Cel pe care ursitoarele l-au harazit sa fascineze pe contemporanii sai cu arta oratoriei, inscriindu-se printre cei mai talentati manuitori si slefuitori ai cuvantului rostit, s-a remarcat printre oamenii politici si de stat ai generatiei sale datorita unei inteligente vii, dar si printr-o abnegatie rar intalnita, pusa in slujba interesului national. Lectia de viata pe care Dumitru (Take) Ionescu a oferit-o contemporanilor sai depaseste cronologia epocii in care a trait. In campul actiunii politice, el a dovedit perseverenta, altruism si pasiune, toate puse in slujba unor cauze esentiale.
Viitorul mare om politic si de stat a vazut lumina zilei la Ploiesti la 13/25 octombrie 1858, intr-o familie modesta apartinand clasei de mijloc. Studiile superioare le va incepe si urma la Paris vreme de sase ani, pregatindu-se pentru cariera juridica, frecventand cursurile Facultatii de Drept si reusind sa produca in randurile colegilor si profesorilor o imagine de necontestat datorita eminentei sale prestatii intelectuale la cursuri, seminarii si examene, atragandu-si elogii binemeritate. Avea numai 19 ani cand departe de tara demonstreaza cu o veritabila stapanire de sine si cu o logica impresionanta o ferma luare de atitudine in favoarea interesului national cu prilejul unei reuniuni oficiale la care generalul ungur Thurr a pledat pentru interesele tarii sale si vocatia ei pe continent. Cu o dezinvoltura in exprimare si pe un fond de idei plin de substanta, Take Ionescu rosteste un discurs care va insemna pentru el un succes oratoric ce-i va legitima cariera de om politic si de stat, insotindu-l intreaga viata si care-i va aduce elogiile contemporanilor ce-i vor atribui cognomenul: "Gura-de-aur".
Un debut timpuriu in adunarea alesilor tarii il aseaza pe Take Ionescu alaturi de alte nume de rezonanta ale vietii politice de mai tarziu: Alexandru Marghiloman, Constantin Dissesu, Costica Arion, Alexandru Djuvara. Acestia il vor delega pe tanarul coleg sa vorbeasca in numele lor din postura de recent alesi in parlamentul Romaniei iar cuvintele inzestrate cu harul oratoriei pe care alesul oltenilor le-a adresat celor de atunci l-au facut pe George Panu sa astearna pe hartie ganduri care s-au dovedit profetice pentru cariera ulterioara a lui Take Ionescu: "Acest tanar e plin de viitor. Acest deputat al Craiovei este, pentru Parlamentul roman o adevarata podoaba." Take Ionescu isi inaugura activitatea parlamentara la 26 de ani iar peste inca sapte in deplina maturitate fizica si psihica va deveni ministru. Talentul sau oratoric era dublat de o remarcabila calitate a scrisului competent, incarcat de idei si argumente. Va publica articole scrise cu nerv si cu miez in coloanele ziarului "Romanul" editat de C.A. Rosetti, materiale de presa pe care le semneaza cu pseudonimul "Joanera". Una din temele predilecte ale tanarului gazetar avea in vedere politica externa a Romanie iar pe fondul acestei orientari se profileaza cu obstinatie ideea necesitatii istorice a infaptuirii unitatii nationale, subliniind de pilda intr-unul din articolele sale ca aproape 11 milioane de romani sunt insufletiti de un gand si de un ideal comun iar numarul lor mare ii indreptateste sa se tina seama de vointa lor ferma de a-si realiza indreptatitele aspiratii nationale.
Inainte si dupa Marele Razboi
Take Ionescu a dovedit un remarcabil talent de analist politic al vremii sale relevand cauzalitatile unor fenomene, situatii si evenimente care au marcat profund Europa si nu numai, prin declansarea Primului Razboi Mondial. El va scrie in coloanele publicatiei franceze "La Grande Revue", numarul 16 din 1915 un studiu pe care l-a tradus in limba romana sub titlul Originile Razboiului. Depozitiile unui martor, in care radiografiaza exemplar amploarea fara precedent a evenimentelor anterioare razboiului, si, dupa acesta, importanta sanctionarii morale a vinovatilor: " Ceea ce da atata insemnatate chestiunii originilor acestei calamitati este intensitatea ei. Orice s-ar spune exista un tribunal pentru autorii crimei: acela al con-stiintei universale". La originile Primei Mari Conflagratii, Take Ionescu aseaza militarismul prusac, apoi dorinta Germaniei de a zdrobi Anglia, pastrand insa raporturi bune cu Rusia si mentinand alianta defensiva cu Austro-Ungaria. Pentru a demonstra esenta problemei pe care o aborda, Take Ionescu il citeaza pe Bismarck in ale carui Memorii cancelarul german sublinia pozitia pe care urma s-o adopte Austro-Ungaria in politica sa externa, in conditiile in care nationalitatile din cuprinsul monarhiei isi reven-dicau drepturile lor legitime la autodeterminare: "E usor de inteles ca locuitorii din valea Dunarii pot avea nevoi si vederi care se intind dincolo de marginile actuale ale monarhiei Austro-Ungare; constituirea Imperiului german arata Austriei calea pe care ea va putea im-paca interesele ce exista intre granita rasariteana si gurile din Cattaro." Principala cauza a razboiului a fost rivalitatea anglo-germana, dar Anglia, tara conser-vatoare prin traditie si pasnica, s-a apropiat de Franta, tot un element conservator in Europa. Criza balcanica duce la infrangerea Turciei si din aceasta cauza Germania a fost dezamagita si nemultumita. Imparatul Wilhelm al II-lea considera ca razboiul care se apropia va fi o lupta intre germanism si slavism si sub acest raport de natura etnica nu se insela. Franz Ferdinand, mostenitorul tronului Austro-Ungariei nazuia sa dea Austriei o alcatuire constitutionala si sa incorporeze Serbia, Romania si Bulgaria intr-o federatie imperiala, considerand ca pentru poporul roman aceasta e unica modalitate de intregire a neamului sau. Take Ionescu remarca amintind impre-jurarile declansarii razboiului: "Germania singura a creat situatiunea care a dus la razboiul general (…) Niciodata Austria n-ar fi indraznit daca Germania nu i-ar fi lasat mana libera." Scriind despre Austria Take Ionescu preciza anacronismul Imperiului habsburgic: "E o fosila in lumea moderna. E un stat fara sa fie o natiune. Nu e in realitate decat o dinastie, un guvern si o armata (…) In Imperiul Habsburgic sunt multe natiuni. Singura care nu se gaseste in el este natiunea austriaca." Tendintele Austriei de a provoca un razboi in Europa s-au manifestat inca din timpul crizei balcanice. Concluzia lui Take Ionescu in legatura cu originile razboiului este corecta si exacta: "Atentatul de la Sarajevo fu pentru razboinicii de la Berlin nu doar un dar ceresc. Pusera mana pe el cu o bucurie macabra. Facura speculatii asupra conceptiei ca principiul monarhiei e aproape de origine divina (…) In ceea ce priveste tara noastra: "Romania marita pe socoteala Rusiei si Bulgariei, marita in dauna Serbiei, trebuia sa intre intr-o unitate vamala cu Austria pana in ziua cand cele doua tari aveau sa faca pentru totdeauna parte din monarhia Habsburgilor." Dar cursul istoriei europene ca si cel al Romaniei a fost altul la sfarsitul razboiului prevaland ideile si principiile democratice si ale respectarii libertatilor popoarelor de a-si afirma fiecare perso–nalitatea etnica si identitatea nationala.
Take Ionescu a fost printre putinii oameni politici europeni care a intuit cu exactitate tabloul politic al continentului dupa sfarsitul Primei Mari Conflagratii scriind intr-o suita de articole aparute in ziarul "La Roumanie", in anul 1914, ca dupa razboi se vor produce schimbari profunde: disparitia marilor monarhii, o orientare a societatii spre stanga, aparitia unui socialism de esenta revolutionara si afirmarea SUA ca o mare putere mondiala. Articolul "Cascada Tronurilor" scris de Take Ionescu in "La Roumanie", aparut la 24 august 1914 exprima o premonitie validata de un timp nu prea indepartat: "Va fi o cascada de tronuri. Europa va fi republicana". Intr-o discutie purtata cu un prieten pe o tema care figura pe buzele tuturor, cea a soartei lumii dar si a tarii noastre dupa razboi, Take Ionescu vedea un orizont sumbru pentru perioada postbelica, fara sa scape atentiei lui implinirea idealului national al romanilor: "O saracie grozava va stapani omenirea foarte multi ani (…) Dintr-o criza vom intra in alta. Tine bine minte! Generatia mea si a ta va vedea Romania Mare, dar nu va vedea zile bune." Razboiul izbucnise dar inca nu se intrevedea intrarea in actiune a doua mari puteri de peste Ocean: Statele Unite ale Americii si Japonia, dar Take Ionescu cu spiritul lui vizionar a sesizat ca aceste state se vor angaja in marea confruntare armata iar razboiul va fi de lunga durata, ceea ce s-a si confirmat.
De ce Take Ionescu s-a lansat in viata politica a Romaniei, care au fost resorturile care l-au propulsat, natura comportamentului omului politic care oscileaza intr-un balans mai lent sau mai rapid provocat de adieri sau de vanturi taioase? Take Ionescu a facut parte din pleiada barbatilor politici prinsi in valtoarea pasiunilor si a luptelor, asupra carora s-au concentrat cele mai superlative elogii si cele mai necrutatoare atacuri. I s-a reprosat lui Take Ionescu arivismul, dar nu a fost singurul prins in mrejele practicarii unei politici cu sinuozitati si a unui parcurs traseist.
Cronicarul parlamentar G. Pascu i-a prezis lui Take Ionescu la debutul sau politic: "Va fi ministru", dar tot el a adaugat "Nu se stie cu ce partid". La inceputul carierei sale s-a dovedit devotat lui Ion C. Bratianu iar la reprosul care i s-a facut in Camera Deputatilor ca este un "liberal cu zurgalai", a dat un raspuns inteligent si plin de talc: "Da, am zgarda, ma falesc cu ea, caci mi-a pus-o de gat Ion Bratianu." Dupa scurt timp a intrat in randurile "Opozitiei Unite" iar in anul 1891 in guvernul conservator prezidat de Lascar Catargiu. O trecere in revista a formatiunilor guvernamentale din care a facut parte Take Ionescu ilustreaza apetenta sa pentru ocuparea unor functii importante in esichierul vietii de stat a Romaniei la sfarsitul veacului XIX si inceputul celui de-al douazecilea secol. Ocupa functia de ministru al Cultelor si Instructiunii publice in Guvernul Lascar Catargiu (27 noiembrie 1891 – 3 octombrie 1895). Acelasi portofoliu l-a detinut in guvernul condus de George Gr. Cantacuzino (11 aprilie 1899 – 6 iulie 1900). De la 9 ianuarie 1900, in acelasi guvern a devenit ministru de Finante in locul generalului George Manu, demisionat. Tot ca ministru de Finante functioneaza in alt guvern George Gr. Cantacuzino (22 decembrie 1904 – 12 martie 1907). In timpul celor doua Razboaie Balcanice, Take Ionescu ocupa functia de ministru de Interne in guvernul Titu Maiorescu (14 octombrie 1912 – 31 decembrie 1913). In anii participarii Romaniei la Primul Razboi Mondial, Take Ionescu este numit ministru fara portofoliu in guvernul Ion I. C. Bratianu (11 decembrie 1916 – 28 ianuarie 1918) si tot in aceasta echipa indeplineste functia de vicepresedinte al Consiliului de Ministri de la 10 iulie 1917. In guvernul General Alexandru Averescu (13 martie 1920 – 16 decembrie 1921) Take Ionescu va detine de la 13 iunie 1920 functia de ministru de Externe in locul lui Duiliu Zamfirescu, demisionat.
La sfarsitul unei prestigioase activitati guvernamentale, Take Io-nescu devine premierul unui gu-vern cu o existenta scurta, omul politic detinand pe langa Presedintia Consil-iului de Ministri si ministerul de Finante (7 decembrie 1921 – 19 ianuarie 1922). Desigur, Take Ionescu la fel ca si alti oameni de stat sau politici ai vremii sale sau de mai tarziu a fost o personalitate controversata, supusa unor aprecieri si critici de tot felul, unele indreptatite, altele nemotivate. Important ramane ce a facut si cat a facut pentru Romania, cum a gandit si ce a pus in practica pentru progresul tarii sale.
