20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportBasescu nu mai demisioneaza

Basescu nu mai demisioneaza

Presedintele Traian Basescu a anuntat in aceasta seara ca a renuntat la demisie, din cauza semnalelor potrivit carora PNL si PSD ar incerca sa-i interzica, prin lege, sa mai candideze la functia prezidentiala.

"Speram ca acest anunt (n.r. al demisiei la 5 minute de la decizia de suspendare din Parlament) va antrena o competitie cinstita si alegeri anticipate pentru Parlament. Din pacate, ceea ce am vazut ieri in Parlament, larga majoritate antiprezidentiala nu ar fi acceptat alegeri anticipate. Intr-o scapare generata probabil de emotii si tensiune, primul ministru a anuntat ca demisia presedintelui ar fi proba ca presedintele si-a pierdut credibilitatea pentru a candida”, a spus Basescu, care a mentionat si declaratia presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, potrivit careia se pregateste modificarea Legii Electorale. “Toate acestea ma indreapta catre o singura concluzie, ca suspendarea era doar primul punct din planul de suspendare a omului politic Traian Basescu. Este clar ca o demisie ar fi accentuat criza politica si ar fi prelungit-o pana in august-septembrie, cand s-ar fi organizat alegerile prezidentiale. Din acest motiv am luat decizia ca cea mai buna solutie pentru Romania in momentul de fata este participarea mea la referendumul pentru mentinerea in functie sau pentru revocarea mea din functie. Sper acest referendum sa fie organizat de guvern in termeni constitutionali, adica 30 de zile de acum inainte. Stiu ca anuntul meu va genera pentru unii regrete, pentru altii dezamagire si pentru cei ce doreau eliminarea mea din viata politica o enorma suparare si schimbarea strategiilor. Ne revedem la vot peste 30 de zile”, a spus Traian Basescu. “Faptul ca am renuntat la demisie nu ma fereste de confruntarea cu electoratul. Ne revedem peste 30 de zile la Cotroceni”, a incheiat Basescu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă