-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSportAtletismRedescoperirea sacrului

Redescoperirea sacrului

Anul acesta, oricat de devastat ar fi de criza financiara si oricat de rau ar arata din punct de vedere astrologic, este si anul in care personalitati de anvergura isi sarbatoresc aniversarea de 80 de ani. Luna trecuta, bunaoara, doi oameni ai duhului, cineastul Paul Barbaneagra si duhovnicul Teofil Paraianu, au fost cinstiti pentru ca au implinit asa o varsta inaintata. In mai, profesorul Boldur Latescu va implini tot 80 de ani, prilej minunat pentru a-l sarbatori si a-i recunoaste meritele de-a fi autorul celei mai documentate, lucide si cuprinzatoare analize a fenomenului totalitar comunist.

Dar sa ne intoarcem la Paul Barbaneagra… De ani si ani locuieste in Franta si  tot ce a facut, opera sa de cineast aplecata asupra sacrului, reprezinta in lumea franceza puternic secularizata  aproape o ofranda.

S-a stabilit la Paris in 1964 unde a colaborat cu celebrele canale de televiziune FR2 si FR3, realizand o suita de documentare artistice (Arhitectura si geografie sacra) pentru care a primit Marele Premiu pentru scenariu la Festivalul International de Film (l976), Marele Premiu pentru Imagine la Festivalul International al Filmului de Arta (1980). In 1989 Academia de Arhitectura Franceza i-a decernat Marea Medalie a Analizei Arhitecturale, iar in 1990 a primit Marele Premiu al Audiovizualului pentru intreaga sa activitate. Pentru noi filmul poate cel  mai important realizat de maestru este cel despre Mircea Eliade si redescoperirea sacrului. Pentru francezi filmul care intr-adevar merita, asa cum am spus, calificarea de ofranda este Notre Dame de Paris, rozasa a lumii sau Paris, arca a timpului. In filmul despre Notre Dame are in vedere teologia medievala, in care astrologia se integreaza intr-o viziune globala a creatiei divine, dar si alte alte aspecte simbolice ale arhitecturii si geografiei sacre. La TVR Cultural, in cadrul interesantei emisiuni de astrologie pe care o realizeaza de mai multi ani etnologul Silvia Chitimia, ne-a fost readus in suflet marele cineast, vorbindu-se  despre opera sa, cu precadere despre filmul dedicat catedralei simbol a Parisului. Iata cateva observatii retinute atunci.

Pe Portalul Fecioarei numit si Portarul Astrologiei de la catredala apar emblemele zodiilor. Cine are curiozitatea sa cerceteze acest zodiac va cunoaste o inversiune ciudata. Dupa semnul Gemenilor, in loc sa urmeze cel al Racului, potrivit succesiunii calendaristice, apare zodia Leului. Inversarea celor doua semne legate de Soare (Leul) si Luna (Racul) nu e intamplatoare. Ea are o semnificatie crestina. Intrucat la fel ca toate catedralele inchinate Maicii Domnului, cea din Paris este inchinata si lui Hristos. Corespondentele lor cosmice sunt Soarele si Luna, deci Leul si Racul. Zodiacul ar fi dominat asadar de Hristos si Sfanta Fecioara. Dar lectura simbolica a zodiacului nu se opreste aici Emblemele celor 12 constelatii sunt puse in corespondenta, potrivit astrologului Jean Phaure cu viziunea Sf. Ioan dn Patmos, descrisa in capitolul 12 din Apocalipsa unde stim ca apare o femeie cu Soarele si Luna la picioare si cu o cununa de 12 stele, care da nastere unui copil ce va pastori neamurile. Aceasta poate fi Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, dar si Biserica, aceea care-l naste pe Mantuitor permanent in fiecare dintre noi. Sunt idei transmise noua de scenariul filmului lui Paul Barbaneagra, la care subscriem intru totul.

De ce asadar este dl Barbaneagra atat de important? Fiindca ne poate inspira, ne transmite o stare intelectuala de gratie si intram astfel intr-un timp al traditiei. Intr-adevar, dupa ce ai vazut un film de-al sau ai certitudinea ca ai redescoperit sacrul. Sau ti l-ai reamintit. Dealtfel, opera dlui Barbaneagra reprezinta un veritabil exercitiu anamnetic. El ne roaga sa ne amintim cum era odata, ca in basme, a fost odata ca niciodata, acel illo tempore eliadesc, tot ceea ce inseamna sacru ca eterna reintoarcere si aflare sub cerul neinserat.

