19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportBasescu este nemultumit de drumurile din Covasna

Basescu este nemultumit de drumurile din Covasna

Traian Basescu si-a petrecut acest week-end in Secuime, in judetele Covasna si Harghita. Ajungand la destinatie cu masina, Basescu a fost intampinat de "gropile" judetene si comunale. "Nu-mi pot explica de ce cele doua judete au ramas in urma celorlalte la infrastructura rutiera", s-a intrebat seful statului. Acesta a declarat ca judetului Covasna ii lipseste un singur lucru "in afara de ce i-a dat Dumnezeu, care este natura", respectiv drumurile. "Este nepermis ca intr-un loc atat de frumos sa ai niste drumuri in care sa-ti rupi masina", a spus Basescu.
Prezent in randul maghiarilor, presedintele a declarat ca nu are un mesaj separat pentru aceasta etnie, ci unul pentru cetatenii romani din judetele Covasna si Harghita. "Este un mesaj ce deriva din necesitatea de a dezvolta cele doua judete, ca o solutie de evolutie pozitiva si a romanilor, si a maghiarilor", a mai spus Basescu. Presedintele a ajuns impreuna cu sotia in statiunea Covasna, unde si-a petrecut seara la o familie de maghiari. "Am mancat si niste gogosi umplute cu branza si marar, excelente", a marturisit seful statului.
Sambata la pranz Traian Basescu a facut o vizita la Spitalul de Cardiologie din Covasna. El s-a aratat nemultumit de ceea ce a vazut la spital, sustinand ca unitatea este tratata "ca un dispensar comunal".
Ieri dupa-amiaza, Traian Basescu s-a deplasat la sarbatoarea Zilele comunei Comandau, localitate aflata la cea mai mare altitudine din judetul Covasna. A fost servit cu bulz, un preparat realizat din mamaliga, branza si smantana. El a stat de vorba cu vicepresedintele Consiliului Judetean Covasna, Vajda Lajos.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă