7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSportBăsescu, despre relaţia cu Sarkozy: E normală, numai că avem abordări diferite,...

Băsescu, despre relaţia cu Sarkozy: E normală, numai că avem abordări diferite, inclusiv pe Schengen

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la emisiunea „După 20 de ani”, care va fi difuzată de ProTv duminică, la ora 10.00, că relaţia sa cu preşedintele Franţei, Nicholas Sarkozy, este un normală, menţionând însă că el şi omologul francez au unele abordări diferite, inclusiv pe tema Schengen.

Traian Băsescu este invitatul primei ediţii din noul sezon al emisiunii „După 20 de ani”, care va fi difuzată de ProTv duminică, la ora 10.00, anunţă Mediafax. Şeful statului, care s-a întors recent dintr-o vizită în Statele Unite ale Americii, vorbeşte despre acordul pentru amplasarea scutului anti-rachetă pe teritoriul României, eliminarea pentru SUA, criza economică mondială şi contractul cu Roşia Montană Gold Corporation. Achiziţia de avioane F16 şi relaţia sa cu preşedintele Franţei sunt alte subiecte despre care a mai vorbit şeful statului.

Şeful statului spune că preşedintele american Barack Obama îşi asumă susţinerea modificării legii pentru Visa Waiver (Visa Waiver permite şederea în SUA pe o perioadă de până la 90 de zile, în scopuri de afaceri şi turistice, fără a solicita viză- n. red.). „Evaluarea preşedintelui Obama este că trebuie ridicat nivelul de respingere de la 3% la 10%, şi să intervină un alt element important, care ne-ar avantaja extraordinar de mult, gradul de întârziere, adică cei cărora li se acordă viză, dacă pleacă în timp din teritoriul Statelor Unite, sau nu. Aici România stă foarte bine, are cetăţeni corecţi”, a declarat preşedintele Băsescu.

Întrebat dacă nu se teme că, odată ce românii vor merge în SUA fără vize, am putea asista la imagini cu tabere de nomazi romi, de genul cărora pe care le vedem în prezent în Franţa, Spania şi Italia, preşedintele Băsescu a spus că este un risc pe care autorităţile române trebuie să şi-l asume. El a adăugat că „nu putem sacrifica 20 de milioane de români pentru 500 de mii”.

La întrebarea cum ar putea Guvernul român să rezolve aceste situaţii, Băsescu a spus că fiecare stat este responsabil de menţinerea ordinii pe teritoriul său şi că a cerut partenerilor europeni să nu solicite României să impună restricţii de circulaţie cetăţenilor săi. În plus, şeful statului a spus că dacă autorităţile din alte ţări sunt deranjate de cerşit, pot face o lege care să interzică această activitate.

„Aici am spus întotdeauna şi partenerilor noştri din UE: noi ne implicăm atât cât putem. Un lucru nu putem face: Nu ne cereţi să impunem restricţii de circulaţie cetăţenilor noştri. Statul român are obligaţii şi, aşa cum am făcut în Italia, am trimis poliţişti, în Franţa am trimis poliţişti şi un procuror trebuie să plece. În Spania a fost aceeaşi situaţie. Sau am finanţat dascăli în Spania, Italia, am făcut necesarele intervenţii să li se pună biserici la dispoziţie, poate şi creştinarea ajută, dacă nu eşti creştin cumva”, a spus Băsescu.

Şeful statului susţine că, pe de altă parte, autorităţile române nu pot să îşi asume integral responsabilitatea pentru ceea ce fac cetăţenii români pe teritoriul altor state. „Până la urmă fiecare stat este responsabil să ţină ordine la el acasă. Noi ne implicam şi ajutăm cu tot ce putem, dar dacă suntem deranjaţi de cerşit, scoatem lege şi interzicem cerşitul. Dacă minorii sunt consideraţi în pericol pentru că sunt trimişi la cerşit, scoatem lege şi spunem că, atunci când un minor este prins la cerşit, este luat şi internat într-o instituţie a statului. Român, francez, italian”, a mai arătat şeful statului.

Traian Băsescu susţine că autorităţile române au obligaţia să ajute alte autorităţi din statele unde există minorităţi române, aşa cum şi România cere ajutor din partea altor ţări dacă are probemele cu minoritatea lor.

„Să ne tot supărăm pe Guvernul României, indiferent din ce capitală europeană suntem, nu este cel mai corect lucru. Nu Guvernul României face ordine într-un alt stat al Uniunii Europene. Guvernul României are obligaţia să contribuie, să ajute. La fel cum şi noi cerem altora să ne ajute dacă avem probleme cu minoritatea lor”, este de părere Traian Băsescu.

Întrebat dacă acestea sunt argumentele pe care i le-a prezentat şi preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, Băsescu a răspuns: „Oricui”. Cât despre relaţia sa cu preşedintele Franţei, Traian Băsescu spune, zâmbind, că este una normală, dar există abordări diferite. „Este normală, numai că avem abordări diferite, în unele probleme, inclusiv în problema Schengen”, a spus Băsescu.

Cele mai citite

Mesaje de Crăciun. E momentul să-ți faci timp pentru familie și prieteni

Mesaje de Crăciun. Este timpul să ne amintim cât de prețioși sunt cei dragi și să le oferim un gând bun, o urare sinceră...

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...

Volodimir Zelenski: Kievul ar putea lua în considerare continuarea tranzitului gazului rusesc către Europa

Ucraina continuă să câştige anual între 0,8 și un miliard de dolari din taxele de tranzit pentru gazul rusesc Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat...
Ultima oră
Pe aceeași temă