Trecerea lui Toma Cantacuzino în tabăra creştină a pricinuit căderea lui Constantin Brâncoveanu, azi canonizat de Biserica Ortodoxă Română.
Odiseea lui Dimitrie Cantemir, principele cărturar al Moldovei şi aliat al ţarului Rusiei, Petru cel Mare, este binecunoscută. Savantul iluminist a lăsat în urma sa o serie de opere, precum „Descrierea Moldovei” ori „Divanul ori gâlceava înţeleptului cu lumea”. În toată această odisee, Dimitrie Cantemir a avut un tovarăş, care era, de asemenea, os domnesc şi care a ajuns „slugă la ruşi”, la fel ca şi principele Moldovei. Este vorba de prinţul Toma Cantacuzino, nepot al domnitorului Şerban Cantacuzino şi conte al Imperiului Rus. El era, de asemenea, rudă cu principele Dimitrie Cantemir.
Toma Cantacuzino s-a născut la Bucureşti, fiu al marelui agă Matei Cantacuzino. El a fost coleg de generaţie cu Dimitrie Cantemir, care a făcut parte din dinastia ce i-a dat pe Constantin Cantemir şi pe Antioh Cantemir. Rămas orfan de mic, Toma Cantacuzino a fost crescut de unchiul său, Şerban Cantacuzino, care i-a deschis drumul către cele mai importante funcţii din administraţia Valahiei. În anul 1701, el a devenit mare sluger, în anul 1704 a devenit mare postelnic, iar în anul 1706 a devenit mare spătar. În anul 1711, în condiţiile în care în locul unchiului său fusese instalat pe tronul Valahiei Constantin Brâncoveanu, Toma Cantacuzino a fost contactat de emisarii ţarului rus Petru cel Mare.
Acesta l-a înştiinţat despre plănuitul război împotriva Imperiului Otoman şi despre alianţa cu domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir. Toma Cantacuzino a acceptat să intre în alianţa cu Imperiul Rus, pe care îl agrea deoarece ţarul era de aceeaşi credinţă cu el. Petru cel Mare, aliat cu Dimitrie Cantemir, a început ofensiva împotriva otomanilor. În acelaşi timp, domnitorul Valahiei, Constantin Brâncoveanu, care negociase şi el cu ţarul Rusiei, ezita să treacă de partea împăratului creştin. Constantin Brâncoveanu îşi concentrase oastea şi era în expectativă. Înfuriat de ezitările domnitorului Valahiei, Toma Cantacuzino, care comanda cavaleria din oastea lui Constantin Brâncoveanu, a trecut deschis de partea ruşilor. El a trecut, practic, în fruntea a opt regimente, în data de 22 iunie. Toma Cantacuzino a fost primit cu toate onorurile de către feldmareşalul rus Boris Şeremetev.
Chiar dacă această mişcare a avut loc împotriva voinţei lui Constantin Brâncoveanu, domnitorul valah a fost învinuit de turci că i-ar fi trădat. Apoi, Constantin Brâncoveanu a fost mazilit, luat prizonier şi executat, alături de fiii săi şi de ginerele său. Ulterior, a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română. Între timp, în iulie 1711, trupele comandate de Toma Cantacuzino au participat la asediul Brăilei, pe atunci raia turcească. Calităţile de comandant, precum şi vitejia dovedită în lupte l-au impresionat pe ţarul Petru cel Mare.
Înfrânt în bătălia de la Stănileşti, de pe Prut, Petru cel Mare a încheiat pace cu Imperiul Otoman.
General în armata ţaristă
Însă nu şi-a uitat aliaţii din Ţările Române. Atât Dimitrie Cantemir, cât şi Toma Cantacuzino au primit însărcinări importante în administraţia Imperiului Ţarist, le-au fost recunoscute rangurile aristocratice şi au primit moşii întinse. Dimitrie Cantemir a devenit un soi de ministru de Externe al Imperiului Ţarist, iar Toma Cantacuzino şi-a continuat cariera militară. Ţarul Petru cel Mare i-a conferit titlul de conte şi l-a desemnat drept general-maior în cavaleria imperială rusească. Studiile pe această temă realizate de istoricul Victor Ţvircun aduc detalii interesante despre viaţa în Rusia a contelui Toma Cantacuzino, prinţ de sânge al Valahiei. La sfârşitul anului 1712, ţarul i-a încredinţat formarea unui corp de cavalerie, care cuprindea numeroşi cazaci. Acest corp a luptat împotriva tătarilor, aliaţi cu turcii. În anul 1713, la sfârşitul conflictului, corpul de cavalerie căzăcească a lui Toma Cantacuzino a fost desfiinţat, iar generalul de origine română a primit misiunea de a forma corpuri de armată organizate după modelul miliţiei teritoriale din Austria. În paralel cu formarea a cinci noi regimente, Toma Cantacuzino a organizat o adevărată reţea de spionaj îndreptată împotriva Imperiului Otoman şi care lega informatori din Turcia, Valahia, Moldova, Transilvania şi Polonia.
De asemenea, el şi-a ajutat rudele rămase în Valahia. Printre cei care au beneficiat de sprijinul contelui Toma Cantacuzino se numără şi Păuna Cantacuzino, soţia vărului său, Ştefan Cantacuzino, instalat de turci în locul lui Constantin Brâncoveanu şi care a fost ultimul domn pământean din Valahia, înainte de începerea domniilor fanariote. În cele din urmă, contele Toma Cantacuzino a primit comanda trupelor care vegheau la construirea unui canal ce urma să facă parte din sistemul de navigaţie ce ar fi trebuit să unească Marea Baltică şi Marea de Azov, imaginat de Petrul cel Mare. Asprimea climei nordine l-a răpus de contele român, în decembrie 1721. Ulterior, el a fost transportat la Moscova, unde a fost înmormântat în cripta familiei vărului său, Constantin Brâncoveanu, din biserica Mănăstirii Sfântul Nicolae din Moscova.
