4.5 C
București
duminică, 1 decembrie 2024
AcasăSportBlaga: Ioan Oltean s-a referit la o chestiune de imagine, nu la...

Blaga: Ioan Oltean s-a referit la o chestiune de imagine, nu la fraudarea alegerilor

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea a anunţat ieri că partidul său a decis să depună o plângere penală împotriva liderului PDL, Ioan Oltean pentru afirmaţiile sale referitoare la implicarea Ministerul de Interne în câştigarea alegerilor prezidenţiale.

„Am fost unul dintre cei care s-a luptat din răsputeri pentru eliminarea PSD de la guvernare. Dacă PSD mai rămânea la guvernare cu Nica la Interne, nu mai câştigam alegerile”, a declarat Oltean la şedinţa parlamentarilor PDL de săptămâna trecută. Ministrul MAI, Vasile Blaga respinge ideea însă categoric amestecului părtinitor al Internelor în procesul electoral. „Ar fi cineva nebun să-şi rişte libertatea şi viaţa pentru aşa ceva?”, a întrebat retoric Blaga. Acesta a încercat să-l disculpe pe colegul său de partid. „Domnul Oltean s-a referit la faptul că PDL avea de suferit la imagine din cauza guvernării cu PSD”, a precizat Vasile Blaga.
Şi alţi miniştrii de Interne au respins ideea că MAI ar putea influenţa rezultatul alegerilor. „Este o legendă. O legendă care dă bine. Domnul Oltean este puţin iresponsabil când face asemenea declaraţii. Cred că a vrut să se dea mare”, a precizat Constantin Dudu Ionescu, ministru de Interne între 1999-2000. La rândul său, Marian Săniuţă, ministru MAI între martie-noiembrie 2004, a afirmat că „este un lucru imposibil” ca ministerul de resort „să aranjeze alegerile”. „Poliţia nu are voie să participe la numărarea voturilor, stă mereu în afara secţiilor de votare. Este un element elocvent faptul că, după 1996, toate guvernele care au organizat alegerile, le-au şi pierdut”, a mai spus Săniuţă.
In schimb, preşedintele Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, susţine că MAI poate influenţa rezultatul votului „atunci când scorul este foarte strâns”. De asemenea el crede că „rămâne sub semnul întrebării votul dat în secţiile speciale, înfiinţate în număr foarte mare şi care nu a putut fi monitorizat”. „Infiinţarea acestor secţii au fost incluse în proiectul legii întocmit de Nica, în calitate de ministru MAI, dar care a fost implementat de PDL, după ce PSD a ieşit de la guvernare”, a precizat Pârvulescu.

Acest punct de vedere pare să fie confirmat inclusiv de o declaraţie a lui Victor Ponta, imediat după prezidenţiale, la 8 decembrie. „E foarte clar ca am castigat la vot, dar la ei (la PDL – n.r.) sistemul a functionat mai bine”, spunea atunci liderul PSD.

Cele mai citite

Polițiștii au înregistrat 19 sesizări de posibile incidente electorale

Una dintre sesizări a fost trimisă spre soluţionare Biroului Electoral Central Poliţiştii au primit, duminică, 19 sesizări de posibile incidente electorale, dintre care opt nu...

Polițiștii au înregistrat 19 sesizări de posibile incidente electorale

Una dintre sesizări a fost trimisă spre soluţionare Biroului Electoral Central Poliţiştii au primit, duminică, 19 sesizări de posibile incidente electorale, dintre care opt nu...

Drona Bayraktar, în premieră la parada militară de 1 Decembrie

Peste 2.500 de militari și specialiști ai MApN, MAI, SRI și SPP, dar și soldați străini defilează în Capitală, pe sub Arcul de Triumf În...
Ultima oră
Pe aceeași temă