Sarea – unul din elementele necesare vietii, a influentat cultura tehnica, epica si artistica a omenirii. Experienta dobandita de popoarele care au stapanit, exploatat si comercializat zacamintele de sare a devenit componenta a culturii universale. Cultura romaneasca a exploatarii sarii a intrat in patrimoniul universal devenind parte a ei. Multe secole romanii s-au mandrit, in afara bogatelor zacaminte subterane de sare, capabile sa acopere nevoile Europei sute de ani, cu o filozofie populara asupra sarii si cu un ,,munte de sare” (format in urma unor puternice miscari tectonice si alunecari de teren) declarat monument al naturii care a devenit unul din simbolurile localitatii Slanic-Prahova.
Simbol, exprimand sentimentele profunde de dragoste sau dezbinare in cadrul relatiilor interumane, sarea a influentat creatia populara si cultura atat prin proverbele, zicatorile si basmele aflate in patrimoniul cultural romanesc cat si operele unor scriitori consacrati. Referirile scrise sau imagistice la elementul sare au reprezentat sintetic si sugestiv raportul oamenilor cu lumea si viata. Multiplele sensuri si simboluri ale sarii, in calitatea sa de element vital, creata de natura si folositoare oamenilor, se gasesc in Dictionarul de expresii si locutiuni romanesti (Editura Stiintifica, Bucuresti-1969) si in culegerile de proverbe si zicatori, aparute de-a lungul timpului.
Cateva dintre aceste sensuri si simboluri pot fi enumerate:
a.Simbol al ospitalitatii si atentiei deosebite acordata unor persoane la primirea in cadrul unor comunitati cu „paine si sare” semnificand inalta cinstire cuvenita oaspetilor importanti.
b. Simbol al masurii lucrurilor prin expresiile :
– Nimeni nu-ti pune sare in mamaliga.
– Sarea-i buna la fiertura, insa nu peste masura.
– Cui dai pita si sare te mananca mai tare.
– Mananca o maje de sare cu el si apoi li-i cunoaste (maje, unitate de masura pentru greutati care in functie de regiune putea fi de 50, 100 kg. etc.).
c. Simbol al unor dorinte in expresia: ,,capra oricat de batrana, vrea sa linga si ea sare”.
d. Simbol al saraciei formulat astfel: ,,a nu avea sare de mamaliga” fapt ce inseamna a fi foarte sarac.
e. Simbol al silei de a face ceva prin expresia: ,,fie vorba intre noi, nu ne era a invata cum nu-i e cainelui a linge sare” ( Ion Creanga ).
f. Simbol al elitei unei societati prin expresia: ,,sarea pamantului” folosita de Mihail Sadoveanu in propozitia: ,,cei multi care vorbesc sunt sarea pamantului”.
Sarea a reprezentat si unul din simbolurile definitorii ale unei tari. Un astfel de exemplu l-a constituit globul de sare gema de 10000 kg, cu care Romania, pe langa alte exponate, a participat la Expozitia Universala de la Paris din anul 1900. Globul a fost extras din ocna Carol I si realizat de ciocanasii din Slanic Prahova la sugestia regelui Carol I.
Sarea a fost folosita si cu sensuri antonime ca in expresiile : ,,Fetele imparatului priveau la verisor cum priveste cainele pe mata si le era drag ca sarea-n ochi” ( Ion Creanga ). Opusul acestui sens este continut de un basm romanesc in care una din fetele imparatului, intrebata cum isi iubeste tatal a raspuns :,,ca sarea in bucate”.
In acelasi timp sarea a intrat, din cele mai vechi timpuri, in simbolistica si a altor popoare. Printre simbolurile sale se afla si acela in care imaginea unei solnite cu sare, varsata pe o masa, semnifica si prevestea posibilul dezacord sau tradarea care se va intampla intre comeseni sau intr-o colectivitate.
Cartea de fictiune :,,Codul lui Da Vinci”, scrisa in anul 2003 de Dan Brown a starnit multe controverse, antrenand cu teorii pro sau contra o serie de cercetatori ai diverselor ramuri ale culturii. Un punct central al cercetarilor si analizelor l-a constituit si celebra pictura murala-fresca ,, Cina cea de taina „, aflata pe peretele de nord al refectoriului (salii de mese) manastirii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano. Realizata de Leonardo Da Vinci (1452-1519) in tehnica ,,fresco-secco” intre anii 1495-1498 a starnit si starneste controverse, facandu-se uneori confuzie intre realitatea momentului respectiv si viziunea artistului. De praznuirea Pastelui, ceruta de Iisus sa o faca impreuna cu ucenicii sai, am aflat din Evangheliile dupa Matei (26.26-26.29), Ioan (13.18-13.30) precum si Luca (22.7-22.20) sau Marcu (14.12-14.25) in care este descrisa si casa din Ierusalim in care a avut loc acest eveniment. Fresca, compusa si executata de Leonardo Da Vinci, a fost analizata, de-a lungul timpului, de multi cercetatori care au formulat diverse interpretari pornindu-se de la teza asezarii apostolilor in patru grupuri de trei, grupurile din mijloc formand, imaginar, litera M si pana la teza mai recenta conform careia palmele apostolilor si painea reprezinta notele muzicale ale unui portativ imaginar compunand o melodie care dureaza circa 40 secunde. Leonardo Da Vinci nu a figurat momentul in care, dupa ce le-a spus ucenicilor: ,,Dar trebuie sa se implineasca Scriptura care zice – Cel ce mananca paine cu Mine a ridicat calcaiul impotriva mea”, Iisus ii intinde bucatica de paine lui Iuda, fiul lui Simion Iscarioteanul. In schimb, pentru a accentua dramatismul acestei ultime mese a lui Iisus cu ucenicii, a figurat un simbol al raului care se va produce si care trece aproape neobservat in ansamblul frescei de mari dimensiuni. Acest simbol a fost amplasat pe masa in dreptul cotului mainii drepte a lui Iuda. Chipul lui Iuda din fresca a devenit, el insusi, un simbol al tradatorului avand figurata o fata de om viclean care priveste la Iisus. Cu mana stanga intinsa, crispata, a omului cuprins de ganduri negre si cu mana dreapta tinand strans punga cu cei treizeci de arginti, pretul tradarii (Matei 26.14-26.16), Iuda, fara a-si da seama, loveste cu mana solnita care se varsa pe masa. Toate fetele celorlalti ucenici sunt albe, luminate, aratand preocuparea si framantarea care pusese stapanire pe sufletele lor, dornici sa afle cine il va trada pe invatatorul lor. Fata lui Iuda este intunecata, plina de perfidie aratand: ,,ura si ticaloasa tradare” dupa cum este comentata de Giorgio Vasari (1511-1574) in lucrarea Vietile arhitectilor, pictorilor si sculptorilor. Multi au fost cei care, de-a lungul timpului, au incercat sa picteze Cina cea de taina dar nici unul nu a ajuns la perfectiunea lui Leonardo Da Vinci. Una din cele mai reusite versiuni proprii, care nu contine solnita de sare varsata, se afla la Muzeul Prado din Madrid si a fost realizata de Juan de Juanes (1523-1579). si la noi in tara sunt reproduceri ale acestei opere care insa din neglijenta sau necunoasterea autorului nu contin acest detaliu important prin semnificatia lui.
