Adevaratii disperati nu fac revolutii, ci fug de lume. Ei nu sunt inamicul, sunt strainul… Aceste randuri le-am desprins dintr-o carte de exceptie, Ignoranta instelata, scrisa de un ganditor francez laturalnic care in ciuda valorii sale a evitat trend-ul principal cultural. Este vorba de Gustave Thibon. A trait nu mai putin de 98 de ani ( 1903-2001). Le-am retinut fiindca-l pun la punct pe orice fundamentalist. Altfel spus, daca nu mai suporti lumra aceasta, nu o lovi, nu te razbuna, las-o in pace, retrage-te! Tu nu esti un dusman, un barbar, un terorist, tu nu porti pieptar de dinamita pe care sa-l detonezi,ci pieptar de stele care-ti va lumina mereu recluziunea..
Tot Thibon spune in alt loc: Magarii pasc pe pasunile imbelsugate, dar saturate de ingrasaminte chimice ale societatii de consum, iar lupii alearga in urma carului revolutiei.. Primii rag de placere, ceilalti urla de furie. Amandoua ipostazele sunt jalnice, dar caracterizeaza foarte bine vremurile in care traim. Oricat de mult ne-am fandosi, daca avem un minim de smserenie si luciditate pana la urma, ajungem sa ne recunoastem in unul din aceste doua tipuri. Magarul si lupul sunt emblemele care strivesc uamnitatea. Dar unde au ramas mielul si privighetoarea? Altfel spus, unde sunt cei care se jertfesc si cei care canta mai presus de jertfa precum ingerii din cer? Gustave Thibon nu pune o asemenea intrebare. Solutia oferita de el furiosilor este aceea de-a se retrage din lume. Mai departe textul curge astfel: Hristos s-a proclamat strain lumii. Eu nu sunt din lumea aceasta, dar tot el a spus, eu am biruit lumea. Afirmatiile nu se contrazic, caci formula a doua trebuie interpetata nu in sensul unei batalii date cu arme egale si pe acelasi teren, ci in sensul unei mutatii interioare care ne face insensibili la influentele lumii si invulnerabili la loviturile ei… dar cine e invulnerabil? Apatinand categoriilor deja amintite, aceia care nu se roaga deloc si aceia care cad din rugaciune, nesimtitii si stigmatizatii, ne ciocnim unii de altii si ne facem imens rau. Daca printre cei doi munti care se izbesc in capete se mai poate strecura cate o fiinta fara a fi zdrobita este mare minune. Poate ea chiar este privighetoarea, mesagerul angelic pe care aceasta lume nu-l poate rani. In schimb mielul inroseste cu propriul sau sange trupurile colturoase ale muntilor. El trece prin cele doua mase pietroase, printre capetele de lup si de magar ce ranjesc si stie ca fie coltii unuia, fie ai altuia il vor sfarteca. Cine dintre noi, dupa ani si ani de meditatie si efort interior, a inteles ca nu e nici fiara, nici pasare, atunci cu siguranta va afla ca este miel. Si atunci pleaca la drum, adica spre moarte. S-a hotarat sa iasa din lume si fiecare centimetru strabatut din sacrificiala sa calatorie este o sfasiere a vietii pana cand fericit isi va da duhul si va vedea lumina de dincolo de munti.