Intr-un interviu mai vechi luat lui de Cristian Badilita, se dovedeste un inversunat adversar al progesului si al progresismului, pe care nu se sfieste sa-l asocieze ateismului. Cine progreseaza de fapt uita. Progresam in uitare si regresam spre memorie, cam aceasta-i ideea fundamentala sau una din ideile fundamentale pe care se situeaza intreaga sa creatie. Iata un fragment concludent din interviul citat anterior: "Interesant este faptul ca ideile progresiste mai intotdeauna au prorocit inversul a ceea ce au reusit sa realizeze. Prin idealurile revolutionare iluministii secolului al XVIII-lea doreau arzator schimbarea, in sensul unei reintoarceri la structurile originare (pentru ca miscarea revolutionara, stim din astronomie, inseamna reintoarcere la origini); aceasta nazuinta a fost insa intr-o asemenea masura tradata de rezultatele istoriei incat astazi cuvantul revolutie nu se mai refera la origini, ci inseamna proiectarea cu orice pret a tututor ideilor si structurilor sociale spre viitor…" Este un exemplu al modului in are maestrul Barbaneagra stie sa indrepte viziunea moderna care este de fapt stramba, o indreapta in sensul in care o aduce spre dreapta, fiindca, tot in conceptia domniei sale, dreapta adevarata nu se afla pe orizontala, in opozitie cu stanga, ci undeva sus, in zona celesta. Intr-un alt interviu realizat tot de Cristian Badilita, inclus in volumul Mircea Eliade, intalnirea cu sacrul, aparut la Echinox la inceputul anilor 2000, maestrul ne spune: "Singura societate in care omul se poate cu adevarat implini este societatea teocentrica. In masura in care o societate il uita pe Dumnezeu, ea se alieneaza treptat-treptat pana la a se sinucide. Dar in fond, nu se poate sa ajunga niciodata la totala uitare a lui Dumnezeu, cum spune si Eliade in film: Daca cineva ar realiza o asemenea societate, ar declansa intr-o generatie-doua innebunirea oamenilor si surparea ei. Noi traim intr-o societate care nu a atins inca acest punct critic, dar cred ca se indreapta catre el." E bine ca am avut prilejul sa-l citam si pe Mircea Eliade a carui profetie formulata in urma cu mai bine de 30 de ani este teribila si parca arata in directia noastra. Putem acum adauga ca nu are rost sa ne lasam inselati de formalismul religios care domina acum bisericile traditionale, dupa cum nici radicalismul care vine dinspre sectanti nu inseamna fervoare autentica, ci tot rigiditate, dar cu o alta fata decat cea a traditiei prost intelese si traite.  Oricum, asemenea comentarii nu-si au acum locul, dar probabil ca dl Barbaneagra le intelege si consimte.

Ce inseamna totusi sa ajungi la 80 de ani si sa fii aproape toata viata aparatorul si sustinatorul unor principii care merg in raspar cu lumea in care traiesti? Cand esti tanar confictul acesta te indurereaza, Dar cand imbatranesti, dobandesti un gust special al melancoliei. Dl Barbaneagra este in primul rand si in primul rand un mare melancolic, o personalitate care invaluie carnavalul stupid si sangeros al planetei intr-o privire angelica, deoarece numai ingerii, intorcandu-si privirea spre pamant, ne pot darui noua, muritorilor, o gratie fara pereche. In incheierea acestor randuri care nu au nici o legatura cu omagierile clasice, am dori sa enumeram titlurile filmelor din fantastica suita de douasprezece, care i-au adus gloria, dar si smerirea fata de aceiasi ingeri pe care, realizandu-si opera, a stiut mereu sa-i invoce. Iata-le: Versailles, palatul templu al Regelui Soare, Muntele Saint Michel si Arhanghelul de lumina, Notre Dame de Paris, rozasa a lumii, Teotihuacan, capitala mitica a vechiului Mexic, sarpele cu pene si popoarele celui de-al cincilea Soare, Delfi, centrul lumii grecesti, Egiptul, oglinda a cerului, Faraonul, rege preot al Egiptului antic, Reims, catedrala incoronarii sacre, Osiris, zeu al reinvierii, Templul grec, leagan al lumii moderne, Paris, arca a timpului. In afara acestor filme a mai realizat pelicula deja amintita, Mircea Eliade si redescoperirea sacrului, Chateaubriand, deslusitor al istoriei, Zamfir sau rugaciunea sunetului, Reintoarcerea in Romania.

Nu stim cum vede maestrul Romania ultimilor douazeci de ani, cert este ca intalnirea noastra cu el dupa 1990 a fost un prilej pentru regasirea samburelui de sacralitate  sau de sfintenie pe care oricine il are ascuns in sine, fie ca stie ori nu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă