5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportBlejnar despre REGINA: Întrebaţi-l pe domnul Ponta, poate e Elodia

Blejnar despre REGINA: Întrebaţi-l pe domnul Ponta, poate e Elodia

Sorin Blejnar, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), întrebat dacă are informaţii despre cine ar putea fi „Regina” , a raspuns sec că „poate este ELODIA”. Preşedintele ANAF consideră că acuzaţiile pe care i le-a adus preşedintele PSD, Victor Ponta, sunt „afirmaţii lipsite de orice suport legal, făcute doar cu scopul de a defăima şi a muta atenţia de pe alte probleme”.
„Dacă este să răspund acuzaţiilor domnului Ponta eu i-aş spune: principalul meu obiectiv în perioada următoare este să implementez declaraţia unică şi să asigur o corectă colectare a impozitelor şi taxelor. Probabil domnul Ponta, ca fost procuror, ar crede că am omorât-o şi pe Elodia. Mi-ar pune în cârcă şi uciderea Elodiei”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele ANAF.

Potrivit acestuia, vameşii reţinuţi nu pot fi daţi afară decât în cazul în care ar fi condamnaţi definitiv.

„Noi avem ca principal obiectiv corecta colectare a impozitelor şi taxelor. Noi nu ne ocupăm de monitorizare, pentru că nu avem asemenea competenţe, noi putem să avem anumite indicii despre anumiţi angajaţi. Angajaţi pe care, din păcate, nu putem să-i dăm afară, nici măcar pe cei reţinuţi. Noi nu putem să-i dăm afară decât atunci când vor fi condamnaţi definitiv…Dacă ne uităm şi facem o retrospectivă a tuturor celor patru descinderi din ultima perioadă, vom constata că numărul vameşilor care fac obiectul anchetei este redus. Avem un procent de 20% vameşi şi 80% poliţişti de frontieră. Acest lucru nu se datorează faptului că lucrătorii vamali sunt mai corecţi decât poliţiştii de frontieră, pur şi simplu poliţiştii vamali într-un punct de frontieră sunt mai puţini decât lucrătorii poliţiei de frontieră”, a spus pentru şeful ANAF.

Sorin Blejnar a declarat că nu crede în varianta externalizării serviciilor vamale sau a oricăror servicii publice ale statului român către funcţionari din alte state.

„Nu cred în varianta externalizării serviciilor vamale sau oricăror servicii publice ale statului român către funcţionari din alte state. Aceste acţiuni din ultima vreme au tocmai această menire, noi trebuie să conştientizăm personalul, atît cel al vămii, cît şi al oricăror instituţii, că trebuie să îşi facă datoria, că trebuie să fie corect, iar elemente de asemenea natură, despre care există indicii pentru prezumtive fapte de corupţie, de implicare în activitaţi ilicite, trebuie eliminate din sistem”, a precizat Blejnar.

 

 

Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă