0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportBerceanu: Nu mai candidez la parlamentare, renunţ la şefia PDL Dolj până...

Berceanu: Nu mai candidez la parlamentare, renunţ la şefia PDL Dolj până la sfârşitul anului

Liderul PDL Dolj, senatorul Radu Berceanu, a anunţat, marţi, la Craiova, că nu va mai candida la următoarele alegeri parlamentare, iar până la sfârşitul anului va renunţa la funcţia de preşedinte al filialei doljene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Vreau să vă spun că nu mai candidez la următoarele alegeri parlamentare, pentru că este suficient. Eu la sfârşitul acestui an şi al acestui mandat de parlamentar împlinesc 23 de ani de când sunt parlamentar şi cred că este suficient. Trebuie să vină tineret şi în Parlament şi cred că este bine să nu stai prin Parlament până când nu mai ştii bine ce se întâmplă pe acolo. Eu l-am văzut pe Alexandru Bârlădeanu, demult, demult, pe Oliviu Gherman mai încoace, mai văd şi pe alţii pe care de data asta nu vreau să îi mai numesc ca atare, dar dacă vă uitaţi în lista Senatului o să îi vedeţi pe cei care au nişte vârste memorabile şi care văd că mai vor încă un mandat”, a declarat, într-o conferinţă de presă, senatorul Radu Berceanu.

El a spus că intenţionează „să iasă din politica la vârf”, precizând însă că niciodată nu va pleca din PDL la alt partid.

„Eu fac parte dintre cei care cred că mai există şi altceva de făcut pe lume decât politică. Am de gând să ies din politica la vârf, dar nu am de gând să plec din PDL, deşi am auzit că a fost aşa un fel de zvon. Nici pomeneală. Eu nu o să plec niciodată, nici independent, nici la alt partid. Poate să plec acasă, asta da. Dar nu o să plec la alt partid”, a declarat Berceanu.

Întrebat de jurnalişti, când se va retrage, Berceanu a spus: „Veţi afla cu toţii”.

„Renunţ nu doar la activitatea parlamentară, ci şi la funcţia de preşedinte al PDL Dolj până la sfârşitul anului”, a mai spus preşedintele PDL Dolj.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă