6.4 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportBlaga: Dacă Băsescu ar demisiona de la Cotroceni şi ar candida la...

Blaga: Dacă Băsescu ar demisiona de la Cotroceni şi ar candida la şefia PDL acum, l-aş susţine

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, afirmă că dacă preşedintele Traian Băsescu ar demisiona din funcţie şi ar candida la preşedinţia PDL, el l-ar susţine.

„Dacă domnul preşedinte Traian Băsescu şi-ar da demisia din funcţia de preşedinte şi ar candida la preşedinţia partidului acum, l-aş susţine. Repet, sunt multe lucruri faţă de care am avut păreri diferite. I-am şi răspuns acum câteva zile că nu eu am fost nedreptăţit, partidul a fost nedreptăţit, dar în acelaşi timp am avut şi vremuri bune împreună, hai să fim serioşi. Deci, am lucrat după Convenţia Naţională din 2001 împreună atâţia ani de zile până am reconstruit partidul (…). Dacă voi candida şi voi câştiga preşedinţia partidului şi va dori să se întoarcă în partid, nu-i trebuie o altă garanţie ca să fie altcineva în partid, va putea să se întoarcă dacă va dori şi-l vom primi cu braţele deschise”, a declarat Vasile Blaga, marţi seară, la B1TV, potrivit Mediafax.

Citeşte şi PDL, întâlnire la ceas de noapte la cererea lui Blaga

Preşedintele PDL a precizat că preşedintele Traian Băsescu nu este adversarul său politic, la fel cum nu este nici deputatul Elena Udrea.

Preşedintele Traian Băsescu afirma, recent, pe Facebook, că între el şi conducerea PDL nu a existat niciun fel de dialog după alegerile din decembrie 2012 şi nici nu poate exista un dialog atâta timp cât conducerea formaţiunii va fi asigurată de actuala echipă de politicieni.

Citeşte şi Băsescu, despre Blaga, care a spus că şeful statului o susţine pe Udrea: O, săracul!

Şeful statului a postat un mesaj pe pagina de Facebook „Alături de preşedintele nostru”, pe care a mai utilizat-o în timpul acestui mandat.

„Dragi susţinători, Am decis să scriu acest mesaj pe pagina de Facebook a voastră, a susţinătorilor mei, deoarece cred că trebuie să fac câteva precizări cu privire la dezbaterea pe care am provocat-o în PDL în ultimele zile despre starea în care a ajuns astăzi Partidul Democrat-Liberal. Intervenţia mea este legitimă pentru că şi eu, şi PDL avem acelaşi electorat”, scria Traian Băsescu.

Citeşte şi Blaga: Am avut divergenţe cu Băsescu privind menţinerea alianţei „DA”. Am fost printre puţinii care n-au vrut guvernare cu PSD

Preşedintele adauga că dacă actualii lideri ai PDL îşi asumă riscul dezinformării cu privire la propriile lor eşecuri, el refuză acest lucru.

„1. După alegerile din decembrie 2012 între mine şi conducerea PDL nu a existat niciun fel de dialog şi nici nu poate exista un dialog atâta timp cât conducerea PDL-ului va fi asigurată de actuala echipă de politicieni; 2. – unii lideri PDL încearcă să-şi justifice propriul eşec şi să câştige voturi în convenţia care urmează utilizând în dezbaterea internă argumentele false şi populiste din sloganurile USL şi atacându-şi propriul guvern; 3. – încercarea de a ascunde sub sloganurile USL adevăratele cauze ale eşecului lor electoral nu face decât să garanteze noi eşecuri în viitor”, scria Băsescu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă