Adeschis prima şcoală militară, a fondat şcoli de medicină cu ajutorul doctorului Davila, apoi Şcoala de Arte şi Meserii, a construit Teatrul Naţional, a dat un imbold puternic agriculturii, industriei şi comerţului.
Barbu Dimitrie Ştirbei s-a născut la Craiova în anul 1785, şi a fost fiul adoptiv al lui Dimitrie Ştirbei, care era ultimul descendent al unei familii boiereşti, înrudite cu Mihai Viteazul. Barbu învaţă acasă, numai cu profesori din colegiu şi primeşte un atestat de filosofie. Apoi pleacă să studieze la Paris. Abia în anul 1815 se întoarce în ţară, la vârsta de 30 de ani. Îşi începe cariera de funcţionar şi om politic. E numit „dregător”, după vechiul regim patriarhal. E numit vel căminar de domnul Grigorie Ghica şi primeşte unul din locurile de ispravnic, în judeţul Vlaşca. În acelaşi an, izbuteşte să se mute în judeţul Ilfov, fapt ce îi îngăduie să locuiască în Bucureşti. În 1828, îndată după ocupaţia rusă, capătă sarcina de a se îngriji de trecerea trupelor ruse, fiind astfel un comisar al ţării pe lângă trupele acestora.
Cererile ruseşti nu mai conteneau, trupele lor străbăteau ţara în lung şi lat şi rechiziţionau animale de muncă, luau cereale şi tot ce se mai putea lua. Barbu Ştirbei trebuia să facă faţă acestor cerinţe. În acest timp vistieria era goală, iar recolta foarte slabă. În curând, generalul Pavel Kiseleff îl numeşte pe Barbu Ştirbei ministru de Interne. Barbu îşi pune candidatura în alegerile pentru Adunarea Obştească şi iese, în decembrie 1836, în fruntea celor 20 de deputaţi ai Bucureştiului. Nicolae Iorga îl descrie astfel pe Barbu Ştirbei: „N-a fost niciodată un entuziast, nici un vorbăreţ, şi puţini oameni au pătruns vreodată în intimitatea cugetului şi a inimii sale.” În 1840, tipăreşte o dare de seamă a ministerului său, iar în iunie 1841 demisionează şi pleacă în străinătate.
Chemat la domnie în anul 1849, în nişte timpuri atât de tulburate, atât înăuntru cât şi peste hotare, care au adus şi ţinut la noi numeroase trupe de ocupaţie străine, el a fost pentru ţară apărătorul cel mai dibaci şi organizatorul cel mai încercat. Ruşii l-au susţinut pe Barbu Ştirbei să ia tronul, întrucât îl ştiau prieten cu Kiseleff, pe care îl considerau un vajnic colaborator al politicii ruseşti în Orient. În această privinţă ei s-au înşelat. Ştirbei, de la un capăt la altul al domniei, aşa cum îi indica simţul său de corectitudine, datoria lui de om şi de domn, şi-a îndeplinit şi datoria de român, în înţelesul cel mare al cuvântului.
Şapte ani în fruntea statului
Cea dintâi greutate a domniei lui era prezenţa apăsătoare, ruinătoare şi umilirea de toate zilele din partea armatei de ocupaţie. Ruşii credeau că politica lor va folosi prin fixarea, într-o constituţie, într-un regulament organic, a reformelor, pe care le cereau demult boierii mari, doritori, faţă de ce vedeau în Europa, de o ordine stabilită şi în principate. Barbu Ştirbei era un om inteligent, instruit, energic, un spirit practic şi organizator, o natură liberală şi un profund cunoscător al vieţii românilor. Deşi din cei şapte ani, cât a stat în fruntea Statului, a domnit numai doi ani liberi de ocupaţie străină rusă, turcă şi austriacă, totuşi pe drept cuvânt poate trece printre cei mai buni domnitori.
A făcut tot ce i-a stat în putinţă să introducă în ţară o administraţie occidentală, a organizat Statul şi comunele, a îndreptat finanţele ţării, a ridicat creditul, reducând datoria publică de la 19 la 6 milioane de lei, a contribuit la răspândirea instrucţiei publice, creând nume roase şcoli şi instituţii de cultură, în care a dat limbii române locul ce i se cuvenea. De asemenea a înfiinţat mai multe instituţii filantropice şi, între altele, a dotat fiecare judeţ cu un spital, a înfiinţat corpul dorobanţilor, care a servit în cele din urmă la baza armatei teritoriale, a dezrobit ţiganii boiereşti, prin răscumpărare, a promulgat un cod penal, după ce, ca ministru în trecut, dotase ţara cu un cod în comerţ. A deschis prima şcoală militară, a fondat şcoli de medicină cu ajutorul doctorului Davila, apoi, cu câtva timp în urmă, şcoala de arte şi meserii, a construit Teatrul Naţional, a dat un imbold puternic agriculturii, industriei şi comerţului. Dacă ar mai fi stat pe tron ar fi început, după cum îşi propusese, construcţia drumurilor de fier şi înfiinţarea unei Bănci Naţionale, a îngăduit presei mai mare libertate şi, prin diverse legi pe care le-a făcut, a garantat proprietatea, justiţia şi siguranţa.
Sub el s-a introdus telegraful, s-a făcut harta ţării, s-au fondat oraşele Severin şi Calafat, şi în special pentru craioveni a făcut Grădina Bibescului, transformată ulterior într-unul dintre cele mai frumoase parcuri din ţară, şi a înfiinţat şi un liceu, tot la Craiova.
O atât de prodigioasă activitate, într-un timp atât de scurt, într-o situaţie atât de zbuciumată şi într-o societate atât de puţin pregătită, cum era societatea noastră la mijlocul secolului al XIX-lea, uimeşte mintea şi învederează mai bine decât orice am spune noi iubirea caldă de neam, inteligenţa fertilă a acelui mare domnitor. Dar preocuparea de căpetenie a prinţului Ştirbei, pe deasupra celorlalte nevoi ale Statului, a fost ţăranul român, pentru care nu a pierdut nicio ocazie pentru a-şi arăta toată solicitudinea lui. Fire egalitară, patrimoniu cunoscut al Ştirbeilor, Barbu Ştirbei a fost amic al tuturor, al boierilor, al negustorilor şi al ţăranilor. Patriot bun, generos şi muncitor, el a întrunit în sine câteva din calităţile tuturor straturilor sociale, şi astfel ne apare ca primul moşnean, ca primul orăşean, ca primul boier.
Părăsind după tratatul de la Paris domnia atât de amărâtă şi zbuciumată, dar şi rodnică şi folositoare, Barbu Ştirbei a mai trăit 13 ani şi a avut fericirea să vadă Unirea, înfiripare a visului său de aur, a idealului său de bun şi mare patriot. El, atât de nedreptăţit de contemporanii săi, ne apare astăzi, în cartea neamului nostru, ca un domnitor mare în toate privinţele. Iată ce spunea Barbu Ştirbei despre patriotism: „Patriotismul nu stă în cuvântări sonore şi pompoase, ci în lucrări sistematice şi de lungă răbdare”.
Opinia regelui Ferdinand
Regele Ferdinand, care a participat la inaugurarea statuii lui Şerban Dimitrie Ştirbei din oraşul Craiova, afirma: „Opera lui de reforme îmbrăţişează toate direcţiile. Sunt două asupra cărora mă voi opri, asupra a două care îl caracterizează îndeosebi ca domnitor înţelept. Judecând în mintea lui clară, care pătrundea şi viitorul, că o ţărănime slobodă, mulţumită şi tare este unul din stâlpii cei mai puternici şi siguri al unui Stat trainic, Vodă Ştirbei a depus o neobosită solicitudine pentru regularea chestiei rurale, prin măsuri de ocrotire pentru munca ţăranilor, şi a pregătit terenul pentru reformele ulterioare. Alături de acestea, s-a gândit şi a lucrat la reorganizarea armatei. Prin întemeierea şcolii militare, a creat pepiniera de ofiţeri din care au ieşit şefii care au condus aproape treizeci de ani în urmă vitejii noştri la izbândă”.
