Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Wilfried Martens, a felicitat noul guvern condus de Mihai Răzvan Ungureanu, format din partidele membre ale PPE – PD-L şi UDMR. Martens a lansat şi un avertisment la adresa partidelor din Uniunea Social-Liberală: „Democraţia se desfăşoară în Parlament iar votul este acţiunea demoratică centrală şi fundamentală. Socialiştii şi liberalii nu pot solicita dialog politic, iar în acelaşi timp fi absenţi de la sesiunile Parlamentului sau refuză invitaţia Preşedintelui la consultări, după cum au făcut în repetate rânduri în trecut,” a spus Martens, citat de comunicat de presă al PPE.
Liderul Popularilor europeni i-a felicitat pe miniştrii din Cabinetul Ungureanu, declarându-se sigur că noul guven „va câştiga curând şi încrederea românilor”. „Sunt convins că România va continua să îşi îndeplinească angajamentele internaţionale sub conducerea Primului Ministru Mihai Răzvan Ungureanu. Am încredere că Premierul Ungureanu va pune baze solide în cadrul noului Guvern de centru-dreapta,” a spus preşedintele PPE.
De asemenea, Martens i-a mulţumit fostului premier Emil Boc pentru toate măsurile luate de guvernul său. Acesta „a dovedit mult curaj în luarea deiziilor necesare şi câteodată nepopulare pentru reformarea României, în ciuda opoziţiei puternice. Am încredere că aceste reforme îşi vor arăta în curând roadele, în special ca urmare a stabilizării economiei. România este astăzi mai bine
integrată în Uniunea Europeană şi comunitatea internaţională,” a subliniat preşedintele PPE.