4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportPesediștii, undă verde pentru banii negri obținuți de partide: Sumele obținute ilegal...

Pesediștii, undă verde pentru banii negri obținuți de partide: Sumele obținute ilegal de formațiuni nu vor mai putea fi confiscate

Social-democrații au adoptat mai multe amendamente menite să elimine confiscarea banilor obținuți ilegal și să reducă transparența modului de finanțare a partidelor.

Banii obținuți ilegal de partidele politice nu vor mai putea fi confiscați, potrivit amendamentelor votate de Comisia juridică a Camerei Deputaților, la inițiativa PSD. ”Contravenientul varsă la bugetul de stat sumele de bani şi/sau contravaloarea în bani a bunurilor şi serviciilor care au constituit obiectul contravenţiei, pe baza hotărârii Autorităţii Electorale Permanente”, prevede articolul propus pentru abrogare de către Comisia juridică, la propunerea parlamentarilor PSD.

În aceste condiții,  mai multe infracțiuni din Legea finanțării partidelor se vor pedepsi doar cu amenzi, nu și cu confiscarea sumelor respective, așa cum prevede legea în vigoare. Cu alte cuvinte, rămâne neclară situația în care profitul unui partid este mai mare comparativ cu sancțiunea de care este pasibil.


 

Modificări cu impact

Astfel, va fi sancționată cu amenzi între 10.000 și 25.000 de lei primirea într-un an fiscal de către partidul politic din partea unui membru a unor cotizații a căror valoare însumată depășește limita de 48 de salarii de bază minime brute pe țară. Doar cu amendă va fi pedepsită primirea unor donații anuale care depășesc pragurile legale (200 de salarii pentru persoanele fizice și 500 pentru persoanele juridice). În aceeași categorie (amenzi între 10.000 și 25.000 lei) sunt incluse și sumele primite de la firme care au datorii la bugetul de stat.

De asemenea, va fi pedepsită doar cu amendă, și nu cu confiscare (între 15.000 și 50.000 lei), finanţarea de către partidul politic sau alianța politică a activităţii curente din alte surse de venit decât cele permise de legea finanțării. Un regim similar va avea și finanţarea de către partidul politic sau alianța politică a activităţii curente din împrumuturi primite cu încălcarea condițiilor legale. Aceeași amendă este prevăzută pentru folosirea de către partidul politic a  veniturilor provenite din subvenţii de la bugetul de stat pentru alte destinaţii decât cele legale.

Explicațiile lui Iordache

Social-democrații susțin că ideea modificării legislației aparține Autorității Electorale Permanente (AEP). ”Amendamentele au fost propuse de către AEP. Așteptăm un punct de vedere al AEP, dacă își mențin amendamentele. Dacă vor menținerea lor, Comisia juridică le va păstra în lege”, afirmă Florin Iordache (PSD), membru al Comisiei juridice.

PNL și USR au criticat amendamentele votate de PSD. ”Există un cuantum prevăzut de lege. Există posibilitatea ca amenda să meargă şi până la 100 de mii de lei. În situaţia în care sumele plătite nelegal depăşesc acest cuantum în mod evident, amenda este mai mică decât cuantumul acelei sume”, a explicat deputatul PNL Gabriel Andronache, membru al Comisiei juridice.

”Așadar, poți cheltui milioane de euro în campanie, deși acest lucru este interzis de lege, și vei risca doar o amendă modică în raport cu suma cheltuită, care nu va mai putea fi confiscată”, a comentat deputatul USR Cristian Ion, membru al Comisiei juridice.

Transparența finanțării, redusă

Mai mult, deputații PSD vor să schimbe și obiectivul de activitate al Autorității Electorale Permanente (AEP). Astfel, ”în exercitarea rolului său de control, activitatea de prevenire și îndrumare prevalează în fața celui sancționator”. ”Autoritatea Electorală Permanentă are misiunea de a asigura organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi a referendumurilor, precum şi finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale,  îndrumarea și ghidarea partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, precum şi a candidaţilor independenţi în respectarea legilor și a standardelor internaționale în materie”, se menționează în textul votat de Comisia juridică.

Pe de altă parte, parlamentarii PSD vor să reducă și transparența finanțării partidelor. Potrivit altui amendament ”anual, până la data de 30 aprilie, partidele politice au obligaţia de a depune la Autoritatea Electorală Permanentă un raport sintetic al veniturilor şi cheltuielilor realizate în anul precedent”. Legislația în vigoare prevede că raportul privind veniturile și cheltuielile trebuie să fie unul ”detaliat”.

Raport suplimentar

Proiectul de lege a figurat pe ordinea de zi a plenului de ieri, dar a fost retrimis Comisiei juridice pentru un raport suplimentar. În forma inițială, proiectul grupului Minorităților se referea la un alt subiect. Actul normativ menționa faptul că organizațiile cetățenilor minorităților naționale participante la alegeri fac subiectul controlului AEP numai în perioada electorală și numai în legatură cu aceasta.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Rețea de trafic de migranți, arme și documente falsificate, destructurată într-o amplă operațiune europeană condusă de Germania

Acțiunea a fost rezultatul cooperării între mai multe țări europene, fiind sprijinită de Europol și Eurojust O operațiune amplă desfășurată la nivelul Uniunii Europene, coordonată...

Ryanair amendată cu 107 milioane de euro pentru taxe abuzive

Compania aeriană low-cost Ryanair a fost sancționată cu o amendă de 107 milioane de euro în Spania, fiind acuzată de aplicarea unor „taxe abuzive”...

Câți bani economisesc, în medie, românii și cum îi folosesc

Majoritatea preferă să păstreze banii în casă, nu să-și deschidă conturi de depozit în bănci Un român din doi reușește să economisească lunar, iar suma...
Ultima oră
Pe aceeași temă