Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presa la Palatul Cotroceni, că premierul Victor Ponta a trimis proiectul de lege de la Roşia Montană în Parlament pentru a scăpa de responsabilitate.
Băsescu a spus că Ponta a mizat, în votarea proiectului de exploatare minieră, pe o majoritate largă în Parlament.
”E un joc de tipul CFR Marfă”, a declarat preşedintele, după care a menţionat că premierul aşteaptă ca forul legislativ al statului sau însuşi preşedintele să-şi dea acceptul pentru un proiect de lege neconstituţional.
Mai mult, în loc să îşi respecte obligaţiile care decurg din funcţia sa, premierul ”teleguvernează”, iar dacă ar fi fost tot premier şi în anul de vârf al crizei, nu ar fi reuşit să adopte măsuri de redresare economică fiindcă e mai preocupat de apariţiile televizate.
”Se poate ajunge şi la ICCJ! Facem din puterile în stat un ghiveci. Victor Ponta trebuie să scape de laşitate şi să mai renunţe la şmecherie ca să fie prim-ministru. (…) Este acelaşi stil de a guverna ca al lui Adrian Năstase, cu şmecherii. Numai că Victor Ponta este mai puţin inteligent”, a mai spus Băsescu.
De asemenea, preşedintele a adăugat că nu este de acord nici cu poziţia liderului PNL, Crin Antonescu, care ”a intrat în jocul votăm-nu votăm, deşi ştie că proiectul este neconstituţional”.