Conceptia lui Take Ionescu despre datoria civica a omului de stat investit cu o functie publica o exprima cu claritate concentrata intr-un emblematic aforism demn de a fi apreciat si retinut si de oamenii zilelor noastre raspunzatori de destinele tarii pe care o guverneaza, indiferent de partizanatul lor politic: "Pentru a fi un om de stat, trebuie sa fii ceva mai mult decat un om de partid." In functiile, multe si importante pe care le-a detinut, Take Ionescu a reusit sa confere o dimensiune majora si trainica initiativelor si actiunilor sale intreprinse si asezate in slujba cetatenilor, a intereselor generale. In functia sa de ministru al Instructiunii publice a fost un inovator si un deschizator de drum fiind autorul primei legi de organizare a invatamantului primar din Romania. Pentru imbunatatirea acestui sistem de invatamant, Take Ionescu a considerat esentiala despartirea scolii rurale de scoala urbana, iar cea dintai sa fie pusa sub autoritatea prefectilor politici din capitalele judetelor, sprijinirea si dotarea materiala a scolilor satesti sa revina in atributiile comunelor. S-a ingrijit pentru incadrarea posturilor de invatatori indeosebi cu cadre didactice femei, considerand, si avea multa dreptate in aceasta privinta ca invatatoarele sunt mai disciplinate si mai putin preocupate de idei si activitati cu caracter politic, principala lor preocupare cantonandu-se in asigurarea unui proces instructiv si educativ exigent. Consideratii diametral opuse despre personalitatea politica a lui Take Ionescu intal-nim in aprecierile lui Petre P. Carp si I.G. Duca.
Daca seful conservatorilor junimisti il judeca aspru invinovatindu-l de lipsa unor principii in politica "Intotdeauna pledeaza o cauza, niciodata nu apara o convingere.", fruntasul Partidului National Liberal ii compune un portret mult mai nuantat si apropiat de realitatea vietii politice din Romania: "Era un entuziast, un emotiv si un romantic. Credea in ceea ce spunea cu neprefacuta sinceritate si cu o patima comunicativa "Puternic ancorat in viata politica si sociala a Romaniei, Take Ionescu s-a remarcat prin implicari sustinute si atitudini ferme in varii domenii ale lumii in care a trait, o lume cu lumini si umbre, cu patimi si ambitii, urcusuri si coborasuri pe o scara ale carei trepte se dovedeau uneori insuficient de trainice pentru cei care se incumetau sa paseasca pe ele. In 1888, an al unor revolte taranesti in zona de sud a Romaniei, Take Ionescu isi spune cuvantul in Parlament referindu-se la dreptul sacru al taranului de a avea pamant: "Ideea dreptului la pamant este in destinele, in traditiunile, in suvenirurile, am putea zice, in oasele si carnea taranului nostru. Nimic de mirare daca in vreme de rascoale acest strigat il pridideste. "Pledoariile lui pentru infaptuirea reformei agrare vizeaza imbunatatirea situatiei materiale a taranului roman, inzestrarea acestuia cu o proprietate. In 1907 se pronunta pentru infiintarea unui institut de credit agricol menit sa faciliteze imprumuturile solicitate de lumea satelor.
Take Ionescu s-a numarat printre putinii oameni politici romani cu o judecata limpede asupra esentei problemei nationale. si pe acest teren el s-a dovedit un inegalabil maestru al apararii unei cauze nobile si drepte. Sclipitor si caustic, el ramane un maestru al dialogului cu interlocutorii sai, discutiile cu acestia se remarcau din partea sa printr-un limbaj diplomatic, alteori frust. Intr-o convorbire avuta cu primul ministru al Austro – Ungariei, Deszö Banffy, omul politic roman se dovedeste scanteietor in manuirea artei cuvantului rostit. Intrebat de baron in mod insidios: "Nu care cumva imi vei spune ca n-ati dori sa luati Transilvania?", Take Ionescu ii raspunde prompt si cu o logica de nezdruncinat: " Nu, nu ti-as putea spune aceasta, caci daca ti-as spune-o ai crede ca te mint, sau ca sunt un nemernic care nu-si iubeste tara. Vreau sa iau Ardealul, dar stiu ca nu pot. La randul mei si eu iti zic: Nici d-ta nu-mi vei spune ca n-ati dori sa ajungeti la Marea Neagra", si va adauga la finalul acestei discutii cuvinte remarcabile pentru ilustrarea unui paradox esential: "Numai asupra unui singur punct suntem de acord, anume ca niciodata nu vom fi de acord !"
In 1893 intr-o sedinta a Parlamentului Romaniei, printr-o interventie magistrala ca raspuns la temerile lui Dimitrie Sturdza care declara ca primirea Transilvaniei de catre Romania ar fi in detrimentul tarii noastre intrucat s-ar destrama Austro-Ungaria, Take Ionescu ofera o replica demna de un diplomat cu o vasta experienta in domeniu: "Daca este intr-adevar extraordinar a ridica o asemenea chestiune in Parlamentul roman, este si mai extraordinar sa auzi pe un om de stat al unei tari tragandu-i hotarele pentru vesnicie si spunand azi, in 1893, pana unde au sa mearga, in vecii vecilor, nazuintele neamului romanesc. "Dar Take Ionescu nu a fost numai omul inzestrat cu verbul mestesugit al declaratiilor, promisiunilor si atitudinilor de opinie ci si persoana oficiala hotarata sa ia masuri prin care au fost sprijinite material inainte de Marea Unire, invatamantul si biserica din Transilvania, subventionand de la nivelul functiei de ministru al Instructiunii publice institutii scolare si ale clerului. A fost un sustinator si un sprijinitor apropiat al romanilor macedoneni, dar nu totdeauna a putut sa fie un filantrop prompt, deoarece trebuia sa tina seama si de circumstante politice. Atunci cand a fost solicitat de Sterie Diamandi, presedintele studentilor macedoneni, sa sprijine prin demersuri sustinute si necesare deschiderea scolilor si bisericilor din Macedonia sarbeasca, Take Ionescu i-a explicat totodata solicitantului despre dificultatile unei asemenea intreprinderi provenite din ratiuni de natura politica explicabile perioadei imediate dupa terminarea Primului Razboi Mondial: "La rasarit, avem Sovietele, un vecin puternic si foarte primejdios. Ele s-au resemnat sa piarda atatea provincii ca: Polonia, Finlanda, Estonia, Letonia. Nu vor sa renunte la Basarabia si fac mare caz de dansa. E coridorul care duce la stramtori si Constantinopol, visul secular al rusilor. Dincolo, e Ungaria care, in ruptul capului nu se poate impaca cu pierderea Ardealului. "Ungaria care se desteapta", nu – i o simpla expresie ci o vie realitate. La sud, avem Bulgaria care nici ea nu intelege sa renunte la Cadrilater, daca nu chiar si la Dobrogea. Cum vezi suntem incercuiti numai de vrajmasi care nu pandesc decat momentul prielnic. Pentru intampinarea primejdiei si mentinerea Romaniei Mari care s-a infaptuit cu atata truda, eu n-am decat o singura forta de opus: Mica Antanta. De aceea nu ma pot strica cu Serbia. Afla, dar, ca nu sunt un mare om politic decat ca sa fiu bun roman."
O astfel de analiza pertinenta asupra unui context geopolitic nefavorabil atunci Romaniei era rodul unei intelepte gandiri profund realiste si responsabile pentru interesele tarii noastre.
