8.5 C
București
vineri, 18 aprilie 2025
AcasăSportBaconschi se alătură Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta a lui Ungureanu

Baconschi se alătură Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta a lui Ungureanu

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, care sâmbătă a pierdut competiţia pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, anunţă că a decis să se alăture Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta formată în jurul fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu.

Menţionând că PDL a adoptat o rezoluţie prin care construcţia unei platforme de centru-dreapta devine obiectivul strategic în vederea legislativelor, Baconschi precizează, pe blogul său, că susţine, „ca intelectual şi cetăţean”, deschiderea negocierilor în vederea cristalizării acestui proiect pe care milioane de români îl aşteaptă.

„În acest moment, când atacul USL împotriva statului de drept cunoaşte deja o intensitate alarmantă, proiectul platformei de centru-dreapta va oferi electoratului nostru o alternativă responsabilă şi o pavăză împotriva abuzurilor fără precedent la care asistăm de la instalarea guvernului USL. Sunt convins că numeroase grupări civice şi ansamblul forţelor reformatoare se vor ralia acestei iniţiative cu toată energia şi competenţa lor. E nevoie de un altfel de politică şi aceasta va deveni realitate dacă ne dorim o Românie cu adevărat democratică, dezvoltată şi solidară”, mai scrie Baconschi.

În 29 mai, Teodor Baconschi saluta, tot pe blog, decizia fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu de a demisiona din PNL şi de a-şi lansa o platformă de centru-dreapta, menţionând că regretă faptul nu va fi alături de acesta în cadrul propriului partid, dar şi că obiectivul este acelaşi. „După ce am fost colegi la New Europe College şi la MAE, regret că nu voi fi alături de MRU şi în cadrul propriului partid”, scria atunci fostul ministru de Externe.

Sâmbătă, Teodor Baconschi a plecat de la Convenţia Naţională a PDL după ce au fost anunţate rezultatele alegerilor pentru cele funcţii de prim-vicepreşedinte al partidului, el pierzând competiţia.

Cele mai citite

Europa League: Manchester United a trecut de Olympique Lyon cu 5-4(în tur 2-2) și s-a calificat în semifinalele competiției

Manchester United s-a calificat în semifinalele Europa League la fotbal la capătul unui meci epic cu Olympique Lyon, câștigat cu scorul de 5-4, după...

Crin Antonescu, afirmație gravă, după moartea lui Rareș: Aș face ca în China, i-aș împușca pe stadion

A fost cel mai recent episod (moartea lui Rareş), a fost cumplit. Am anunţat că voi înfiinţa o agenţie antidrog pe modelul din SUA,...
Ultima oră
Pe aceeași temă