6 C
București
miercuri, 21 februarie 2024
AcasăSportBlaga: Execuţia bugetară pe primele 6 luni demonstrează dezastrul spre care se...

Blaga: Execuţia bugetară pe primele 6 luni demonstrează dezastrul spre care se îndreaptă România

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, la Timişoara, că “execuţia bugetară pe primele şase luni demonstrează clar dezastrul spre care se îndreaptă România”, informează Mediafax.

El a făcut referire la reducerea numărului locurilor de muncă prin disponibilizările anunţate de Guvern la Poşta Română şi CFR.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la sediul PDL Timiş, că tot mai mulţi români îşi pierd locurile de muncă, în condiţiile în care Guvernul a promis crearea unui milion de locuri de muncă.

“Execuţia bugetară pe primele şase luni demonstrează clar dezastrul spre care se îndreaptă România (…) Mulţi oameni îşi pierd locurile de muncă. În campania electorală USL s-a angajat să creeze un milion de locuri de muncă, acum vorbeşte de un milion de locuri de muncă în opt ani. În realitate sunt cu 34.000 de locuri de muncă mai puţin, în România, în condiţiile în care în această perioadă se angajează sezonieri. Ieri s-au anunţat disponibilizări la Poşta Română, nu se ştie câţi oameni vor fi daţi afară de la CFR. În ţară sunt greve peste tot, vedeţi ce se întâmplă în Valea Jiului. Ponta are forţa de a nu prezenta situaţia clară din ţară. Ramuri întregi din economie, din păcate dispar, uitaţi-vă la metalurgie. Nu se simte bine, din păcate Galaţiul, tot ce înseamnă industria chimică este la pământ. Sunt probleme mari în toată economia României”, a declarat Blaga.

Citeşte şi Blaga: Ponta are fini sau rude în orice minister

Liderul democrat-liberal a precizat că oamenii din România încep să resimtă “minciunile lui Ponta” şi scăderea nivelului de trai.

“Asta e situaţia reală a României, iar minciunile lui Ponta nu vor mai ţine mult, pentru că oamenii simt pe pielea lor nivelul scăzut de trai, scumpirea gazelor care va trage după ea facturile mari la iarnă”, a afirmat Blaga.

Preşedintele PDL a mai spus că partidul pe care îl conduce sprijină un nou acord cu FMI, deşi se află în opoziţie.

“Ponta se laudă că a încheiat cu bine acordul cu FMI şi se pregăteşte de un nou acord. PDL sprijină acordul cu FMI, chiar dacă suntem în opoziţie, avem nevoie de un nou acord. Este o înţelegere la nivelul Uniunii Europene că statelor care au acord cu FMI le va creşte finanţarea europeană de la 85 la 95 la sută pe programe operaţionale, ceea ce înseamnă o economie la bugetul de stat”, a mai spus Blaga.

Cele mai citite

Iohannis a readus coaliția la Masa tăcerii, de Ziua Constantin Brâncuși

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Klaus Iohannis a găsit momentul oportun pentru a restabili armonia în coaliția de guvernare, astfel încât el să fie lăsat...
Ultima oră
Pe aceeași temă