Take Ionescu s-a remarcat de tanar prin vocatia sa de luptator pe baricadele politicii romanesti in care abundau adversitatile, intrigile si pasiunile. Se incheiau si se desfaceau aliante, aveau loc dizidente. Se produceau grupari si regrupari de formatiuni politice. Avea doar 29 de ani cand, in octombrie 1887 alaturi de Nicolae Fleva conduce disidenta liberala care se va uni cu gruparea tinerilor conservatori avand ca lider pe Nicolae Filipescu, ambele formatiuni unindu-se si creand "Liga de rezistenta", o noua formatiune pe scena politicii ro-manesti. In toamna anului 1901, octombrie, seful partidului conservator Petre P. Carp face publica o declaratie referitoare la regruparea partizanilor partidului marilor proprietari agricoli infiintat in 1880, expunerea sa de motive oficializand iarasi unitatea conservatoare periclitata pana atunci datorita disensiunilor dintre "carpisti" (junimisti) si "takisti", partizanii lui Take Ionescu. Anul 1908 este marcat si de aparitia a doua noi partide: Partidul conservator – democrat sub presedintia lui Take Ionescu si Partidul national – democrat cu o conducere dubla, a presedintilor sai, Nicolae Iorga si A.C. Cuza. In vocabularul politic al acelui timp se vor vehicula doua expresii legate de personalitatea sefului primului partid aparut in viata politica romaneasca dupa anul marii ras-coale taranesti: takismul, un curent de gandire si doctrinar si takistii , adeptii fondatorului noii formatiuni. Programul noului partid era de "centru" si exprima in mod prioritar interesele burgheziei mici si mijlocii. Partidul fondat si condus de Take Ionescu s-a constituit intr-un organism politic de sine statator la 3/16 februarie 1908 la congresul care a avut loc la Bucuresti reusind sa obtina intr-un scurt interval de timp o serie de succese electorale indeosebi la colegiul al II-lea, evidentiindu-si pozitiile si mesajele in timpul guvernarii tarii de catre Titu Maiorescu in anii 1912-1913.
O constiinta lucida
Declansarea Primului Razboi Mondial a pus Romania in fata alternativei de a intra in focul operatiunilor militare sau de a nu participa la acestea de partea uneia sau alteia din cele doua tabere aflate in conflict. La 21 iulie / 3 august 1914 la Sinaia, la Consiliul de Coroana unde au luat parte atat ministrii guvernului prezidat de Ion I. C. Bratianu dar si oameni politici marcanti aflati in opozitie, s-a respins cererea Regelui Carol I, sprijinit puternic de Petre P. Carp, de a participa la razboi impreuna cu Puterile Centrale si s-a decis adoptarea unei atitudini politice de neutralitate armata. Cu o viziune clara si corecta asupra evolutiilor politice si militare din Europa, Take Ionescu inca din 1913 anticipa pozitia Romaniei in conflagratia ce se apropia. La 9 septembrie 1913 el ii declara lui Raymond Poincaré presedintele Republicii Franceze: "Ceea ce stiu e ca armata romana nu se va gasi de partea vrajmasilor vostri. De aceasta sunt absolut sigur." Se va dovedi unul din cei mai devotati partizani ai participarii Romaniei la razboi alaturi de Antanta impotriva Puterilor Centrale si un inflacarat sustinator al luptei pentru intregirea tarii, a desavarsirii unitatii nationale. Raporturile sale foarte cordiale cu Poincaré l-au indreptatit pe Ion I.C. Bratianu in anii neutralitatii sa-i solicite omului politic francez sa sustina in fata Aliatilor punctul de vedere al guvernului roman in cererile acestuia pentru sustinerea legitimitatii idealului national prin intregirea tarii. Initiativele sale pentru impulsionarea actiunilor menite sa asigure cele mai potrivite masuri indreptate spre telul comun al unitatii nationale dau roade. La 18 septembrie / 1 octombrie 1916 a luat fiinta " Federatia unionida" alcatuita din reprezentanti ai conservatorilor "antantisti", ai Partidului Conservator – Democrat si ai transilvanenilor aflati in acel timp in Romania, presedinte al acestui organism este ales Nicolae Filipescu, iar cei doi vicepresedinti sunt Take Ionescu si Simion Mandrescu. In octombrie 1916 gruparea lui Nicolae Filipescu