Şcoala germană a însemnat performanţă şi rigurozitate, astfel că a atras zeci de mii de studenţi est-europeni.
Prestigiosul istoric clujean, prof. univ. dr. Teodor Pavel, care ne-a dat mai multe cărţi de căpătâi, între care şi monumentalul volum „Călătoria Împăratului Iosif al II-ea în Transilvania la 1773″, se ocupă pe larg de soarta românilor în diferite împrejurări, începând cu finele veacului al XVIII -lea. Este vorba despre „europenizarea” structurilor social-economice ale societăţii româneşti şi despre reorientarea politicii externe a Regatului României spre lumea occidentală, explică autorul. Acest lucru a însemnat şi migrarea studenţească spre universităţile din vest, în special din Franţa şi Germania, unde s-au format elitele româneşti. Acest fenomen cuprinde tineri proveniţi din spaţiul cultural ortodox, dominat de imperiile otoman şi rus. Astfel că tinerii români au intrat în lumea catolică şi protestantă, dominată de spiritul liberalismului şi a constituţionalismului modern.
Şcoală pentru elitele est-europene
Teodor Pavel apreciază că, între anii 1800 şi 1880, este vorba despre peste 10.000 de tineri din Europa Răsăriteană şi de Sud-Est, care frecventau cele 14 universităţi germane din marile oraşe precum Berlin, Bonn, Freiburg, Jena, Leipzig, Munchen, Tubingen etc. Numai la Leipzig (Lipsca), de exemplu, între 1859 şi 1909 au fost peste 5.500 de studenţi străini dn zona amintită, români, bulgari, greci etc. Aceşti tineri est-europeni erau prezenţi şi la universităţile din Viena, Graz şi Praga, plus că unii au studiat şi în Franţa ori Olanda. Printre ei au fost numeroşi tineri din Transilvania, Banat şi Bucovina.
D.C. Amzăr, un prim cercetător al fenomenului migraţiei academice spre universităţile germane, ne spune că marii bărbaţi ai românilor, Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Alexandru Vaida-Voevod, Iuliu Maniu etc., s-au format în special la Viena şi Berlin.
Atracţia tinerilor a fost determinată şi de reorganizarea universităţilor germane efectuată de A. Humbold, care a înfiinţat centre de cercetare a ştiinţei şi tehnologiei moderne, laboratoare de fizică şi chimie, cabinete de ştiinţe naturale, colecţii de mineralogie, de arheologie, numismatică ori muzee. Tinerii români au fost atraşi şi de politehnicile din Viena, Chemnitz, Munchen, unde creativitatea era stimulată din toate punctele de vedere. De notat că, în cuprinsul României lui Cuza şi Carol I au funcţionat 255 de jurişti care au studiat dreptul la şase universităţi germanofone, afirmă autorul.
S-a făcut chiar o estimare globală, potrivit căreia 26-27% din totalul elitelor româneşti cu studii superioare ale secolului XIX s-au format în Germania şi în Austria. Ceea ce spune mult despre dorinţa românilor de a sta cu faţa către Occident.
Legături puternice
De-a lungul secolului al XIX-lea, legăturile României cu Prusia, apoi cu Germania au fost excelente. Semnificativ este faptul că, în anul 1866, un prinţ de origine germană, Carol I de Hohenzollern, a fost instalat pe tronul României. Carol I a reuşit să transforme tânărul stat apărut pe harta României într-o oază de stabilitate. El a înzestrat Vechiul Regat cu o constituţie inspirată de cea belgiană şi care era una dintre cele mai democratice din Europa, cu un sistem politic stabil, cu o infrastructură modernă, care a inclus şi primele căi ferate din Valahia şi Moldova, dar şi cu o economie performantă. Nu în ultimul rând, Carol I a organizat o armată română performantă, care au transformat micul principat într-un actor regional important. Acest lucru a fost vădit şi în timpul Războiului de Independenţă din anul 1877, relatat pe larg în paginile „României libere” de atunci. Dincolo de Războiul de Independenţă, Carol I a adus României Dobrogea, iar apoi rangul de regat. Marele rege al României a obţinut şi un imens prestigiu pentru ţara noastră la finalul războaielor balcanice, care a însemnat şi un câştig teritorial, reprezentat de Cadrilater, azi parte a Bulgariei.
