Despre Drept si Justitie, despre recenta reforma propusa de Guvern si despre cenzurarea acesteia de catre Curtea Constitutionala
Recenta reforma legislativa privind Justitia (Legea 249/2005, titlurile XV-XVIII) ne pare un bun prilej de a ne reimprospata materia, pornind de la cuvintele folosite de ea, de la principiile si textele constitutionale, pentru a semnala unele aspecte care merita discutate.
I. Pornim cu doua cuvinte de origine latina: cuvantul directum, ajuns in limba romana dirept, apoi drept1, dand nastere la familia de cuvinte dreptate, a indreptati si indreptatire, respectiv negativele nedrept, nedreptate, a nedreptati, nedreptatire; cuvantul ius sau jus, formand in limba romana familia jude, judet, judecata, judecatoresc si judecatoreste; iar de la derivatele lui jus din latina justum si justitia, parvenindu-ne, prin intermediare franceze (juste si justice), formele romanesti just si justitie.
Intre cele doua familii mentionate, au existat echivalente, dar nu mai putin si diferente de nuanta. Astfel, drept cuprinde si un inteles moral, in timp ce just acopera si intelesul mai larg, cel de „corect”, care poate avea in viata politica acela de „oportun”, ajungand deci a avea si un inteles contrar, cel de „nedrept”. Tot astfel, fortand o distanta de inteles intre cuvintele dreptate si justitie, am putea spune ca dreptate se refera si la moravuri, la etic, in timp ce justitie se refera numai la puterea (autoritatea) judecatoreasca, putere care, impreuna cu puterile politice – cea legiuitoare (legislativa) si cea guvernamentala ori executiva – constituie Statul, intrunesc esentialele lui functiuni. Sa ne oprim la aceasta putere, la acest serviciu public prin excelenta din statul de drept.
II. Puterea judecatoreasca (Justitia) activeaza numai in cazul incalcarii ordinii de drept, numita in sensul ei cel mai larg legea (C-tie, art. 121 (1): Justitia se infaptuieste in numele legii) si numai la sesizare.
Anume, intr-un context de ilegalitate apreciat ca atare de o persoana, la cererea (actiunea) acestuia, numit reclamant, o instanta judecatoreasca constituita dintr-unul sau mai multi judecatori, se pronunta asupra calcarii ordinii de drept in vigoare, stabileste prejudiciul adus reclamantului si impune pe seama reclamatului, numit parat, o despagubire compensatoare, sau aceasta, la actiunea paratului, pentru prejudiciul adus de reclamant prin actiunea sa abuziva.
Similar, in cazul calcarii ordinii publice, actiunea e pornita, in numele ei, de Ministerul Public, care-si exercita atributiile prin parchetele constituite din procurori (C-tie, art. 131 (2).
Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti (C-tie, art. 134 (2), ceea ce exclude crearea de instante extraordinare sub orice fel de nume (tribunal, comitet etc.) si sub orice fel de cuvant, putandu-se numai infiinta instante specializate in anumite materii, cu posibilitatea participarii, dupa caz, a unor persoane din afara magistraturii (C-tie, art.126 (5).
E de esenta justitiei, ca instanta (judecatorul) sa nu se poata pronunta intr-o cauza mai inainte de a cunoaste punctul de vedere al fiecarei parti in litigiu (Audiatur et altera pars) si nici inainte de a-si da hotararea (care poate fi data treptat, prin jurnale de sedinta anterioare hotararii finale), competenta judecatorului ramanand valabila numai daca nu s-ar fi pronuntat anterior asupra acelei spete (dar ramanand competent, daca s-ar fi pronuntat prin asertiuni juridice generale, precum, de exemplu, ca profesor in invatamantul superior).
In limita competentei pe care i-o confera legea, judecatorul trebuie sa prezume lege ca pe o ordine de drept completa, fara contradictii si ambiguitati, ordine aplicabila chiar in situatii neprevazute de lege si chiar imprevizibile in momentul in care legea fusese emisa, ceea ce rezulta din art. 3 al Codului civil, potrivit caruia „judecatorul care va refuza de a judeca, sub cuvant ca legea nu prevede, sau ca este intunecata, sau neindestulatoare, va putea fi urmarit ca culpabil de denegare de dreptate”; asadar, interventia judecatorului se cere a avea loc chiar cand legiuitorul a omis a legifera, reconstituind ce acesta ar fi trebuit a emite in momentul legiferarii, ba chiar anticipand imprevizibilele aparute ulterior legiferarii, aduse fie de natura, precum caderea pe pamant a unui corp ceresc, fie de inteligenta omului, precum o recenta inventie tehnica; asadar, hotararea judecatoreasca nu e totdeauna un simplu act de executie, ci poate fi un act de creatie juridica numit jurisprudenta.