a fuzionat cu partidul lui Take Ionescu formandu-se prin aceasta alianta Partidul Conservator Nationalist. Desi ocupa in guvernul constituit la Iasi la 11/24 decembrie 1916 postul de ministru fara portofoliu, numele lui Take Ionescu este asociat cu cel al Presedintelui Consiliului de Ministri si totodata ministru de Externe, ceea ce, dupa cum apare in istoria guvernarii acelor ani, reprezenta o conducere asigurata de Ion I.C. Bratianu si Take Ionescu, acesta din urma devenind la 10 iulie 1917 vicepresedinte al Consiliului de Ministri, o functie noua si importanta necesara pentru vremurile grele prin care trecea Romania
Perioada aspra a razboiului nu-l impiedica insa pe Take Ionescu sa se gandeasca la soarta Romaniei dupa incheierea pacii. La Iasi, in sedinta Parlamentului din 10 iunie 1917 el se pronunta cu hotarare pentru infaptuirea celor doua mari reforme democratice: improprietarirea taranilor si votul universal, neuitand sa sublinieze ca acestea se vor aplica cu mari si grele renuntari din partea celor care conduceau tara. "Daca clasele diriguitoare n-ar fi facut altceva decat sa impinga la razboi, si inca si-ar fi ispasit toate pacatele si ar fi castigat laurii izbanzii. Noi legiferam pentru Romania Mica, dar legiferam pentru Romania de maine. Generatia noastra a facut o fapta mare, a declansat razboiul. Azi face a doua fapta mare, cand pe cale legala implineste cea mai larga, cea mai indrazneata si, nadajduiesc, cea mai fecunda dintre revolutiile pe care le cunosc in istoria revolutiilor legale. Istoria nu va uita ca pe un colt, stransi de nevoi si amarati de chinuri, am avut nu numai barbatia de a crede in victorie si de a spune: vom pieri dar nu vom dezerta, dar am avut si barbatia sa ne decapitam singuri pentru generatiile viitoare." Take Ionescu s-a pronuntat ferm impotriva Tratatului de pace de la Bucuresti (24 aprilie/7 mai 1918) dintre Romania, pe de o parte si Germania, Austro – Ungaria, Bulgaria si Turcia pe de alta parte, prevederile documentului amintit afectand grav teritoriul tarii si inrobind-o economic, indeosebi in agricultura si in sectoarele petrolier si forestier. Spunea cu privire la o atare flagranta nedreptate istorica, este adevarat conjuncturala: "Eu nu am decat o singura tinta: Romania Mare. Eu n-o pot realiza decat prin respectul fidel si complet al obligatiilor fata de Aliati si prin eroismul pana la capat al fortelor mele, cu riscul chiar de a vedea suprimarea provizorie a statului roman. Eu pot lasa pe cei de la Bucuresti sa faca o pace separata, dar Romania legala nu o poate face."
Autoritatile germane de ocupatie au reactionat dur impotriva celor potrivnici pacii amintite, printre acestia, si nu erau putini, numarandu-se si Take Ionescu. Este considerat un element indezirabil si obligat sa se expatrieze, iar locuinta sa din Bucuresti, de pe strada Atena, ii este devastata cu o violenta de nedescris. La Ploiesti, orasul sau natal, vagonul din trenul cu care calatoarea Take Ionescu este atacat de germanofili cu pietre si oua clocite. Plecat din tara ajunge la Paris unde va continua sa militeze activ pentru cauza intregirii Romaniei si a implinirii astfel a idealului nostru national. La 24 august / 6 septembrie 1918 s-a constituit in capitala Frantei Consiliul National al Unitatii Romane al carui presedinte a fost numit Take Ionescu, vicepresedinti erau alte remarcabile personalitati politice si culturale: Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu si Th. Florescu. Acest organism s-a bucurat de o larga apreciere si de o recunoastere internationala din partea Frantei, SUA, Marii Britanii si Italiei, intr-un interval scurt de timp de la infiintare, intre 29 septembrie/12 octombrie si 29 octombrie11 noiembrie 1918, guvernele statelor amintite considerandu-l exponentul legitim al statului roman. Pentru prima dar si pentru ultima data in cariera sa politica, Take Ionescu a condus un guvern in calitate de presedinte al Consiliului de Ministri intr-o perioada scurta de timp intre 17 decembrie 1921 si 19 ianuarie 1922.
Ctitor al Micii Intelegeri
Remarcabila ramane in istoria politicii externe romanesti activitatea diplomatica depusa de Take Ionescu pentru intemeierea Micii Intelegeri, prima alianta defensiva regionala cu participarea unor state din Europa Centrala si Balcani: Mica Intelegere in compunerea careia au intrat: Cehoslovacia, Iugoslavia si Romania este in mare parte rodul demersurilor diplomatice intreprinse de Take Ionescu la care au aderat si alti oameni politici din celelalte tari ale zonei care vor forma osatura noii aliante. Bazele ei s-au pus din perioada preliminariilor Conferintei de Pace de la Paris, adica din 1919, mai ales ca drumul pe care urmau sa-l parcurga statele interesate sa se alieze era presarat cu destule obstacole, dar era necesar dupa cum scria Take Ionescu in cartea sa intitulata Mica Intelegere aparuta la Bucuresti in 1922: "(…) ca toate divergentele care ar putea sa se iveasca intre noi sa fie tratate in spiritul amical al aliatilor care cauta sa se inteleaga". In conceptia lui Take Ionescu alianta regionala proiectata avea in vedere pe langa cele trei state amintite si Grecia si Polonia, dar o atare reuniune nu s-a putut realiza desi ministrul roman de externe a facut eforturi deosebite pentru o coagulare a intereselor nationale ale acestor tari. Ideea potrivit careia respectarea status-quo-ului in Europa dupa Tratatul de la Versailles si implicit asigurarea securitatii frontierelor nationale ale statelor mici si mijlocii din Europa centrala si de sud – est impotriva revizionismului, indiferent din ce directie ar veni el a fost cheia de bolta a gandirii si actiunii lui Take Ionescu. S–a deplasat in numeroase randuri in capitalele marilor tari europene pentru a pleda cu claritate si cu argumente justetea cauzei Micii Intelegeri. Dupa o discutie purtata cu Alexandre Millerand, presedintele Frantei, pe tema noii aliante regionale, Take Ionescu scria: "Millerand mi-a declarat ca este incantat de proiectul de alianta defensiva intre cele cinci state – Polonia, Cehoslovacia, Romania, Iugoslavia si Grecia – si ca va actiona si el pentru ca acest proiect sa izbandeasca."
In paginile presei franceze si in opinia oamenilor politici din Hexagon, eforturile diplomatice depuse de Take Ionescu erau bine apreciate: "Romania redevenise elementul important la rasarit". si Marea Britanie a salutat initiativa lui Take Ionescu, dupa cum lasa sa se inteleaga ministrul roman de Externe: "Lloyd George aproba pe deplin proiectul ", asa dupa cum s-au pronuntat pozitiv si italienii prin primul lor ministru Giovanni Giolitti si ministrul de externe, contele Sforza.
Toate aceste demersuri, toata aceasta staruinta a celor care doreau liniste si stabilitate pentru tarile lor in acest colt al Europei atat de ravasit de furtunile istoriei, si intre acestia Take Ionescu a avut un rol esential, s-au finalizat prin incheierea unor acorduri bilaterale; la 14 august 1920: Tratatul cehoslovaco-iugoslav; la 23 aprilie 1921: Conventia de alianta defensiva romano-cehoslovaca; la 7 iunie 1921: Conventia dintre Romania si Regatul Sarbo-Croato-Sloven. Chiar daca Polonia si Grecia nu au intrat in Mica Intelegere, eforturile diplomatice depuse de Take Ionescu pentru asigurarea unor bune relatii de prietenie cu cele doua tari au dat rezultate. La 3 martie 1921 s-a incheiat Conventia de alianta defensiva intre Romania si Polonia, act diplomatic la care contributia diplomatica a lui Take Ionescu a fost esentiala. Omul politic si de stat roman avea toate motivele sa fie multumit de opera lui si inca posibilitati multiple s-o sporeasca in anii ce urmau sa vina in folosul tarii si al tuturor romanilor. Din nefericire soarta i – a fost potrivnica deoarece la numai 64 de ani este victima unui accident culinar, o indigestie grava. Aflat cu sotia sa la Neapole a consumat o stridie, dupa care a contractat un tifos dandu-si obstescul sfarsit la Roma, dupa cum nota in Amintirile sale Constantin Argetoianu. Pleca in eternitate omul pe care Regele Carol I il considera cel mai inteligent cap politic pe care l-a avut Romania epocii sale. Take Ionescu a fost inmormantat la Sinaia unde isi doarme somnul de veci strajuit de maretia Bucegilor si inconjurat de brazii falnici ai acestor locuri pe care le-a indragit atat de mult.
