10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSportBăsescu atacă formatul 5+2 privind Transnistria

Băsescu atacă formatul 5+2 privind Transnistria

În discursul ținut ieri în Parlament în ședința solemnă de marcare a zece ani de apartenență la NATO, președintele Traian Băsescu a atacat formatul 5+2 de negociere a unei soluții la conflictul din Transnistria, a reafirmat faptul că România nu recunoaște anexarea Crimeii și s-a oprit foarte aproape de la a cere explicit garanții de securitate din partea NATO pentru Moldova.

„De 21 de ani, formatul 5+2 nu a făcut decât să creeze timp pentru consolidarea statalității unei așa-numite țări independente”, a subliniat Băsescu. Formatul amintit – Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina și OSCE + Uniunea Europeană și Statele Unite ca observatori externi – nu a dat nici un rezultat pentru că a fost utilizat de Rusia pentru a menține stat-quo-ul. Cel puțin din 2010 Germania a așezat sus pe agenda relațiilor dintre Uniunea Europeană și Rusia chestiunea transnistreană pe care a declarat-o un test pentru buna-credință a Rusiei în cadrul procesului de creare a unui spațiu de securitate european comun solicitat de Moscova. Președintele constată eșecul acestei abordări după agresiunile împotriva Georgiei din 2008 și Crimeii din 2014 și faptul că „conflictele înghețate din Transnistria, Abhazia, Osetia, Crimeeareprezintă un test pentru capacitatea NATO de a aduce securitate în regiune“. De aceea, a susținut Băsescu: „nu există alt răspuns decât adaptarea capacităților Alianței pentru a face față amenințărilor pentru a avea stabilitate în Europa. Trebuie să evităm zonele gri și ambiguitățile în abordare”. „Trebuie asimilat adevărul că membrii NATO și-au consolidat propria securitate oferind garanții și altor state”, a spus președintele, care a avertizat că „de acum încolo va trebui sa facem ce trebuie și nu numai ceea ce putem”. Băsescu nu poate oferi singur garanții Moldovei, dar pare dispus să încerce să forțeze Aliații să ia o poziție „lipsită de ambiguitate” în chestiunea Moldovei.

Cele mai citite

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...

SAMEDAY anunță intenția de preluare a companiei de curierat Sprinter din Ungaria

Ca parte a strategiei de extindere a infrastructurii de livrare din regiune, SAMEDAY, compania care a introdus livrarea în easybox în piața din România,...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...
Ultima oră
Pe aceeași temă