In sfarsit, hotararea judecatoreasca se cere motivata si are valoare numai pentru cauza sesizata, putand doar inspira rezolvarea unor cauze ulterioare.
Instantele ordinare (cele de drept comun) sunt ierarhizate, in frunte fiind Inalta Curte de Casatie si Justitie, care, prin ascendentul ei, asigura unitatea de jurisprudenta.
Justitia e imbunatatita prin aplicarea dublului grad de jurisdictie; de asemenea, prin recunoasterea dreptului la recurs, in care nu sunt judecati justitiabilii, ci hotararea judecatoresca insasi.
Intr-o instanta in care activeaza mai multi judecatori, prioritatea intrarii in sedinta o are presedintele instantei, urmat – in limita completarii completului de judecata – de judecatori in ordinea vechimii si, in urma, de supleanti in aceeasi ordine; iar intr-un complet de judecata, punctele de vedere se exprima incepand in ordine inversa, cu supleantul cel mai tanar si se incheie cu cel al presedintelui.
Autonomia Justitiei si independenta magistratilor – judecatori si procurori – se asigura prin existenta unui organ propriu, Consiliul Superior al Magistraturii, definit ca „girant al independentei Justitiei” (C-tie, art.131 (1) si (4), institutie in competenta careia intra numirea, promovarea, transferarea, judecarea si sanctionarea magistratilor (art. 125 (2). Independenta magistratilor definitivi (cei numiti de presedintele Romaniei) se asigura prin inamovibilitatea lor (art.125 (1), ea urmand a fi stabilita in conditiile legii, si putand merge pana la dreptul magistratului de a nu putea fi avansat ori transferat fara acordul propriu. Independenta Justitiei mai e asigurata prin declararea functiei de magistrat ca incompatibila cu oricare alta functie publica sau privata, exceptand cea didactica din invatamantul superior (art. 125 (3).
III. Dintre justitiile specializate (dintre care cea mai veche, in trecut consacrata de Constitutie, este justitia militara, cu tribunalul si parchetele) ne oprim numai la cele reglementate de Constitutie si anume: a) instantele Contenciosului administrativ, judecand actele puterii executive (C-tie, art. 126 (6); b) Curtea Constitutionala, judecand actele puterii legislative si mai pronuntandu-se asupra conflictelor dintre puteri (art. 146), amintind aici, ca prima instanta, dar fara a obliga, Consiliul Legislativ, ce se pronunta asupra proiectelor de legi si de acte normative in genere (art. 79 (1); c) Consiliul Superior al Magistraturii, competent ca instanta de judecata a magistratilor, hotararea sa putand fi atacata la Inalta Curte de Casatie si Justitie (art. 134 (2) si (3).
IV. Mai adaugam ca, in realizarea justitiei, participa, in conditiile legii, un intreg aparat judiciar, in primul rand cei care participa direct la actul jurisdictional, anume amintitul Parchet (compus din propuneri), institutia Avocatului Public si Barourile (compus din avocati), la care se adauga notarii publici, grefierii, medicii legisti si alti experti, executorii judecatoresti etc.
Fiecare din aceste functii are statutul, deontologia, morala si viata sa. Ca exemplu, ne oprim la mult-discutata profesie de avocat, amintind pe trecutul avocat Mircea Manolescu, care, la primul contact cu justitiabilul care-i solicita asistenta profesionala, il intreba inainte de orice, cine este adversarul, fiindu-i necesar in situatia in care ar fi aflat ca acesta este deja clientul lui, pentru a putea intrerupe imediat legatura cu noul dorit a-i deveni client; aceasta, nu numai pentru a nu fi pus in situatia de a pleda aceeasi auza de pe pozitii contradictorii, ci – in primul rand Ð pentru a-l impiedica pe acesta de la divulgarea secretului sau. Prin acest fapt, Mircea Manolescu trecea peste interesul primului sau client Ð avand nobletea, morala mai importanta, de a-si apara adversarul care-i solicita acum asistenta, de a-si apara colegul care va deveni avocatul aceluia si de a apara Baroul, care asigura bunul si corectul mers al profesiunii sale.
