19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportBlaga: Asumarea pe descentralizare e inacceptabilă. Antonescu MINTE

Blaga: Asumarea pe descentralizare e inacceptabilă. Antonescu MINTE

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, afirmă că este inacceptabilă angajarea răspunderii Guvernului pe tema descentralizării şi a precizat că democrat-liberalii nu au fost invitaţi la un dialog pe acest subiect şi că liberalul Crin Antonescu minte când susţine contrariul, transmite Mediafax.

„Consider inacceptabilă angajarea răspunderii Guvernului USL pe un subiect atât de important cum este descentralizarea. Fac precizarea că domnul Antonescu minte când spune că PDL a refuzat invitaţia la dialog pe subiectul descentralizării. Nu am primit nicio invitaţie la dialog. Ba, mai mult, toate punctele de vedere formulate de primarii noştri prin Asociaţia Municipiilor şi Oraşelor din România au fost complet ignorate de puterea politică reprezentată de USL. A ignora dialogul cu un partid precum PDL, care are un sfert din administraţia locală din România, este un mare abuz de putere. Îi amintesc preşedintelui PNL, Crin Antonescu, că în 2005, în timpul guvernării Alianţei D.A., PNL şi PD, când a fost propusă legea-cadru a descentralizării, responsabilul de atunci, Vasile Blaga, a chemat la discuţii săptămâni întregi opoziţia de atunci, reprezentată de PSD”, susţine Vasile Blaga.

Citeşte şi Ponta: Proiectul descentralizării va fi promovat înainte de aprobarea bugetului pe 2014

Potrivit liderului democrat-liberal, USL a ales să decidă pe o temă importantă precum descentralizarea „într-un birou, departe de ochii celor care ar trebui să aibă un cuvânt de spus”. Totodată, Vasile Blaga a declarat că USL pregăteşte „Marea Baroniadă” şi că Victor Ponta şi Crin Antonescu tratează România ca pe propria moşie. 

„Lipsa de dialog a USL este condamnabilă şi caracteristică unei clici unită de interese obscure. PDL va decide cât de curând acţiunea politică pe care o va angaja împotriva acestui simulacru de descentralizare şi a formulei prin care ea este promovată”, a mai declarat Blaga.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, vineri, că atitudinea preşedintelui PDL Vasile Blaga şi a altor reprezentanţi ai opoziţiei faţă de tema descentralizării este „penibilă”, el arătând că este „caraghios şi inutil” ca aceştia să „ţipe” că este îngrozitor ce se întâmplă azi în România.

Premierul Victor Ponta a anunţat, vineri, după şedinţa USL, că proiectul legii descentralizării va fi adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului, în noiembrie, înainte de aprobarea bugetului pe anul 2014, dacă va exista susţinerea majorităţii.

Citeşte şi Ponta: Decizia Comisiei din Parlament pe tema Roşia Montană este SUVERANĂ asupra Guvernului

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă