15.6 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSportBăsescu: Miniştrii care nu au atras fonduri europene să se gândească dacă...

Băsescu: Miniştrii care nu au atras fonduri europene să se gândească dacă mai rămân în Guvern

„Nu vă ascund că a existat un proces de consultare, dar şi de găsire a unei soluţii,  pe care am discutat-o cu premierul, însă guvernul va decide în ce formă se angajează”, a firmat preşedintele la Palatul Victoria.

Reorganizarea administrativă ar duce la scăderea birocraţiei, a arătat preşedintele, care s-a pronunţat pentru o formă de organizare în opt judeţe.

Traian Băsescu a spus că ştie de sensibilitatea partidelor în privinţa reorganizării administrative, respectiv că tuturor li se pare că, dacă au preşedintele CJ, „stăpânesc” judeţul.

„Debirocratizarea şi spargerea „familiilor” în judeţe”- acest lucru se urmăreşte prin descentralizare.

Preşedintele a mai spus că la conducerea judeţelor sunt „familii transpartinice” corupte şi că această realitate trebuie să înceteze.

„Nu discutăm de înlocuiri de miniştri, vorbim de un cabinet erodat, nu puteţi spune că nu aţi putut cheltui fonduri”, li s-a adresat preşedintele miniştrilor aflaţi în şedinţă de guvern.

În plus, preşedintele a arătat că miniştrii care nu au atras fonduri europene vor pleca din Executiv.

„Ministrii care nu au atras investitii si fonduri europene sa se gandeasca daca mai raman in Guvern”, a subliniat preşedintele.

România riscă să rămână, temporar, fără banii de la UE

Mai mult, ţara noastră riscă să ajungă în situaţia de suspendare temporară a utilizării banilor europeni dacă nu rezolvă problemele existente în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor UE, a afirmat, miercuri, preşedintele în şedinţa de Guvern, potrivit Mediafax.

El a vorbit despre corupţia de la nivelul judeţelor, unde a preşedinţii CJ „stăpânesc” judeţul în „familii transpartinice”, şi a adăugat că în zilele următoare va apărea un raport care va arăta ceea ce s-a întâmplat în judeţe cu proiectele aprobate din bani europeni.

„Cea mai puternică probă o avem în raportul pe care o să-l avem în zilele următoare, să vedem ce s-a întâmplat în multe dintre judeţe cu proiectele finanţate din bani europeni. Ministerele aprobă proiectele, se dau pe mâna consiliilor judeţene pentru execuţie şi vedem pe urmă ce iese. Perspectiva este să avem o suspendare temporară de utilizare a banilor până când găsim soluţii„, a spus Băsescu.

Preşedintele a pledat astfel pentru reorganizarea administrativă a ţării, arătând că actualul sistem, menţinut din 1968, generează ineficienţă în utilizarea banilor UE şi corupţie.

Companiile de stat, administrate privat

Băsescu i-a anunţat pe miniştri că vrea să discute cu ei inclusiv problema administării private a companiilor de stat, atenţionându-i că se înşală în cazul în care consideră că afirmaţiile sale anterioare pe această temă au fost simple declaraţii politice.

„Vreau să analizăm în ce stadiu este problema managementului privat la regii. Dacă este cineva care îşi face iluzii că până acum au fost simple declaraţii politice, se înşală”, le-a spus Băsescu miniştrilor.

Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat, în luna mai, că 30-40 de companii cu capital de stat, cele mai mari, vor avea management privat, iar Guvernul va angaja o firmă independentă de resurse umane, cunoscută pe plan internaţional, care să asigure o selecţie cât mai bună a personalului.

Preşedintele Traian Băsescu afirma în urmă cu două săptămâni că îmbunătăţirea managementului în regiile şi în societăţile de stat este prioritatea zero a anului 2011 şi că, în cel mai scurt timp, acestea vor fi trecute din punctul de vedere al raportării bilanţului la Ministerul Finanţelor.

Cele mai citite

O strângere de mână i-a adus moartea liderului Hezbollah

Canalul saudit de știri Al Hadath a transmis că un bărbat care a venit din Iran, i-a strâns mâna lui Nasrallah și a uns-o...

Deciziile adoptate de Autoritatea de Supraveghere Financiară

Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) au fost anunțate astăzi în cadrul unei ședințe desfășurate la București. Acestea vizează măsuri privind...

VIDEO Ninge pe cel mai înalt drum din România. Lucrătorii de la Drumurile Naționale acționează cu utilaje de deszăpezire

Ninge pe cel mai înalt drum din țară, Transalpina, iar lucrătorii de la Drumurile Naționale acționează pentru îndepărtarea zăpezii. Stratul de zăpadă este de 1...
Ultima oră
Pe aceeași temă