Avocatul are obligatia, cel putin morala (pentru el si o obligatie juridica), de a-si apara clientii in limita afirmarii adevarurilor la care acestia au dreptul si, in limita neafirmarii neadevarurilor, neafirmare la care si instanta are dreptul, fara a mai vorbi de obligatia, anterioara desfasurarii procesului, de a pune in discutia clientului tezele juridice pe care intrevedea ca le-ar sustine adversarul, pentru a-i permite clientului sau de a intelege dreptul si de a fi drept; ne pare deci necesar ca avocatul sa aiba capacitatea de a depista la clientii lui nestiinta dreptului (pentru a i-l lamuri prealabil procesului) sau de a le depista eventuala lor intentie de a ascunde prosteste realitatea chiar fata de aparatorul propriu.
V. Trecand la statutul justitiabilului, ne gandim la situatia aceluia Ð reclamant ori parat Ð ramas nedreptatit la capatul unei judecati dusa pana la capat, in general in urma unui litigiu judiciar, nedreptatire datorita unei erori ori infractiuni judiciare sau din pura neputinta de a face fata actului judiciar, incercam a exprima ce ar putea spune asemenea decazut in drepturi sau ce-ar mai putea spera: „Chiar daca, in aceasta desfasurare, nu am folosit toate mijloacele procedurale lasate de lege justitiabililor spre a-si apara drepturile, inclusiv apelul la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, chiar daca nu am avut totdeauna vigilenta de a para „machiaverlacurile” adversarului, chiar daca nu am folosit totdeauna, in mod optim, timpul de aparare lasat de instanta doritoare de a grabi darea hotararilor sale, chiar daca nu am reusit sa impresionez mai mult decat adversarul Ð justitiabil sau avocat, toate acestea orientandu-ma catre abandonarea apararii Dreptului Ð din istovire procesuala, din dezgust sau dintr-o filosofie poate superioara luptei pentru drept Ð cred ca mai ramane semenilor mei loc pentru certitudini care cer – in statul de drept Ð hotarari necrutatoare”.
VI. La peste un deceniu de la ceea ce s-a numit oficial Revolutia din 1989, juridic finisata prin Constitutia din 1991, si in drumul sau spre intrare in Uniunea Europeana (abstractie facand de insesi propriile sale necesitati in acest sens), Romania a fost invinuita de existenta masiva, in societatea romanesca, a fenomenului coruptiei2, care inseamna „stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie” (DEX, ed. 1975), chiar daca, am sublinia, acest fapt poate avea loc fara a afecta, aparent, legea, chiar daca ea consta in tacerea autoritatii, judiciare sau nejudiciare, de a o acoperi prin neinterventia sa.
Am putea considera coruptie, de exemplu, ceea ce s-a numit o „spalare de bani”, tot astfel cum, in regimul comunist, ne apare azi coruptie de stat hotararile judecatorilor trecand peste legea timpului lor, date in favoarea Statului, a proprietatii obstesti Ð cazul preluarii abuzive, de catre Stat, a unor imobile Ð paralel, ca revers, cu magistratii inlaturati din justitie in perioada 1945-1953, carora ulterior, prin legea 51/1993, li s-a recunoscut, drept compensare, o indemnizatie sumara (initial de 6000 lei, ajungand, treptat cu inflatia, la 1.000.000 lei vechi, respectiv 100 lei noi!), asistenta medicala si medicamente, magistrati din care parte au fost reprimiti, in functie, la cerere, sub regimul Ceausescu, si din care parte n-au mai cerut niciodata reprimirea, azi virtual recomandabili pentru infaptuirea reformei de azi.
VII. Guvernul a propus Parlamentului, asumandu-si raspunderea in fata Camerelor in sedinta comuna (C-tie, art. 114) un proiect privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, care a dus la Legea 249/2005, propunerea din care partea privind reforma justitiei se referea la modificarile legilor 317/2000 privind Consiliul Superior al Magistraturii (titlul XV), 304/2004 privind organizarea judiciara (titlul XVI) si 305/2004 privind statutul magistratilor (titlul XVII).
Astfel, prin propunerea legislativa a Guvernului de reforma a Justitiei, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu mai e socotit „reprezentantul autoritatii judecatoresti” si nu mai e considerat a asigura „functionarea eficienta a sistemului judiciar si respectarea legii in desfasurarea carierei profesionale a magistratilor”, ci, dimpotriva, el raspunde in fata magistratilor care l-au ales pentru activitatea desfasurata in exercitarea mandatului sau.
