26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportAtletismUltimul mareşal al României – Regele Mihai I

Ultimul mareşal al României – Regele Mihai I

Toţi regii României au deţinut gradul de mareşal, cel mai înalt din Armata Română.

 

Rolul istoric al Regelui Mihai I al României, care împlineşte astăzi vârsta de 92 de ani, este binecunoscut. Istoricii consideră că el a influenţat decisiv cursul celui de-al doilea război mondial, prin decizia sa de a scoate România din alianţa sa cu puterile Axei. Este cunoscut faptul că această decizie curajoasă a scurtat cu cel puţin şase luni durata războiului.

Ca o consecinţă a actului Majestăţii Sale, în cursul tratativelor de pace care au urmat războiului, România a reuşit să recupereze Transilvania de Nord, ocupată în anul 1940 de către Ungaria horthystă, chiar dacă România nu a reuşit să obţină statutul de putere cobeligerantă şi nici să primească înapoi Basarabia şi Bucovina de Nord, ocupate de Uniunea Sovietică, şi nici Cadrilaterul, ocupat de Bulgaria.

Din 23 august 1944, Regele Mihai I a comandat Armata Regală Română, care a luptat victorios pe frontul de vest, pe teritoriile României, Ungariei, Slovaciei şi Austriei. Majestatea Sa a comandat Armata Regală Română nu doar în calitate de suveran al României, ci şi ca deţinător al gradului de mareşal, cel mai înalt grad militar, pe care l-a primit la 10 Mai 1941, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Majestatea Sa a păstrat gradul de mareşal al Armatei Române după încheierea celui de-al doilea război mondial, cu atât mai mult cu cât Regele României a primit cele mai înalte decoraţii militare americane şi sovietice, pentru contribuţia sa excepţională la scurtarea războiului.

Celălalt mareşal al Armatei Regale Române, fostul prim-ministru, Ion Antonescu, a fost condamnat la degradare în anul 1946. În prezent, Regele Mihai I este singurul român care deţine acest grad militar şi, din acest punct de vedere, este superiorul tuturor generalilor şi amiralilor din actuala armată română.

Toţi regii României au fost mareşali

Primul român care a primit gradul de mareşal a fost chiar Regele Carol I. De origine germană, din Casa de Hohenzollern, Majestatea Sa a primit bastonul de feldmareşal al armatei imperiale germane în anul 1909, cu ocazia împlinirii a 70 de ani. Cel care i-a oferit acest baston de feldmareşal a fost însuşi principele moştenitor al Imperiului German, Wilhelm.

De asemenea, în anul 1912, Regele Carol I a primit şi bastonul de mareşal al Armatei Imperiale Ruse. Cel care i-a oferit acest semn distinctiv al înaltului grad militar a fost Marele Duce Nicolae, camaradul său din războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878, cunoscut în istoriografia românească sub numele de Războiul de Independenţă. Nepotul Regelui Carol I, Regele Ferdinand I cel Loial, a primit, la rândul său, bastonul de mareşal al Armatei Regale Române chiar la 1 decembrie 1918.

Înaltul grad militar le-a mai fost oferit, în perioada interbelică, generalilor Constantin Prezan, în anul 1924, şi Alexandru Averescu, în anul 1927. De asemenea, Regele Carol al II-lea a primit gradul de mareşal în anul 1938. Din anul 1941, nici un militar român nu a mai devenit mareşal.

Cele mai citite

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă...
Ultima oră
Pe aceeași temă