Reales preşedinte al Federaţiei internaţionale de atletism (World Athletics), Sebastian Coe a declarat că prezenţa atleţilor ruşi şi belaruşi la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 este improbabilă.
„Continui să urmăresc evenimentele din Ucraina, cu un grup de lucru dedicat. Poziţia noastră împreună cu Consiliul este foarte clară, din motive de integritate a competiţiilor. Aş fi foarte surprins dacă noul Consiliu (ales joi – n. r.) îşi schimbă poziţia”, a indicat Coe într-o conferinţă de presă după congresul World Athletics de la Budapesta.
„Vom continua să monitorizăm situaţia, dar acest lucru (prezenţa ruşilor şi a belaruşilor la JO 2024 – n. r.) pare deocamdată improbabil”, a adăugat el.
Atleţii ruşi şi belaruşi sunt suspendaţi din competiţii din februarie 2022, după invadarea Ucrainei.
După ce a recomandat excluderea lor în 2022, CIO a deschis în luna martie uşa pentru revenirea lor în competiţiile internaţionale, în anumite condiţii şi sub drapel neutru, înainte de o eventuală participare la JO 2024. Mai multe sporturi, ca scrima, judo sau gimnastica, au urmat această recomandare.
Campionatele Mondiale de atletism încep sâmbătă la Budapesta fără niciun sportiv din Rusia sau Belarus, la fel cum s-a întâmplat la ediţia de anul trecut de la Eugene (Statele Unite).
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!