Se intareste compunerea democratica a CSM prin marirea procentuala a reprezentarii in CSM a instantelor si parchetelor de rang inferior, prin candidarea in CSM a tuturor magistratilor numiti de Presedintele Romaniei (fara cerinta vechimii in stagiu), prin posibilitatea candidatilor de a-si sustine candidatura in fata colectivelor si a organizatiilor profesionale respective (care la randu-le, ii pot sustine), prin dreptul candidatilor de a-si verifica alegerea la care au candidat.
Se maresc termenele: de fixare a adunarilor generale (la 90 de zile inainte de expirarea mandatului, in loc de 60), de depunere a listelor de candidati (la 20 de zile inainte de data stabilirii adunarilor generale, in loc de 15), de depunere a contestatiilor referitoare la legalitatea procedurilor de alegere (la 15 zile, in loc de 5), de solutionare a lor (la 5 zile in loc de 3), la stabilirea atributiilor si responsabilitatilor fiecarui membru al C.S.M. (la 15 zile de la sedinta de constituire a C.S.M., in loc de chiar in acea sedinta)
Magistratii chemati a vota au obligatia de a vota pe toti membrii CSM (in caz contrar, votul li se va anula); la vot nu participa magistratii detasati la alte autoritati decat la instante sau parchete.
Nu pot candida pentru CSM cei ce au facut parte din serviciile de informatii sau au colaborat cu ele si nici cei avand interese personale care sa influenteze o participare obiectiva la actul judiciar ce le e incredintat. Hotararile CSM se motiveaza.
Ministrul Justitiei, membru de drept in CSM, nu participa in activitatile CSM la judecarea si sanctionarea magistratilor (aplicare a principiului separatiei puterilor). Se precizeaza modul de reprezentare in CSM a societatii civile.
In perioada mandatului magistratilor alesi in CSM, acestia nu pot desfasura activitatea de judecator sau procuror, ei revenind in functiunea lor la incetarea mandatului de membru al CSM. Tot astfel, alte imbunatatiri ale intregului corp al magistratilor se realizeaza prin: promovarea lor pe baza de concurs; alte masuri privesc depolitizarea, eliminarea cumulului de functii, accelerarea judecatilor etc.
Fata de propunerile de schimbare privind Justitia, un numar de senatori si de deputati, precum – pe de alta parte – si Inalta Curte de Casatie si Justitie au adresat sesizari Curtii Constitutionale3. Relatam, in continuare schimbarile hotarate de inalta instanta prin Decizia 375 din 6 iulie 2005 la proiectul de lege propus de Guvern in urma sesizarilor acelora.
VIII. La propunerile de modificare a Legii 317/2000, Curtea Constitutionala a decis ca fiind neconstitutionale: propunerea prin care se reglementa ca „in perioada mandatului, judecatorii si procurorii alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii nu pot desfasura activitatea de judecator sau procuror”, urmand ca, „la incetarea mandatului, membrii Consiliului Superior al Magistraturii revin in functia de judecator sau procuror detinuta anterior alegerii” (art. 24 (2), respectiv titlul XV, art. 1, pct. 26); si, tot astfel, aceea ca „functiile de conducere detinute de judecatorii sau procurorii alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii inceteaza de drept la data publicarii hotararii Senatului in Monitorul Oficial Partea l” (art. 24 (4), respectiv pct. 27).
Curtea Constitutionala motiveaza ca art. 24 (2) incalca dispozitiile art. 133 (2) al Constitutiei, intrucat alesii, departe de a putea fi suspendati din functie pe timpul activitatii in C.S.M., „desfasoara activitatea specifica acestei functii”, ratiunea normei constitutionale fiind aceea de compunere a C.S.M. „chiar din magistrati care isi desfasoara activitatea in autoritatile judiciare” – instante si parchete – „si care, in virtutea acestei pozitii, cunosc din interiorul sistemului problemele justitiei si au legitimitatea de a asigura indeplinirea de catre C.S.M. a rolului sau de garant al independentei justitiei” (art. 133 (1) din Constitutie).
Cat priveste art. 24 (4), Curtea Constitutionala retine ca aceasta norma constitutionala „nu contine restrictii cu privre la alegerea in C.S.M. a unor magistrati care indeplinesc functii de conducere”, cu atat mai mult cu cat din C.S.M. fac parte presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului, desigur pastrati in functie.
Incetarea functiilor de conducere detinute de judecatorii alesi in C.S.M. – de altfel ca si in cazul suspendarii exercitarii activitatii de judecator ceruta de art. 24 (3) – mai apare ca neconstitutionala pe baza principiului inamovibilitatii (C-tie, art. 125 (1), neputandu-li-se schimba statutul fara consimtamantul lor.
Curtea Constitutionala a mai considerat ca neconstitutionale alineatele (1) si (2) din art. ll ale titlului XV, potrivit carora membrii C.S.M. care exercita o functie de conducere sunt obligati ca in termen de 15 zile, sa opteze intre calitatea de membru al C.S.M. si functia de conducere, in caz contrar pierzand calitatea de membru al C.S.M., Curtea sprijinindu-se pe art. 133 (4) din Constitutie, care fixeaza durata de 6 ani a mandatului de membru al C.S.M., durata care nu poate fi astfel micsorata nici de autoritatea legiuitoare; de asemenea, pentru ca textul incalca principiul inamovibilitatii indiferent de care din optiuni ar putea fi vorba.
La propunerile de modificare a Legii 303/2004 privind statutul magistratilor, Curtea Constitutionala a declarat ca neconstitutionale dispozitia ca „judecatorii si procurorii care beneficiaza de pensie de serviciu, potrivit alin. (1), (2) si (4) pot cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesionala, alta decat cea de judecator sau procuror, indiferent de nivelul veniturilor respective” (art. 81 (8), respectiv titlul XVll, art. l, pct. 93)4, pentru sintagma „alta decat cea de judecator sau procuror”, aceea ca „judecatorii, procurorii, magistratii asistenti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie si personalul de specialitate juridica prevazut la art. 86 alin. (1) nu pot fi mentinuti in functie dupa implinirea varstei de pensionare prevazuta de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare” (art. 82, respectiv acelasi pct. 93)5, precum si dispozitiile ca „la data intrarii in vigoare a prezentei legi, inceteaza mandatele de conducere ale judecatorilor si procurorilor de la curtile de apel, tribunale, tribunale specializate si judecatorii, precum si ale procurorilor de la parchetele de pe langa acestea” (art. lV (1)), ca „durata mandatelor judecatorilor si procurorilor care exercita, la data intrarii in vigoare a prezentei legi, alte functii de conducere decat cele prevazute la alin (1) este de 3 ani de la data investirii” (art. lV (6)) si ca „mandatele judecatorilor si procurorilor care ocupa alte functii de conducere decat cele prevazute la alin. (1) inceteaza, daca la data intrarii in vigoare a prezentei legi durata acestora a depasit 3 ani de la investire” (art. lV (7)).
IX. Alaturi de aceasta decizie a Curtii Constitutionale (nr. 375 din 8 iul. 2006) au fost si doua opinii separate, prima a judecatorilor Kozsok'r G'bor, Aspazia Cojocaru si Constantin Doldur, potrivit carora obligatia magistratilor membri ai C.S.M. de a nu desfasura o activitate de judecator sau procuror pe timpul mandatului lor de membri ai C.S.M. a fost „determinata de cresterea substantiala, in volum si importanta, a atributiilor C.S.M.”, in realitate insemnand o simpla interzicere a unui cumul de activitati, fara a-si pierde calitatea de judecator sau procuror, ceea ce rezulta si din prevederile articolelor 125 (3) si 132 (2) din Constitutie, potrivit carora functiile de judecator si de procuror sunt incompatibile cu orice alte functii publice (exceptand cele didactice din invatamantul superior). Similar, se apreciaza si neconstitutionalitatea noului text al art. 24 (4), data fiind activitatea permanenta a C.S.M.
Cerintele de la art. II (1) si (2) sunt considerate constitutionale, intrucat nu ating mandatul de membru al C.S.M., pierderea calitatii de membru al C.S.M. neintervenind decat in cazul neexercitarii dreptului de optiune. Cat priveste pierderea calitatii de membru al C.S.M. cand alesul nu mai functioneaza la o instanta sau la un parchet de acelasi grad cu instanta sau parchetul unde erau numiti in momentul alegerii se impune datorita caracterului reprezentativ al functiei elective de membru al C.S.M.
Cat priveste titlul XVII, art. IV, (1), (6) si (7) privind incetarea mandatelor magistratilor numiti in functii de conducere, precum si cele privind reducerea duratei mandatelor de conducere de la 5 la 3 ani cu posibilitatea reinvestirii o singura data, ele nu sunt considerate neconstitutionale, ca reprezentand functii manageriale din cadrul instantelor sau parchetelor, functii nu de nivel constitutional, ci de nivelul legii organice.
