25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportAvize pozitive pentru ambasadorii propuşi pentru Uruguay, Muntenegru şi Liban

Avize pozitive pentru ambasadorii propuşi pentru Uruguay, Muntenegru şi Liban

Ambasadorii propuşi de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru posturile din Uruguay – Valentin Florea, Muntenegru – Ferdinand Nagy şi Liban – Victor Mircea au primit aviz pozitiv din partea comisiilor parlamentare de politică externă, informează Mediafax.

Valentin Florea, ambasadorul propus pentru Uruguay, este diplomat de carieră, el fiind cunoscut şi pentru că în iulie 2010, când era ambasador al României în Chile, a fost implicat într-un accident auto produs în capitala Santiago.

El a arătat, la audiere, că vrea să intensifice relaţia economică cu Uruguayul deoarece sunt „jenante” cifrele comerţului bilateral, precum şi diplomaţia parlamentară, care să ducă vizite la nivelul conducerii celor două parlamente.

Sătmăreanul Ferdinand Nagy a mai fost din 2009 comisar general pentru expoziţiile mondiale, cu rang de subsecretar de stat în MAE. El a mai fost anterior secretar general al Ministerului pentru IMM-uri, în perioada 2007-2009.

Citeşte şi Planuri mari. Viitorul ambasador al României în Rusia vrea să rectifice preţul gazelor

În perioada 2003-2005, a deţinut şi funcţia de comisar general al Secţiunii Române pentru EXPO 2005, cu rang de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar in perioadele 2001-2003 şi 2006-2007 a fost secretar general al Autoritatii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Este absolvent al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti.

Victor Mircea, ambasadorul propus pentru Liban, este diplomat de carieră, el fiind şi ambasador în Algeria în perioada 2007-2011.

Citeşte şi Andreea Păstârnac, noul ambasador al României în Israel

Între 1994 şi 1998, Victor Mircea a lucrat, ca secretar II şi ulterior ca secretar I (prim colaborator) în cadrul Ambasadei României de pe lângă Sfântul Scaun. Între 2000 şi 2004, Mircea Victor a fost Ministru Consilier şi prim colaborator al şefului de misiune, la Ambasada României în Italia.

Victor Mircea este născut la Roman, în judeţul Neamţ şi a studiat la Facultatea de Economie din cadrul ASE Bucureşti.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă