4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportBăsescu: Interconectarea cu R.Moldova prin gazoductul Iaşi-Ungheni, către sfârşitul anului 2014

Băsescu: Interconectarea cu R.Moldova prin gazoductul Iaşi-Ungheni, către sfârşitul anului 2014

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că finalizarea gazoductului Iaşi-Ungheni, prin care se vor interconecta sistemele de gaze ale României şi Republicii Moldova, are ca termen a doua parte a anului 2014, potrivit Mediafax.

„Un politician, n-are importanţă dacă e român sau moldovean, a acreditat termenul de finalizare a interconectării pe gaze sfârşitul anului 2012. Cred că este nerealist termenul. Cred că va fi undeva în 2014, către sfârşitul anului”, a spus Băsescu, în interviul acordat RRA, el adăugând că în prezent, ca şi în privinţa conectării sistemelor energetice, pe liniile de 400 kW Fălciu-Goleşti şi Suceava-Bălţi, sunt în derulare studiile de fezabilitate în funcţie de care se vor şti costurile acestor lucrări.

Băsescu a amintit că gazoductul Iaşi-Ungheni este finanţat parţial de UE, în proporţie de 50%, iar cealaltă jumătate va fi asigurată de România prin folosirea fondurilor promise Chişinăului în cadrul ajutorului nerambursabil acordat de Bucureşti, în valoare de 100 de milioane de euro. „În cursul discuţiilor de astăzi eu am transmis domnului preşedinte Timofti că România este gata ca, din ajutorul nerambursabil de 100 de milioane, să acopere integral componenta care revine celor două state”, a spus Băsescu.

Şeful statului a declarat joi, în conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni, că a stabilit împreună cu omologul său de la Chişinău, Nicolae Timofti, accelerarea dezvoltării proiectelor de interconectare a sistemelor energetice, de transport şi comunicaţii ale celor două ţări.

„Am avut discuţii cu privire la modul în care putem contribui la legarea Republicii Moldova de UE prin intermediul României ca ţară de frontieră pentru Republica Moldova. Am decis împreună accelerarea dezvoltării proiectelor deja stabilite: gazoductul Iaşi-Ungheni, liniile de electrificare Fălciu-Goteşti şi Suceava-Bălţi, montarea fibrei optice între Isaccea şi Chişinău, modernizarea căii ferate Iaşi-Ungheni-Chişinău, consolidarea podurilor peste Prut şi multe alte proiecte”, a spus preşedintele Băsescu.

Cele mai citite

China va emite titluri speciale de trezorerie în valoare de 411 miliarde de dolari pentru stimularea economiei

Autoritățile chineze au anunțat că vor emite, anul viitor, titluri speciale de trezorerie în valoare de 3.000 de miliarde de yuani (411 miliarde de...

Domeniul schiabil din Sinaia, închis de Crăciun din cauza viscolului

Domeniul schiabil al stațiunii Sinaia, aflat la o altitudine de 2000 de metri în Munții Bucegi, a fost închis în ziua de Crăciun din...

„Urbi et Orbi”. Papa Francisc a transmis tradiționalul său mesaj

Papa Francisc a transmis, pe 25 decembrie 2024, tradiționalul său mesaj "Urbi et Orbi" din Bazilica Sfântul Petru, adresându-se lumii cu apeluri pentru pace...
Ultima oră
Pe aceeași temă