O a doua opinie separata, a judecatorului Constantin Doldur, referitoare tot la art. 8 si 82, precizeaza caracterul constitutional al propunerii guvernamentale, adaugand lipsa unei definitii constitutionale a inamovibilitatii, precizand, alaturi de jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, ca „principiul egalitatii nu inseamna uniformitate, fiind permis ca in situatii diferite tratamentul juridic sa fie diferit, daca aceasta se justifica in mod obiectiv si rational”.
Deosebirile dintre cele doua pozitii Ð cea a majoritatii, oficializata, si cea a opiniilor separate Ð au fost puse de mass-media pe seama Ð daca nu a unor „jucatori in curtea Constitutiei” (Simona Popescu) Ð partidelor din care provin acei judecatori sau celor care au promovat, pe seama momentului politic in care au fost alesi, situatii de neobiectivitate care s-ar rezolva prin modificarea legii Curtii Constitutionale in sensul posibilitatii de recuzare a judecatorilor sau, daca solutia nu e posibila, prin modificarea Constitutiei (Emil Boc, P.D.) legiuiri neavute in vedere de Legea 249/2005.
X. Decizia 375/2005 a Curtii Constitutionale a fost insusita de Comisiile juridice intrunite ale celor doua Camere, admitandu-se insa numai partial modificarea articolului 24 (2) in ce priveste exercitarea activitatii de judecator sau procuror a presedintelui si a vicepresedintelui CSM.
Proiectul legislativ astfel modificat a fost votat de Camere, devenind la 19 iulie Legea 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, si a fost promulgat de Presedintele Romaniei la 19 iulie si publicat in Monitorul Oficial nr. 653 din 22 iulie.
„Aveti in mana soarta Romaniei” afirma Presedintele tarii in ajun, de ziua Justitiei (3 iulie), pentru a sublinia necesitatea intrarii tarii in Uniunea Europeana; iar dl Jonathan Scheele, seful delegatiei Comisiei Europene pornind de la imaginea nefavorabila integrarii lasata de justitia romaneasca, exprima, tot de ziua Justitiei, ideea ca „judecatorii si procurorii au capacitatea morala si profesionala de a schimba imaginea Justitiei actuale”, dar netrebuind „sa spere ca mass-media si clasa politica sa le fie sustinatori”. Bineinteles, nu punem punct.
Note:
1 Cuvantul drept intrupeaza mai fiecare categorie gramaticala: substantiv, adjectiv, adverb si chiar prepozitie Ð cf. Revista de filosofie nr. 3/1993, p. 296, cu citate din scrisul lui Mihail Eminescu.
2 In 2004, datele statistice privind coruptia din 146 de tari indicau Romania pe locul 87 (Mark Percival).
3 De semnalat contestatia judecatorilor Horatius Dumbrava (C. Apel Tg. Mures) si Adrian Neacsu (Trib. Vrancea), semnata de 129 de magistrati, fata de sesizarea ICCJ, respinsa de Curtea Constitutionala, dar reluata la CEDO, pe considerentul ca puterea judecatoreasca e reprezentata in mod egal de fiecare judecator.
4 In considerarea discriminarii dintre magistrati pensionari pentru limita de varsta care pot cumula pensia cu veniturile realizate intr-o activitate profesionala oarecare Ð cazul general din Legea 19/2000 privind sistemul de pensii si magistratii beneficiari ai unei pensii de serviciu care desfasoara o activitate de magistrat in cazul in care prezenta lor in aparatul judiciar ar mai fi utila sau, eventual, necesara – e „inacceptabila si absurda”.
5 In considerarea ca aplicarea unor asemenea dispozitii „inseamna pensionarea fortata a magistratilor la implinirea varstei standard de pensionare din sistemul public, dar si inlaturarea din functie a magistratilor, chiar daca nu indeplinesc toate conditiile de pensionare, dar au implinit varsta respectiva”. Potrivit articolului 155 (5) din Constitutie, „judecatorul in functie al Curtii Supreme isi continua activitatea pana la data expirarii mandatului pentru care a fost numit”, textul fiind considerat ca avand „o valoare de principiu, in definirea conceptului de inamovibilitate a judecatorilor” (art. 125 (1) din Constitutie, text din care se desprinde ideea ca „in cazul schimbarii duratei mandatului, fie prin Constitutie, fie prin lege, magistratii in functie isi continua activitatea pana la data expirarii mandatului pentru care au fost numiti”. Cu acest prilej, Curtea Constitutionala mai evoca regulile internationale in materie (cf. Monitorul Oficial I, nr. 591, 3 iul. 2005, p. 70-71).
