19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportBerceanu ar putea fi înlocuit de Anca Boagiu la Transporturi

Berceanu ar putea fi înlocuit de Anca Boagiu la Transporturi

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, ar putea fi înlocuit în funcţie de Anca Boagiu, care a mai deţinut acest portofoliu în anul 2000, au declarat, pentru Agerpres, surse din PD-L. Potrivit surselor citate, actualul ministru al Transporturilor a spus, cu ocazia Colegiului Director al Partidulul Democrat – Liberal în care se discută numele celor propuşi pentru remaniere, că este gata să renunţe la funcţie

Anca Boagiu, senator PD-L, a mai ocupat acest portofoliu în perioada 27 iunie – 28 decembrie 2000, şi a fost vehiculată ca posibil ministru în ultimii ani de fiecare dată când au avut loc schimbări ale miniştrilor Transporturilor.

Anca Daniela Boagiu, senator PDL de Bucureşti şi vicepreşedinte al Senatului României, s-a născut la 30 noiembrie 1968, la Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Construcţii, secţia Hidrotehnică din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa (1995). Asistent director general Compania SECoL Spa, Italia (1994-1995), diriginte de şantier în cadrul aceleiaşi companii (1995-1996); inginer expert Credite Externe în cadrul Administraţiei Naţionale a Drumurilor (1996-1997); expert Credite Externe în Ministerul Transporturilor, Direcţia Generală de Relaţii Financiare Externe (1997-1999); administrator proiecte cu finanţare externă în cadrul Unităţii de Management şi director al Unităţii de Implementare a Programului RICOP (1999-2000).

Este membru al Partidului Democrat (PD), din 2000. A deţinut funcţia de vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional al PD şi a fost co-preşedinte al Alianţei D.A. PNL-PD, Sector 2, Bucureşti; secretar executiv al Departamentului economic din cadrul Biroului Permanent Naţional al Partidului Democrat; preşedinte adjunct pentru relaţii internaţionale al Organizaţiei Femeilor Democrate; coordonator al strategiei de gen pe municipiul Bucureşti; coordonator al Grupului de lucru pentru elaborarea politicilor de transport, turism şi servicii al Guvernului din umbră. În prezent este vicepreşedinte al Partidului Democrat Liberal şi preşedinte al Organizaţiei PDL Sector 2 Bucureşti.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă