Elita poetică a Rusiei n-a prea avut parte de linişte şi de fericire: romanticii Puşkin şi Lermontov au fost ucişi în duel, modernii Esenin şi Maiakovski s-ar părea că s-au sinucis.
Aproape nici un compatriot contemporan de-al lui Esenin şi Maiakovski nu a crezut în „sinuciderea” lor, cu atât mai puţin ruşii de astăzi. Vladimir Vladimirovici Maiakovski s-a născut la 19 iulie 1893 în satul georgian Bagdadi, care, în cinstea lui, a fost numit mai târziu Maiakovski. În anul 1902, Maiakovski s-a înscris la şcoala din Kutais, unde a studiat până în 1906, când a murit tatăl său.
Atunci s-a mutat cu familia la Moscova, împreună cu mama şi cele două surori mai mari, unde şi-a terminat studiile până în 1908. În acelaşi an s-a înscris în Partidul Social Democrat Rusesc şi a început să scrie literatură marxistă. În anul 1909 a fost închis 6 luni pentru activităţi subversive. După eliberare, a abandonat politica pentru o vreme şi s-a înscris la Şcoala de Arte din Moscova, succesele lui, îndeosebi la desen, fiind excepţionale. Dar încă din 1911, el s-a întors definitiv la poezie, vechea lui pasiune.
În 1912 a debutat în almanahul „O palmă gustului public”, cu două poezii, semnând totodată şi manifestul colectiv al noii mişcări futuriste, întreaga lui creaţie purtând urmele acestei orientări. În 1915, a cunoscut-o pe cea care avea să fie iubirea vieţii lui, Lili Brik, soţia lui Osip Brik, editorul şi colaboratorul său literar.
În anii 1915-1917, a lucrat ca proiectant pentru Şcoala Militară de Automobile din Petrograd, iar în 1918 a fost editor al revistei „Gazeta futuriştilor”. În anul următor s-a întors la Moscova, unde revoluţia rusă l-a inspirat să scrie poeme încurajatoare pentru bolşevici. Din 1919 până în 1921 a scris scurte piese de propagandă comunistă. În 1923, împreună cu Osip Brik, a înfiinţat gruparea literară dadaistică „Frontul de Stânga al Artei”, pe care o va conduce până în 1928. În anul 1924, scrie elegia morţii lui Lenin, care-l va face mai bine cunoscut în Rusia.
Călătoreşte în Europa, SUA, Mexic, Cuba, fiind unul dintre puţinii scriitori cărora li s-a îngăduit să călătorească liberi în străinătate. Îndepărtat din ce în ce mai mult de societatea sovietică, atacat dur de criticii literari în presă şi interzicându-i-se să mai călătorească în străinătate, se spune că Maiakovski s-ar fi sinucis, prin împuşcare, la 14 aprilie 1930.
Însă în folclorul sovietic s-a zvonit încă de pe atunci că ultimele cuvinte ale marelui poet, care chiar crezuse în comunism, au fost „Nu trageţi, tovarăşi!”