor la pompă a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fără a fi determinat de evoluţia cotaţiilor de bursă la ţiţei, cursul valutar şi taxele percepute de stat, iar aproape toate companiile au raportat pierderi semnificative, câştigurile nefiind reflectate corespunzător.
Surse din Guvern au declarat pentru că aceste companii petroliere vor fi supuse unei inspecţii fiscale generale, prin care autorităţile vor verifica dacă structura cheltuielilor din bilanţ nu este „încărcată” prin costuri nejustificate, pentru reducerea profitului real, precum şi cauza pierderii fiscale declarate.
„Se va verifica şi dacă nu cumva profiturile au fost mutate în străinătate, prin procedura preţurilor de transfer”, au arătat sursele.
Preţurile de transfer reprezintă valorile plătite de o firmă pentru un bun, serviciu sau împrumut preluat de la o altă firmă din acelaşi grup. Preţurile de tranfer pot fi şi o variantă de realocare a profiturilor sau pierderilor.
Principalele companii care distribuie carburanţi în România sunt OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil, MOL şi OMV.
Potrivit datelor transmise Bursei în luna noiembrie a anului trecut, Rompetrol Rafinare, deţinută de KazMunaiGaz, a înregistrat în primele nouă luni pierderi de 139,6 milioane dolari, mai mari cu 29,1% faţă de perioada similară din 2009.
În acelaşi interval, OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac OMV, a obţinut un profit de 1,411 miliarde lei (337,2 milioane euro), în creştere cu 46%, conform informaţiilor comunicate Bursei în noiembrie 2010.
AGA Petrotel-Lukoil din Ploieşti, companie controlată de grupul petrolier rus Lukoil, a decis la finele lunii noiembrie majorarea capitalului social cu 583,2 milioane lei (aproximativ 136 milioane euro), de la 246,5 milioane lei la 829,7 milioane lei, pentru acoperirea pierderilor şi asigurarea continuării activităţii.
În luna ianuarie, mai mulţi şoferi au început să plătească cu mărunţiş preţul carburantului, nemulţumiţi de nivelul ridicat, iar autorităţile au iniţiat o serie de verificări privind preţul carburanţilor.